Vlad Stănculeasa, concertmaestrul Orchestrei Simfonice din Barcelona, a fost prezent miercuri, 15 mai 2019, în studioul Radio România Muzical, din postura de Invitat al Săptămânii în cadrul emisiunii Perpetuum mobile. Dialogul cu Lucian Haralambie, realizatorul ediţiei, a pornit de la Concertul Regal de anul acesta de la Sala Radio, susţinut de violonistul român alături de Orchestra Naţională Radio.

Vlad, vei fi solistul Orchestrei Naționale Radio în concertul de săptămâna aceasta. Este un eveniment dedicat Zilei Regalității. Are această prezență pe scena Sălii Radio o încărcătură aparte pentru tine?

Absolut. Fiecare concert e un eveniment aparte, mai ales un concert pe una dintre scenele noastre românești, una dintre cele mai prestigioase scene românești. Sunt foarte fericit că revin la București după o perioadă destul de îndelungată. Cred că acum cel puțin doi ani am fost...

Eu îmi amintesc de un concert din 2016 cu Orchestra de Cameră Radio, când știu că ai și dirijat ansamblul atunci.

Ei, dirijat nu... dar am cântat împreună fără dirijor. Am lucrat, a fost o săptămână foarte intensă și ne-am descurcat foarte bine cred eu. Acum, cu un alt program, sunt în grija maestrului Chistian Schumann și de-abia aștept să cântăm împreună acest opus superb al lui Max Bruch.

Până să vorbim de lucrarea lui Bruch, înțeleg din răspunsul tău că totuși nu vii atât de des în România pe cât ți-ai dori.

Da, mi-aș dori și-mi lipsește un pic, dar ce-i drept e că am fost foarte, foarte ocupat cu niște noi proiecte pe care putem probabil să le și menționăm. Dar, oricum, prezența pe scena Bucureștiului întotdeauna îmi face mare, mare plăcere.

Și acum să vorbim despre lucrarea pe care ai ales-o pentru concertul de vineri, 17 mai, unul dintre cele mai apreciate concerte pentru vioară - nr. 1 în sol minor de Max Bruch. De ce e potrivit acest concert pentru evenimentul de vineri?

Noblețe, aș putea spune... adjectivul care îmi vine în minte pentru acest concert. Are o noblețe aparte, un discurs foarte lin și fără colțuri, fără tensiuni foarte mari. Nu este dramatic, dar nici nu este sărăcăcios, nu-i lipsește esența. Este o lucrare foarte germanică, aș putea spune, celebra școală germană, cultura germană, tot ce am învățat noi din sunetul pe care un compozitor german îl are aproape în sânge. Cred că va fi o seară încununată de acest sentiment, fără exacerbări și fără virtuozisme "latine".

(...)

Lăutarul din suita Impresii din copilărie de George Enescu - un moment semnat de violonistul Vlad Stănculeasa, Invitatul Săptămânii acum, în Perpetuum mobile. Vlad, este o înregistrare de pe cd-ul Romanian Journey, primul tău album; o colaborare cu pianistul Thomas Hoppe, după care a urmat un al doilea disc - Pyramids - în 2017. Cum a fost primit acest al doilea disc?

Din câte am văzut, proiectul a fost primit foarte bine. Alegerea repertoriului cred că a avut de-a face cu acest lucru; un repertoriu destul de special, cu Nielsen, Messiaen și Enescu. Din nou Enescu; de data asta, Sonata nr.3 "în caracter popular românesc". Compania suedeză a fost foarte încântată de colaborarea noastră și, mai ales, am avut și noi noroc că i-am cunoscut la timp pentru că proiectul a fost unul destul de fulger. Am făcut înregistrarea în mai puțin de trei luni, ceea ce este foarte, foarte pe fugă. Rezultatul nouă ne place. James Maddox, pianistul cu care am înregistrat și cu care am și concertat la București acum câțiva ani, este și el foarte mulțumit. Am înțeles că încă nu aveți cd-ul aici, în Radio.

Încă nu.

Trebuie să facem cumva să ajungă la Radio.

Lucrezi în acest moment la un al treilea disc?

Deocamdată nu, dar am niște proiecte care ușor, ușor se concretizează. Sunt directorul artistic al unui masterclass-festival în Italia, pe care l-am inaugurat împreună cu logodnica mea, Natalie Dentini. Suntem acolo pe o insulă, într-un lac lângă Perugia, un loc extraordinar în care visul nostru a fost să facem ceva pentru noua generație, care crește așa de frumos din câte văd eu. Muzicienii tineri au foarte multe de spus, din ce în ce mai multe de spus. Și facem acest lucru. Suntem foarte norocoși să avem sponsori alături, care ne ajută să dăm burse de studiu și să putem fi în stare să invităm pe studenți fără ca ei să plătească nimic, ceea ce e extraordinar. Avem profesori de talie internațională, nivelul este extraordinar! Deja suntem la a doua ediție și nivelul studenților, la fel, este incredibil, așa că suntem foarte mulțumiți de ceea ce am realizat deocamdată.

Înțeleg că viața ta acum se împarte între Italia, Spania și Suedia. Spun Spania, pentru că începând cu această stagiune ești concertmaestrul Orchestrei Simfonice din Barcelona, după ce vreme de doi ani și jumătate ai ocupat același post în cadrul Orchestrei Naționale a Spaniei. Ce te-a convins să participi la concursul organizat de ansamblul din Barcelona? De ce ai făcut această schimbare?

