Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu soprana Rodica Vică

Publicat: miercuri, 26 Iulie 2017 , ora 10.55
Festivalul Internațional "Vară Magică" are programat în 26 iulie 2017, la Ateneul Român, al patrulea concert al ediției cu numărul VI. Soprana Rodica Vică și ansamblul I Ludici prezintă un concert cu muzica lui Handel. Detalii am aflat de la solistă:


Rodica Vică, miercuri vei concerta în cadrul Festivalului "Vară Magică" alături de ansamblul I Ludici - un concert cu muzică barocă. Cum a apărut ideea acestui proiect?

Ideea acestui proiect a apărut în urma unei cercetări științifice pentru teza mea de doctorat, care s-a dezvoltat mai târziu și sperăm noi să se finalizeze cu bine miercuri, am putea spune… într-un tablou de culori pe o pânză veche de mai bine de 300 de ani. Ideea se bazează pe rolurile feminine handeliene, roluri care sunt pilot în creația și dramaturgia lui Georg Friedrich Handel.


Ce are diferit muzica vocală a lui Handel față de cea a oricărui alt compozitor baroc?

N-aș putea spune că este diferit, ci aș putea spune că este o muzică, din punctul meu de vedere, complexă, care-ți oferă foarte multă libertate și totuși îți oferă un ghidaj clar în ceea ce privește tehnica și maniera de abordare și îți permite să experimentezi foarte multe culori.


Vei cânta alături de ansamblul I Ludici. Cum este colaborarea cu acești muzicieni?

Colaborarea noastră este deja de un an. Toți cei cinci - Rafael Butaru, Iulia Zmeu, Cătălina Filipescu, Iulian Ochescu și Ella Bokor - sunt pasionați iubitori de muzica barocă, ceea ce pentru noi a facilitat această colaborare deoarece nu a trebuit să le sugerez nimic. Ei au venit cu foarte multe idei și asta duce la o colaborare extrem de plăcută.

Interviu realizat de Radu Mihalache