Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Irina Rădulescu - PERCUSSIONescu

Publicat: luni, 28 Octombrie 2019 , ora 13.46

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016 de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. În 26 octombrie, cafeneaua Teatrelli va găzdui recitalul "Vibraimba", susținut de percuționiștii Irina Rădulescu și Răzvan Florescu, membrii ansamblului PERCUSSIONescu. Noul proiect aduce în prim-plan un program inedit, în care marimba și vibrafonul se disting deopotrivă în lucrări bazate pe fuziunea dintre sonoritățile muzicii de jazz cu cele clasice și contemporane, nelipsind nici inflexiuni provenite din muzica latino-americană. Toate aceste lumi sonore vor putea fi descoperite în lucarea scrisă de Andrei Petrache, "Vibraimba", de la care provine și numele proiectului. Despre acest recital am stat de vorbă cu Irina Rădulescu:

Înainte de toate vă invit să ne vorbiți despre proiectul PERCUSSIONescu.

Percussionescu a apărut din pasiunea comună pentru instrumentele melodice de percuție - a mea și a partenerului meu de scenă, dar și din nevoia de a umple această filieră a muzicii de cameră, unde repertoriul în general este încă sărac, cel românesc lipsind chiar cu desăvârșire.


Pe 26 octombrie, duo-ul PERCUSSIONescu se va afla la Sala Teatrelli. Ce propuneți publicului?

PERCUSSIONescu propune publicului de la Teatrelli un program inedit pentru spațiul românesc. Este vorba de vibraimba; este un concept hibrid în care marimba și vibrafonul sunt protagoniștii concertului și în care ne-am propus să îmbinăm - zic eu, destul de dinamic - mai multe stiluri muzicale: jazz, clasic, contemporan, latino-american. Vibraimba este, de altfel, și titlul primei compoziții contemporane românești care ne-a fost dedicată de către Andrei Petrache, noi reușind în mai puțin de un an să creăm în fel de laborator cu acești tineri compozitori români. Și, datorită colaborării lor, am reușit cumva să aducem muzica contemporană de nișă în zona de mainstream pentru a putea fi promovată mai bine, mai eficient și pe termen mult mai lung, sperăm.


Vă invit să adresați o invitație publicului!

Concertul nostru deschide seria concertelor ConnectArts la Teatrelli. Pe această cale, mulțumim Oanei și lui Daniel Ivașcu pentru că ne-au oferit această oportunitate. Sperăm din suflet să le purtăm noroc și stagiunea să fie cât mai longevivă.

Așteptăm publicul să vină pentru că vor avea parte de un eveniment muzical rar. Deocamdată, în România, marimba și vibrafonul sunt două instrumente destul de rar întâlnite. Pe lângă instrumentele care sunt foarte speciale, este vorba și de muzică pentru că, pe de-o parte, avem muzică contemporană românească, pe de altă parte, avem și muzică mai accesibilă, din zona de jazz, clasic sau pop-rock. Însă, per total, întregul nostru repertoriu este unul nou. Nu cântăm aranjamente, nu cântăm prelucrări,  vrem să promovăm muzica scrisă pentru aceste instrumente. Așa că eu cred că este chiar ceva inedit și de-asta trebuie văzut și ascultat.


Irina Rădulescu, vă urez succes și... o ultimă întrebare: Ce urmează pentru Duo-ul PERCUSSIONescu?

Turneul Transilvania Live, realizat împreună cu UCIMR. Pe 2, 3, 4 vom fi la Sighișoara, Alma Vii și Sibiu. Apoi ne întoarcem pentru Festivalul de muzică contemporană Meridian, unde pe 6 noiembrie avem deosebita onoare să împărțim concertul cu Matei Ioachimescu și Alfredo ... din Austria.

Photo credit: Florin Ghenade & Daniel Ivașcu


Interviu realizat de Jeanine Costache