Schimbarea am fost mai mult sau mai puțin obligat să o fac pentru că tipul de contract de la Madrid era unul care se pare că nu se putea prelungi. Ei au un contract special cu concertmaeștrii și, pe motivul unei legi care mă împiedica pe mine să continui mai mult de trei ani, nici nu puteam să mă mai înscriu la un nou concurs. A fost o situație destul de neplăcută; birocrația a intrat destul de tare în viața noastră artistică la orchestra din Madrid. La Barcelona nu este această condiție. Aici fac parte din colectivul orchestrei, sunt parte din orchestră așa cum toți ceilalți sunt.

Cum e atmosfera de acolo?

Bună. Am găsit, cred, responsabilitatea de care am nevoie. Mi se pare că această poziție de concertmaestru este destul de puțin înțeleasă în general, mai ales de către administrația unei orchestre, și cred că în Barcelona sunt foarte norocos să am șefii mei cu care pot să vorbesc și care ascultă nevoile, necesitățile artistice pe care o orchestră de acest rang le are.

Sunt muzicieni români în orchestră?

Sunt și muzicieni români. Avem niște muzicieni români foarte buni chiar în primele scaune de la secțiunea de corzi și ne înțelegem foarte bine. Cu toți din orchestră sunt într-o relație foarte bună și cred eu că suntem pe un drum care merge din ce în ce mai clar, din ce în ce mai concret către stabilirea unui ansamblu foarte, foarte închegat.

Și tot în Spania desfășori de ceva vreme și o activitate pedagogică. Unde, mai exact?

Am fost profesor invitat pentru doi ani la Conservatorul din Albacete, Conservatorul Superior al Regiunii Castilla-La Mancha. Iar încă un nou proiect pe care voiam să ți-l prezint... După această vară, la începutul noului sezon, voi face parte din catedra didactică a Conservatorului Superior din Barcelona. Și asta mă bucură foarte tare! E un lucru care-mi place foarte, foarte mult. E, din nou, aceeași necesitate care m-a îndrumat către stabilirea acestui festival din Italia se regăsește și aici. Învăț foarte mult de la studenții mei, învăț foarte mult de la sfaturile pe care le dau pentru că așa e întotdeauna, nu, e mult mai simplu să observi pe ceilalți...

Și să te gândești ce ți-ar fi mai potrivit ție din tot ce le recomanzi lor. Da, corect!

Exact. Și, bineînțeles, să-i văd crescând în fața ochilor mei, să-i văd cum se dezvoltă și, finalmente, conștiința lor și felul în care pot percepe din ce în ce mai mult ceea ce se întâmplă în momentul în care cântăm la un instrument... este extraordinar și mă simt foarte, foarte împlinit în momentul în care văd, din nou, percepția aceasta a unui student tânăr care se deschide și aproape că apare zâmbetul pe față în momentul în care ne dăm seama de ceva nou.

... că ați ajuns acolo unde trebuie!

Deocamdată așa se pare. Până la urmă, o persoană împlinită pot spune că se preocupă întotdeauna ca percepția să fie din ce în ce mai extinsă.

Italia - am vorbit. Spania - am vorbit. A rămas Suedia. Continui colaborarea începută în 2011 cu Orchestra Simfonică din Gotteborg, din aceeași postură de concertmaestru. Care sunt proiectele cu acest ansamblu?

Încă o noutate! Proiectele cu Orchestra din Gotteborg se vor diminua și s-au diminuat deja din ianuarie. Am ajuns la un acord că ar trebui să demisionez din poziția mea din Suedia. Evident, o persoană nu poate ajunge să facă absolut tot ce ar dori. Timpul și spațiul sunt, chiar și în ziua de astăzi... este un pic prea mult. Așa că am decis să mă concentrez pe proiectele mele cu Orchestra din Barcelona, pe profesorat, pe festivalul din Italia și, bineînțeles, pe dezvoltarea personală. Sunt în foarte bune relații cu Orchestra Simfonică din Gotteborg. Sunt, din câte am înțeles, oricând invitat să cânt împreună cu ei și sper să găsim săptămâni și momente în care să îmi revăd foștii colegi de care încă sunt foarte, foarte atașat. Îmi lipsește foarte mult și se vede, pentru că a durat mai mult de trei ani acest du-te-vino din sudul Europei către nordul Europei tocmai din pricina asta, dragostea pe care o am pentru colegii mei din Suedia, dar și pasiunea pe care o am pentru a dezvolta toate lucrurile pe care am început să le dezvolt în Spania.

Vlad Stănculeasa, nu aș vrea să încheiem interviul nostru înainte de a dresa o invitație publicului de a participa la concertul de vineri și pentru cei care nu au reușit să obțină un bilet de a-l asculta pe frecvențele noastre la Radio România Muzical, începând cu ora 19,00. Te rog!

Da... bine-ați venit la un concert în care, cred eu, vioara solistă se va transforma într-o extensie a aparatului orchestral. Și repertoriul pe care-l cântăm se potrivește foarte mult acestei descrieri - este o lucrare orchestrală în care partea de vioară solo contribuie la această textură a sunetului pe care Max Bruch o pictează aproape, pentru că e un sunet foarte plastic, un sunet fără colțuri, sunt linii mari, nobile și sentimentale.