Șase ani se împlinesc de la cea mai recentă prezenţă a lui Alexander Kniazev în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu"; se întâmpla în 26 septembrie 2013, în cadrul aceleiaşi serii "Recitaluri şi concerte camerale" de la Ateneul Român. Acesta a fost si punctul de plecare pentru dialogul purtat de Lucian Haralambie cu violoncelistul rus, protagonistul recitalului de luni, 9 septembrie 2019, susţinut alături de pianista Plamena Mangova şi pe care îl puteţi asculta live, începând cu ora 17:00.

Bine aţi revenit la Bucureşti și pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu". Precedenta prezenţă în cadrul seriei a fost cea din 2013 atunci când aţi evoluat alături de violonista Silvia Marcovici şi pianistul Evgheni Kissin. Ce amintiri vă leagă de acel recital şi de publicul din România?

Am cântat de multe ori alături de Evgheni Kissin. Este unul dintre marii pianişti ai lumii şi fiecare colaborare cu el este un moment important pentru mine. Îmi amintesc că am cântat primul trio de Schubert... dar am fost de foarte multe ori la Bucureşti. Aici am cântat dublul de Brahms, cu mulţi ani în urmă, dar şi concertul de Dvorak. Am fost de foarte multe ori în România şi iubesc publicul de aici, unul foarte muzical şi foarte afectiv. Iar sala Ateneului este una fantastică, printre cele mai bune din lume. Iubesc această scenă!

Care este, în opinia dumneavoastră, una dintre caracteristicile Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Este unul dintre cele mai bune festivaluri din lume şi printre cele mai cunoscute. Este o serie de prestigiu.

Acum veţi concerta alături de Plamena Mangova. Cum a început colaborarea şi cum o descrieţi pe această pianistă?

Cred că s-au împlinit deja 12 ani de la prima colaborare cu Plamena Mangova. Este o pianistă minunată, cu un sunet nemaipomenit. Este foarte apropiată de muzica pe care o interpretează. Are viziuni interesante, profunde şi convingătoare. O consider unul dintre cei mai buni pianişti ai momentului din lume. Mă încântă colaborarea cu ea pentru că este foarte apropiată de muzica de cameră, nu activează în principal ca solistă, iar asta se simte pentru că este un partener de scenă extraordinar. Este foarte sensibilă şi, în acelaşi timp, foarte responsabilă; ascultă foarte bine muzicienii care evoluează alături de ea, lucru extrem de necesar pentru muzica de cameră. Am colaborat şi pentru un disc ce cuprinde muzică de Franck şi Ysaye, deci am cântat foarte mult în această formulă şi de-abia aştept să evoluăm şi la Bucureşti. De aceea vom interpreta şi sonata de Franck. Pe lângă asta, este una dintre cele mai apreciate partituri din lume. Iubesc sonata lui Franck, la fel ca toţi vionceliştii şi de aceea o includ în programele noastre.

Începeţi programul de la Ateneul Român cu muzica lui Enescu - prima sonată pentru violoncel şi pian...

Este pentru prima dată când voi cânta Enescu şi am găsit o sonată extrem de interesantă, plină de emoţie. Iubesc deja această partitură şi mă bucur că am ocazia să cânt muzica lui Enescu. Vreau să abordez şi alte lucrări din creaţia sa pentru că este un compozitor unic. Are un stil propriu cu elemente pe care nu le-am întâlnit până acum la compozitorii din aceeaşi perioadă, să spunem. Enescu are ceva special şi foarte emoţionant. De asemenea, a fost interesant să găsesc teme din folclorul românesc în această sonată. Partea lentă este incredibilă, superbă, o muzică profundăI Iar prima parte una dintre cele mai bune din literatura pentru violoncel şi pian.

Critica de specialitate a a spus despre această partitură enesciană că aminteşte de stilul lui Brahms. Este motivul pentru care aţi ales să continuaţi cu o sonată a compozitorului german?

Nu văd asemănări între această muzică a lui Enescu şi cea a lui Brahms. Da, au fost scrise mai mult sau mai puţin în aceeaşi perioadă, dar pentru mine sunt foarte diferite. În opinia mea, Enescu are o scriitură aparte, un mod propriu de a face muzică.

La începutul carierei dumneavoastră bogate aţi fost numit, citez, "succesorul lui Mstislav Rostropovici". Ce efect a avut această descriere asupra dumneavoastră, ca tânăr violoncelist?

M-a onorat dintotdeauna această comparaţie pentru că Rostropovici a fost, spun eu, cel mai bun violoncelist din lume. I-am apreciat fiecare interpretare. Nu am fost elevul său, dar i-am ascultat înregistrările şi poate că muzica lui m-a influenţat într-un anume fel.

Suneţi şi organist. De unde apropierea pentru acest instrument?

Iubesc să cânt Bach. Am început să cânt la orgă în urmă cu 25 de ani doar pentru a cânta Bach pentru că iubesc muzica lui.

Aveţi un mesaj pentru publicul Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Sunt bucuros că am ocazia să revin la Bucureşti, pe scena Ateneului Român. Voi da tot ce am mai bun în acest recital.