Arhivă : Interviuri Înapoi
Festivalul International George Enescu 2017. Interviu cu violonistul Michael Barenboim
În familia dumneavoastră, ca fiu al unor muzicieni celebri, Daniel Barenboim și Elena Bashkirova, arta sunetelor este la ea acasă, acesta e un lucru cert, așadar nu vă pot întreba cum ați început să o studiați. Dar v-aș întreba când ați fost sigur că veți avea o carieră în muzică?
S-a întâmplat progresiv, nu știu dacă pot numi exact momentul. Creșteam și studiam muzica și mi-am dat seama că asta doresc să fac.
Ați putea alege un moment foarte special din viața dumneavoastră, de muzician? Poate cel mai semnificativ de până acum?
Sunt multe... cred că a cânta sub bagheta lui Pierre Boulez Concertul pentru vioară de Schönberg, în 2011, a fost unul dintre cele mai speciale momente.
Ați anticipat discuția pe care doream să o încep despre Pierre Boulez. Am avut ocazia de a asculta la Berlin, în 2010, când maestrul împlinea 85 de ani, un concert în cadrul căruia i-ați cântat lucrarea Anthemes II. Vă rog să ne vorbiți despre colaborarea cu el și impactul avut de el asupra dumneavoastră, ca muzician.
Am început prin a-i cânta Concertul pentru vioară de Schönberg. De fiecare dată când venea la Berlin i-l cântam, desigur, de fiecare dată puțin mai bine, iar el îmi dădea indicații. Între timp am abordat lucrarea lui Anthemes I pentru vioară solo, pe care i-am cântat-o, apoi am interpretat-o în concert și la fel s-a întâmplat cu Anthemes II. Am primit mult ajutor artistic de la el, am învățat mult, tot ce spunea era util pentru tot ceea fac și îi sunt foarte recunoscător.
Tatăl dumneavoastră, Daniel Barenboim, spunea că atunci când cântați împreună, nu vă priește ca pe fiul său. Dardumneavoastră?
Am aceeași părere, altfel nu ar funcționa, pentru că trebuie să te concentrezi 100% asupra muzicii și niciun fel de relație nu este importantă atunci când repeți sau când cânți.
Sunt sigură că ați primit această întrebare de multe ori, dar aș dori să ne spuneți care a fost rolul părinților în dezvoltarea dumneavoastră muzicală?
Am învățat mult de la amândoi, mă consider norocos și le sunt recunoscător. Au avut o contribuție foarte importantă și încă învățfoarte mult de la ei.
Creația contemporană este o parte importantă a activității dumneavoastră. Am citit un articol în care scriați că a studia muzica nouă poate influența modul în care înțelegem muzica trecutului. La ce vă refereați, mai exact?
De exemplu, dacă luăm o lucrare de Boulez, ne putem da seama de unde a pornit, ce și de unde a preluat, se simt influențele lui Stravinski sau Schönberg. În această direcție este ușor de privit. În sens invers este mai delicat, dar și foarte semnificativ: dacă dorești să interpretezi lucrări din repertoriul tradițional, dar nu ca piese de muzeu, ci într-un fel modern, care să transmită ceva oamenilor de azi, este foarte dificil dacă nu integrezi contextul artei contemporane. Să spunem că trebuie să cânți un opus de Brahms. Sigur că în acea vreme se cânta altfel, dar astăzi va fi foarte greu de interpretat dacă nu cunoști muzica lui Schönberg. Trebuie să știi spre ce a condus tipul de scriitură muzicală a lui Brahms.
Această perspectivă mă îndeamnă să vă întreb dacă studiul filosofiei a influențat ideile dumneavoastră muzicale?
Sigur că da, dar asta a fost acum mult timp, am studiat doi ani, nu am o diplomă, însă am învățat cum să gândesc și cum să analizez unele lucruri.
Muzica de cameră este și ea foarte prezentă pe agenda dumneavoastră. Cântați mult cu mama dumneavoastră, aveți și un cvartet. Sunteți și un experimentat muzician de orchestră, mai exact, concermaistru al Orchestrei West-Eastern Divan.
