Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Hai în sat la operă' un proiect ce aduce arii, lieduri și fragmente de operetă și musical la sate - Interviu cu Alin Pop

Publicat: vineri, 12 Octombrie 2018 , ora 11.46

Primul concert, susținut de soliști și instrumentiști ai Operei Naționale Române din Cluj și ai Operei Maghiare, are loc în data de 14 octombrie.

Cum a fost conceput proiectul Hai în sat la operă? Care a fost ideea de la care ați pornit?

Proiectul Hai în sat la operă s-a născut în urma unei analize pe care noi, membrii asociației culturale Hai în sat am derulat-o în comunitățile rurale. Asociația noastră, inclusiv prin denumirea ei, este o asociație care se adresează mediului rural, încercând să facem tot ce ne stă în putință pentru a atrage oamenii din mediul urban spre comunitățile rurale și a le arăta frumusețile satului românesc. Dar, în același timp, suntem conștienți că trebuie să facem ceva și pentru satul românesc. În urma analizei despre care vă spuneam mai devreme am ajuns la concluzia că, comunităților rurale le lipsește aproape cu desăvârșire componenta culturală artistică, absolut necesară dezvoltărilor și evoluției lor. Prin urmare, am considerat că este necesar să aducem cultura în sat. A aduce cultura în sat înseamnă artă, iar opera, muzica clasică se încadrează perfect în acest domeniu. Așa s-a născut proiectul. Primul spectacol îl vom avea pe data de 14 octombrie, în localitatea Suceagu, acolo unde se află și sediul asociației noastre, urmând ca pe parcursul următoarelor cinci luni să derulăm 10 evenimente artistice, în 10 comunități rurale din județul Cluj.


Care va fi repertoriul prezentat și în ce sate veți mai ajunge?

Repertoriul a fost unul din punctele asupra căruia ne-am aplecat cu maxim interes, deoarece este un detaliu extrem de delicat. A trebuit să construim un repertoriu facil, un repertoriu ușor de digerat pentru oameni neavizați. Totuși, locuitorii din meduil rural nu sunt oameni care merg la operă o dată pe lună. Ei poate merg o dată în viață sau poate nu merg niciodată. Iar noi a trebuit să alegem un repertoriu care să-i determine să rezoneze cu artistul de pe scenă. Vor fi arii din opere arhicunoscute. Pe lângă Rigoletto, avem Bărbierul din Sevilla, Lăsați-mă să cânt, pentru că avem și o componentă de operetă și de musicall și de lied-uri, chiar și de romanțe. Noi am intitulat generic operă, pentru că am vrut să dăm această formă de muzică cultă pură, evenimentului nostru. Și pe lângă repertoriu mai avem și alte activități. Artiștii Operei Naționale Române din Cluj Napoca vor prezenta niște costume de scenă extraordinar de frumoase. Se vor prezenta instrumente muzicale, se vor prezenta de asemenea, modul în care artiștii se pregătesc pentru scenă, dar și felul în care ei sunt obișnuiți să primească impactul cu publicul.


Cum au recepționat artiștii ideea de a cânta în sate?

Extraordinar de bine. Neașteptat de bine. Nu vă ascund că ideile acestui proiect au fost conturate dinainte de a ști că noi vom avea și o finanțare, chiar și în aceste condiții, în care munca lor s-a desfășurat pro bono, deschiderea lor a fost una maximă. Artiștii prezenți în acest eveniment sunt artiștii Operei Naționale Române din Cluj Napoca și a Operei Maghiare. Cei mai mulți dintre noi suntem incluși în această activitate pro bono.

Interviu realizat de Petre Fugaciu