Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Pianistul Mircea Tiberian în deschiderea Stagiunii de jazz la ARCUB

Publicat: miercuri, 4 Octombrie 2017 , ora 16.00


Mircea Tiberian - pianist, compozitor, scriitor, doctor în muzică și fondator al departamentului de jazz în cadrul Academiei de Muzică din București pe care îl conduce din 1991, cu o discografie ce cuprinde peste 19 albume, într-o carieră de peste 40 de ani.

John Betsch - la baterie, discipol la Berklee College of Music și la Universitatea din Massachusetts-Amherst, al lui Max Roach și Archie Shepp . A cântat cu Abdulah Ibrahim, Archie Shepp, Mal Waldron, Steve Lacy, Jim Pepper, de câțiva ani buni colaborând cu pianistul Mircea Tiberian. Semnalăm două dintre albumele lansate în această formulă "Ullysses" și "Both sides of the river"

Basistul Michael Acker - în 2012, absolvent al Academiei de Muzică București, Departamentul Jazz, o prezență constantă pe scenele de profil, membru în grupurile"Canzonetta", "Accord Vibes" , cu care a avut și o participare în cadrul festivalului Internațional G.Enescu ediția 2011, de asemenea colaborând des cu Ana Cristina Leonte.

Marta Hristea - solista serii, absolventă a Conservatorului din Rotterdam, în prezent stabilită în Marea Britanie. Sunt protagoniștii concertului ce va deschide noua stagiune de jazz la ARCUB.


Mircea Tiberian, deschideți cea de-a doua stagiune Artist in Residence la ARCUB, joi 5 octombrie, cu un nou proiect. Despre ce este vorba?

În general Artist in Residence promovează proiecte originale, în sensul că fiecare apariție se dorește un program care eventual poate să crească, sau să fie înregistrat, sau să reprezinte o nouă colaborare a artiștilor invitați, pentru viitor. Eu pot să spun că am făcut o nouă colaborare, dar, de fapt, este o reluare a unor colaborări mai vechi. Este vorba despre cântăreața Marta Hristea care a plecat în Anglia acum 10 ani. Și am reluat colaborarea cu vechiul meu partener John Betsch - baterist. Și, în același timp, am reușit să-l combin pe John Betsch cu un tânăr basist din România, Michael Acker. Împreună o să cântăm un program care amestecă vechi cântece românești cu un fel de punere în scenă de tip jazz modern á la Thelonius Monk, Charles Mingus, pilonii jazz-ului de avangardă. Sper… combinația să fie o reușită.

A doua zi vom face și o înregistrare pe care eu am gândit-o ca un work-shop tot la Arcub. M-am gândit că ar fi nimerit să comentez o sesiune de înregistrări, eu având experiență de peste 35 de ani în înregistrări de discuri. Voi descrie fiecare decizie, fiecare pas. În asta constă deschiderea stagiunii Artist in residence, unde am avut onoarea să fiu artistul ales pentru următoarele 20 de concerte. Nu voi cânta, evident.


Sunteți cu alte cuvinte, noul curator. Voiam să vă întreb ce propuneri aveți pentru lunile următoare? Ce linie alegeți să promovați în acest sens?

Intenționez să promovez proiectele originale. În prima parte a stagiunii, care e deja fixată până în 21 decembrie, o să participe un trio al unui valoros muzician de origine română -George Dumitriu, care-și lansează și un disc intitulat "Proverbe". Avem și invitați din Statele Unite ale Americii - pe saxofonistul Don Braden, un star al jazz-ului mainstream. Lucian Ban, curatorul de anul trecut, va fi prezent și el cu un invitat de marcă la sfârșitul lunii în curs. Sunt și invitați din Anglia care vor cânta cu un chitarist din România, Sian Brie, și un proiect al unui tânăr contrabasist român - Răzvan Cojanu - cu un invitat care-mi este foarte drag, Garbis Dedeian, destul de puțin prezent în ultima vreme pe scenele noastre de jazz.


Deci, o stagiune extrem de interesantă. Revin la concertul de mâine. Textul de prezentare pe site-ul Arcub are o notă ușor pesimistă; "jazz-ul este istorie, viitorul este o îndeletnicire pentru politicieni, oameni de știință, informaticieni"...

Este adevărat, numai că în ultima frază spun că îndreptându-ne și spre trecut putem să ne trezim brusc în prezent.


Și poate și în viitor.

… adică ultima frază este optimistă. Este o descriere a situației artistice din ziua de azi și, apoi, o privire către viitor și o reevaluare a atitudinii și a privirii asupra artei. Se numește Looking forward to the past proiectul meu de mâine, adică așteptând cu nerăbdare trecutul, ceea ce, sigur, e un oximoron, dar poate să spună ceva despre ceea ce am avut de gând.


Așadar, o invitație pentru joi, 5 octombrie, la Sala mare Arcub, de la ora 19.30. Și pentru vineri?

La ora 11.00. Am uitat să menționez un lucru destul de important. Tot mâine va fi și o lansare de carte la sfârșitul concertului, o carte pe care am scris-o în ultimul an și care se numește "Magister Musicae în Țara Surâsului". Sigur că Țara Surâsului nu e Japonia în cazul de față. Ea a apărut acum două zile și voi face inaugurarea cu ocazia concertului.


Deci, este, de fapt, un fel de perpetuum mobile pentru iubitorii de jazz.

Mă bucur că spuneți asta.

Interviu realizat de Marina Nedelcu