Așa este, toate sunt foarte importante pentru mine. Acum mă ocup și de organizarea activității de muzică de cameră în cadrul Academiei Barenboim-Said. Am și doi copii mici și încerc să le îmbin pe toate cât de bine pot.
Aceasta este prima dumneavoastră vizită în România, nu-i așa?
Da, o experiență cu totul nouă! Sunt nerăbdător să vizitez România, este mereu interesant să descoperi locuri noi și, desigur, aștept cu mare interes să cânt în cadrul acestui minunat festival.
Cântați la București alături de o mare orchestră și un mare dirijor - Philharmonia din Londra și Vladimir Ashkenazy. Ați mai colaborat anterior?
Da, cu orchestra, în ianuarie anul trecut în Anglia. Am cântat tot Concertul nr.1 de Prokofiev, dar nu cu maestrul Ashkenazy, cu care mă bucur să pot lucra acum și, de asemenea, cu acest ansamblu extraordinar.
Cum ați descrie lucrarea pe care o interpretați?
Este un opus foarte interesant, în care există deja ideea neoclasicismului, prezentă mai târziu în creația lui Prokofiev. Se remarcă și o puternică influență a muzicii franceze, mai exact a lui Debussy, în special la începutul și la sfârșitul lucrării. Orchestrația este foarte puternică, la fel cum sunt de fapt toate aspectele muzicale ale acestei compoziții.
Vă simțiți bine realizând înregistrări sau preferați aparițiile live?
(râde) Nu știu dacă există cineva căruia să-i placă să stea într-un studio și să cânte același lucru de 100 de ori.
Dar poate unii artiști doresc să imortalizeze viziunea pe care o au asupra unei lucrări la momentul respectiv...
Da, da, desigur. Am făcut și eu o înregistrare și lucrez acum la o a doua, cu un program parțial comun cu prima, când am avut Bach, Bartók și Boulez. Cred că înregistrarea aceea este bună. Aveți dreptate, poți imprima de multe ori până să obții ceea ce dorești într-adevăr.
Cel puțin în acel moment...
Exact! Nu pot spune că îmi place să cânt ceva de 100 de ori, dar sunt mulțumit de acel rezultat. Poate că da, este ok, dar nu este plăcut când lucrezi la asta. Unora probabil că le place mai mult, dar pentru mine este esențială experiența trăită live pe scenă.
Presupun că și legătura cu ascultătorii este în acest caz importantă pentru dumneavoastră...
Da, foarte, în sensul că publicul este parte din acea experiență. Dacă aș vrea să fiu singur, aș cânta lucrarea la mine în cameră. Deoarece un concert este o experiență atât pentru artiști cât și pentru public, legătura care se naște este specială. Nu ar putea fi nimic special în lipsa publicului.
Ce ne puteți spune despre alegerile dumneavoastră în privința repertoriului?
Cred că este important să ai un repertoriu variat și este interesant să găsești mereu conexiuni între lucruri, între epoci. Doresc așadar să mențin un repertoriu cuprinzător, iar punctul central rămâne muzica secolului XX - Prokofiev, Schönberg, Berg, Bartók. Vreau să cânt și mai multă muzică contemporană dar și să aprofundez repertoriul standard, al secolelelor XVIII și XIX.
Ce părere aveți despre dificultățile receptării muzicii contemporane de către public?
Această problemă este una generală, în sensul că muzica contemporană se cântă aproape exclusiv în cadrul festivalurilor dedicate acesteia, iar publicul care merge acolo dorește să asculte doar această muzică. Este un fel de izolare. Pe de altă parte, dacă în programul de stagiune al orchestrelor nu există creație contemporană, vorbim din nou despre izolare. Problema nu este că muzica contemporană ar fi prea complicată sau nu este atât de frumoasă, problema cea mai mare este că publicul nu este familiarizat cu aceasta, că nu se cântă destul. Nu poți înțelege cu adevărat o creație ascultând-o o singură dată. Doar prin repetiție poți ajunge să înțelegi muzica respectivă. Dacă o asculți o dată, poți spune doar care a fost reacția ta de moment, iar această reacție variază în funcție de context. Este o chestiune complicată, dar soluția ar fi să fie cât mai mult cântată, în repetate rânduri.