Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Începe vineri, 28 octombrie, la București, o nouă ediție a Festivalului Internațional 'SoNoRo'

Publicat: marți, 25 Octombrie 2016 , ora 16.19

Dacă e luni, e "Invitatul săptămânii" la "Perpetuum mobile", ora 18 și 15 minute. Iar în 24 octombrie 2016 am stat de vorbă, într-un stil boem în ton cu tema festivalului Sonoro de anul acesta (dar care ne-a dat un pic de emoții) cu violistul Răzvan Popovici, inițiatorul și sufletul festivalului - care, oficial, este directorul executiv al acestuia.

Vorbim despre această ediție a XI-a care se numește "Muza și poetul". În primul rând, felicitări pentru lecția de gust și de stil pe care o oferă, dincolo de muzică, fiecare ediție a Festivalului SoNoRo. Avem multe de învățat din modul în care puneți dumneavoastră în pagină imaginea acestui eveniment care a crescut constant și, iată, și în 2016 aduce nume grele ale muzicii de cameră și nu numai ale muzicii de cameră. Care ar fi povestea acestei ediții?

Povestea este simplă. Am căutat o temă foarte interesantă, foarte ofertantă - și am găsit "Muza și poetul", "La Muse et le Poete" - am lăsat titlul deliberat în limba franceză. Și apoi am purces la crearea unui program divers și plin de cât mai frumoase componente - și diferite, evident. Și, cred eu, ne-a reușit. Evident, vom avea foarte multă muzică legată de subiect, vom avea literatură, vom avea experimente în premieră, vom avea foarte multe locuri noi, vom avea modă, vom avea instalații video… Sunt tot felul de lucruri care zic eu că pot crea acest puzzle publicului din București, într-un mod cum nu l-am făcut până acum.


Într-adevăr, aveți o propunere nouă, ați numit-o aMUSEbouche - o parafrază a unei celebre expresii. Ce înseamnă aceste cinci locuri noi în care va avea loc festivalul anul acesta?

Mai precis nu festivalul, ci a treia zi a festivalului. Este vorba despre o zi itinerantă, de fapt am putea spune chiar un concert itinerant care se întâmplă în cinci episoade. Am selectat locuri foarte diferite în centrul orașului. Vom începe în spațiul Point de pe Eremia Grigorescu, vom continua la Casa Mincu, apoi Casa Fundației Lowendal lângă Parcul Icoanei, Galeria Galateca și vom termina seara, la ora 22.00, în sala de lectură a Universității de Litere din București. Ideea este de a invita publicul să ni se alăture, să ne urmeze. Sunt foarte curios câți vor veni după noi. Fiecare concert este inspirat dintr-o carte care mie mi-a plăcut foarte mult a lui Tom Hodkinson - "Ghidul leneșului" și, practic, fiecare concert are o componentă care invită publicul la relaxare cumva, la lene, pentru că de fapt când ești leneș ai muză… Ascultătorii, dacă vor avea ocazia să citească această carte a lui Tom Hodkinson, vor fi absolut încântați; este o carte fermecătoare. Primul concert este legat de un brunch, al doilea de un coffee time, al treilea de five o'clock tea, la ora șapte - ora primului drink, ora papagalului, cum se zicea în Montmartre pe vremuri, iar la sfârșit - ora conversației, înainte de alte posibile activități nocturne, la ora 22.00, în sala de lectură a Universității de Litere. Mă bucur că avem posibilitatea să cântăm acolo pentru că este un loc unde, practic, doar liniștea este acasă; așa că vom rupe un pic liniștea asta cu Beethoven și cu Bach.


Așa să faceți! Vă mulțumim mult. Vă vor fi alături pianiștii Olli Mustonen, Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts. Împreună cu noi prin telefon, cu ceva emoții, domnul Răzvan Popovici care, începând de vineri, vă așteaptă la o nouă ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră SoNoRo la București, dar nu numai la București, ci și la Timișoara, Cluj Napoca și Bistrița.

Interviu realizat de Ștefan Costache