Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Irina Iacob, coordonator de programe în cadrul ICR

Publicat: joi, 15 Iunie 2017 , ora 16.16

Institutul Cultural Român organizează o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare și audiții, dedicată muzicienilor cu vârste între 18 și 25 de ani. Proiectul a fost inițiat ca parte a Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector ce și-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică și dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Detalii ne-a oferit Irina Iacob, coordonator de programe în cadrul ICR.


Irina Iacob, Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele brâncovenești de la Mogoșoaia în perioada 3-16 iulie a doua ediție "Ad Musicam". Ce înseamnă acest proiect, de fapt?

Acest proiect este gândit pentru a completa studiile muzicale ale tinerilor muzicieni din România și pentru a-i ajuta în această lume deschisă, a secolului XXI, în care au avantajul de a putea să se miște pe oriunde, dar, pe de altă parte, trebuie să și concureze cu toți ceilalți colegi ai lor din Europa cel puțin. Și-atunci am încercat să-i ajutăm să manevreze această nouă lume în care nu numai virtuozitatea are importanță, ci și prezența lor în această eră digitală. Am creionat niște module care să îi pregătească în prezență scenică, în performanță și care să îi ajute să se descurce în cadrul unei audiții internaționale și să se prezinte și social.


De cine vor fi pregătiți tinerii muzicieni?

De traineri specializați în această direcție, de un psiholog, de actorul Ionuț Chivu, de exemplu. El va veni pentru partea de prezență scenică. Vor veni persoane care se ocupă de imagine publică, de social media. Scriitoarea Ana Barton va veni și le va povesti despre cum să se descrie pe sine. Iar pe lângă aceste module conexe muzicii, vor exista și niște pregătiri de tehnici orchestrale și audiții cu Peter Stark, care este profesor de dirijat la Royal College of Music și care este și directorul de repetiții al EUYO.


Ce ar trebui să știe muzicienii? Care sunt cerințele pentru a participa la acest proiect?

Cerințele sunt să aibă vârsta între 18 și 25 de ani și să cunoască limba engleză.


În rest… nu există taxă de înscriere?

Nu există taxă de înscriere, iar pentru cei care nu sunt din București se asigură cazarea la Palatul Mogoșoaia.

Interviu realizat de Radu Mihalache