1 noiembrie - Arad, 2 noiembrie - Timișoara, 3 noiembrie, București - Sala Radio. Alături de Romanian Chamber Orchestra.

Vă place perspectiva de a fi un ctitor de orchestră sau vi se pare poate un timp prea scurt de a vă implica într-un asemenea fenomen de a ctitori o orchestră?

E un fenomen. E foarte interesant pentru mine. Momentul în care muzicienii care se întâlnesc din multe alte locuri, dar care au aceeași dorință și același țel, să spun așa, când se întâlnesc la prima repetiție, întotdeauna e un fenomen extraordinar care se întâmplă, care imediat se transmite același spirit să spun sau același sentiment, în care se creează un nucleu care devine identitatea ansamblului. Nu e atât de mult un lucru pe care eu îl definesc sau îl trăiesc, cât e un lucru care se formează foarte, foarte natural și sigur, îmi place întotdeauna să fiu parte din acest nucleu sau din acest sunet, dar în același fel realizez cu ce contribui eu la ansamblu, nu e chiar atât de important, să spun așa. Ce-i mai important e să dau un elan, hai să-i spun așa, fiecărui muzician din acest ansamblu, ca să-și aducă identitatea personală, pe care apoi contribuind-o în identitatea colectivă să ia acest nucleu  și îmi doresc să pot să mențin acest punct de vedere, ca să spun așa, pentru tot restul vieții, pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu un dirijor care să faciliteze muzicienilor, punctul sau care este momentul cel mai confortabil pentru ei, să poată să interpreteze muzica pe care o facem împreună, la nivelul cel mai înalt. Și acest lucru, pentru mine, e mai important decât interpretarea pe care eu vrea să o dau muzicii sau identitatea muzicală pe care eu vreau să o dau ansamblului. De aceea, întotdeauna ascult foarte, foarte clar și foarte intens, ceea ce dă ansamblul, ceea ce cântă fiecare membru al ansamblului, iar apoi, împreună, să facem o voce comună. De aceea, ca să răspund întrebării, într-un final, da, îmi place să am acest rol, dar ca un părinte care se uită cu bucurie la copiii lui, decât ca un profesor, care încearcă să învețe copiii cum să devină muzicieni.

Deci nu vreți un pat al lui Procust, ci mai degrabă vreți o grădină în care să-i adunați și să-i faceți să se bucure de timpul petrecut împreună sub semnul muzicii.

Exact.