Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Aurelian Octav Popa, distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
Cunoscutul clarinetist Aurelian Octav Popa a fost distins de Guvernul Francez cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. Evenimentul a avut loc miercuri, 15 martie 2017, la Institutul Francez. Detalii ne-a oferit artistul:
Ministerul Culturii de la Paris oferă distincțiile astea "Ordinul Artelor și Literelor" și eu primesc această distincție în gradul cel mai mic, Chevalier, astăzi de la ora 15.00, la Institutul Francez și mă bucur foarte mult. N-are rost să mă laud; mai bine vă spun ce-am pățit. Am spus cuiva, unui intelectual… "Mă duc la Institutul Francez." "Dar pentru ce v-a dat acest ordin? Ce-ați slujit dumneavoastră pentru Franța?" "Domnule, stați liniștit! Eu sunt muzician, clarinetist, mai și compun, am discuri frumoase la Paris…" Ce să-i fi spus domnului ăluia? Domnule, uite, eu am un disc la Paris, recent, dar am unul mai vechi de la Electrecord, tipărit imediat după Revoluție și care la revista "Repertoire" din 330 de discuri, eu figurez printre cele 14 care au nota 10… Și mă laud pentru că m-a enervat domnul acela de zice "ce-am făcut eu?". Scrie în revista aia "Vive Aurelian Octav Popa et sa clarinette". Ei mi-au dat ocazia să cânt Messiaen, Debussy, Rameau. Franța este peste tot în lume. Mă număr și eu printre acei francofoni și am cântat cu drag.