Ladislau Cristian Andriș este unul dintre inițiatorii Romanian Chamber Orchestra, ansamblu ce reunește români care cântă în importante orchestre internaționale. Primele trei concerte ale acestui ansamblu, condus de reputatul Cristian Măcelaru, au loc pe 1 noiembrie la Arad, pe 2 noiembrie, la Timișoara și pe 3 noiembrie, la Sala Radio. Biletele pentru concertul de la București sunt disponibile aici. 

Ați început în copilărie să studiați vioara, iar ulterior v-ați redirecționat spre violă. După cum bine știm, în familie aveți influențe clare, mama, profesoară de vioară, unchiul, care este și el muzician. Aș vrea să ne spuneți mai multe despre acest parcurs, despre când ați început să studiați vioara și până ați ajuns să părăsiți România, la 18 ani.

După cum ați spus și dumneavoastră, vin dintr-o familie muzicală. Am studiat vioara, până să părăsesc România, cu mama mea și după aceea viola cu unchiul meu la Liceul de muzică din Timișoara. De ce am schimbat de la vioară la violă? Vărul meu, care cântă și el în Romanian Chamber Orchestra, este un violist senzațional și este cu patru ani mai mare ca mine. Prin el am reușit să ajung la sunetul deosebit al violei. Văzând că an de an, vărul meu câștigă premiul I la olimpiadele naționale, m-am ambiționat și eu să cânt la acest instrument și cumva să facem din 'Cenușăreasa' instrumentelor cu coarde, un instrument care să aibă din nou o strălucire și potențial solistic.

Ați studiat alternativ la Madrid, Freiburg, Lugano și Hamburg cu profesori renumiți. Cum ați reușit să faceți față volumului de muncă și mai ales ați reușit să obțineți la toate diplomele cea mai înaltă distincție, „summa cum laudae".

Din fire sunt o persoană foarte ambițioasă și când mă decid să mă implic într-un proiect, doresc să scot maximul din el. În acest fel, nu simt oboseala. Pe parcursul unui proiect sau pe parcursul studiilor, eram atât de obsedat de a face lucrurile atât de bine pe cât pot eu, încât nu mi-am dat seama de volumul de muncă depus, însă acum, calculând câte ore de studii au fost și câte ore cu instrumentul în mână am avut, 14, 16 ore, pe parcursul studiilor, mi-am dat seama că acest lucru nu este un lucru normal, poate pentru tinerii de vârsta mea, la acea vreme. Și aș mai vrea să precizez, de exemplu la clasa lui Wolfram Christ, care a fost primul violist din Filarmonica din Berlin eram 10 studenți și fiecare semestru, cel puțin, unul dintre aceștia, câștiga un job, ba la Berliner Philharmoniker, ba la Gewandhaus Leipzig și văzând acest lucru, că și colegii mei, studiind atât de mult, reușesc să ajungă în orchestre de top mondiale, evident că și eu mi-am dorit același lucru. Având acest exemplu, direct în fața ochilor mei, mi-am fost foarte ușor să stau pe drumul acesta și să mă concentrez asupra studiului și asupra tuturor elementelor care mă vor face să devin un violist bun.

Având în vedere multitudinea de perspective oferite atât de orașele în care ați studiat, cât și de cursurile de măiestrie la care ați participat, ați reușit să realizați o comparație, între cum este privită viola între sistemul de învățământ românesc, respectiv în afara granițelor?

Cred că nu este vorba despre cum este percepută viola în Occident sau cum este percepută în România, cred că este vorba de sonoritatea instrumentului, pentru că fiecare violist își dorește alt tip de timbru de la instrumentul său. Unii își doresc un timbru mai butoiat, nazal, alții un timbru mai strălucitor, în direcția viorii sau alții, un timbru mai întunecat, în direcția violoncelului. Este vorba și de construcția instrumentului.

Din perspectiva de profesor, pentru că și predați, de ce are nevoie un interpret ca să ajungă la performanță?

În primul rând, un profesor trebuie să fie și un mentor și când studentul se uită la profesorul său, să aibă un exemplu în fața ochilor și să-și dorească să ajungă poate la fel ca profesorul său sau să-l depășească sau să caute o direcție diferită, însă să aibă aceeași pași pe care urmează să-i facă. Consider că este foarte important, ca fiecare student, încă de la începutul studiilor, să aibă un drum și ca profesorul să-i spună care este drumul lui și care pași urmează să-i facă. E ca și cum plecăm la drum și avem nevoie de un sistem de navigație. Nu putem să spunem că plecăm de la Timișoara și ajungem la București și nu știm prin ce orașe urmează să o luăm. Așa consider că trebuie să predea și un profesor, să știe exact fiecare oprire și fiecare recital sau concert sau concurs, ce loc are, ce obiectiv se urmărește de la fiecare student.