Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Simona Dordea, purtătorul de cuvânt al Operei Române din Cluj

Publicat: vineri, 26 Mai 2017 , ora 12.06

În această seară, Opera Națională Română din Cluj Napoca invită publicul la premiera națională a spectacolului de balet "Zorba". Despre pregătirea acestui spectacol ne-a vorbit doamnă Simona Dordea - purtător de cuvânt al operei clujene:

Un spectacol exceptional, semnat de coregraful Graig Lorca Massine, care, în colaborare cu compozitorul Mikis Theodorakis, un nume celebru la rândul său, au creat această capodoperă elenă, care până acuma are 5000 de reprezentații pe patru continente și care acum, vineri, 26 mai, va sosi și la Cluj în fața unui public spectator, absolut încântat de noutatea titlului în România.


Care este povestea acestui balet?

Povestea este inspirată din romanul omonim. Păstrează tenta aceasta clasică, a poveștii grecului și într-un mod interesant prin coregrafie, prin tot ce reprezintă contribuția baletului, a orchestrei, a corului operei noastre. Se creează această poveste a grecului, întâlnirea dintre el și noul prieten John americanul sosit în satul autentic grecesc. E întâlnirea unor caracteristici opuse a raționalului cu un personaj care reprezintă dorința și plăcerea de viață, bucuria cu care întâmpină fiecare experiență și care spune da fiecărui lucru frumos care-i vine înainte. Concepția regizorală și întreaga coregrafie sunt cu totul deosebite în sensul în care coregraful Graig Lorca Massine, care se află de altfel la Cluj zilele acestea alături de noi pentru pregătirea premierei, aduce propriile note. Este o particularitate adusă atât partiturii, cât și dansului. Un focus deosebit asupra personajelor principale, conturate fiecare într-o tușă inedită, dar și asupra poporului, asupra acelui spirit grecesc care reiese atât din întâlnirea eroilor, cât și din expunerea poporului, a corului nostru mai ales. Personajul colectiv care în alte spectacole  de multe ori se pierde sau este pus în plan secund, de-acum este pus înainte tocmai pentru a împărtăși din această bucurie specifică grecilor și celor din public.


Interviu realizat de Jeanine Costache