Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu soprana Andreea Soare
Absolventă a Conservatorului Național Regional din Strasbourg și licențiată în muzicologie la Universitatea Marc Bloch din același oraș, Andreea Soare și-a continuat studiile, în 2008 intrând la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris. Trei ani mai târziu, Andreea Soare devine membră a Academiei Lirice din cadrul Operei Naționale din Paris, unde interpretează, între altele: Prima Doamnă în "Flautul fermecat" de Mozart, Maria Magdalena din "La Resurrezione" de Handel, Clarice din "Il mondo della luna" și Sylvia din "L'isola disabitata" de Haydn. Colaborarea cu Opéra National de Paris, continuă pentru Andreea Soare în perioada imediat următoare va face parte din distribuția operei verdiene "Rigoletto". Zilele acestea apreciata soprană se află la București, la invitația Operei Naționale de a participa la premiera operei "Cosi fan tutte" de Mozart care va avea loc în 27 februarie 2016. Această premieră este o co-producție cu Opera Garsington din Marea Britanie, în regia lui John Fulljames, în care Andreea Soare a interpretat rolul Fiordiligi.
Ce înseamnă pentru Andreea Soare invitația Operei Naționale din București de a participa la premiera operei Cosi fan tutte de Mozart?
Înseamnă foarte mult, mai mult o chestiune de suflet. Invitația operei din România pentru mine înseamnă foarte mult și mai ales în rolul Fiordiligi, care este un rol pe care-l afecționez cu totul și cu totul deosebit față de celelalte roluri.
Sunteți familiarizată cu această producție.
Această operă am făcut-o anul trecut, în 2015, la Opera Garsington, la Londra, când am avut douăsprezece reprezentații. M-am simțit foarte bine la Garsington și am fost fericită că va fi aceeași producție. Deci, într-un fel, mie mi-este foarte ușor pentru că știu scenografia…
Cum este această montare?
Conceptul este modern, doar începutul este foarte clasic. Așa cum este, este foarte bine, iar Fulljames a încercat să îmbine cele două stiluri.
Cum a fost primită de publicul britanic?
Publicul britanic a fost foarte avid de-a vedea această opera, mai ales la Garsington, pentru că opera este într-un cadru natural absolut minunat, primul act se desfășoară sub lumina naturală iar cel de-al doilea sub luminile reflectoarelor. Biletele au fost vândute cu opt luni înainte de premieră pentru că era Festivalul Garsington, dar și pentru că în această opera a cântat Leslie Garrett, o divă, în adevăratul sens al cuvântului, în Anglia.
Cum credeți că va fi primită de publicul bucureștean?
Nu cunosc gusturile publicului bucureștean. Sper că o să primească foarte bine opera.
Credeți că este o montare pe gustul tinerilor sau celor mai conservatori?
Pentru că îmbină foarte bine clasicul cu modernul, cred că va fi pe toate gusturile, pentru că fiecare categorie de vârstă va găsi ceva să-i placă. Tinerilor le va plăcea faptul că, până la urmă, este o petrecere și toată lumea se joacă, cele două surori se vor juca permanent cu iubiții lor și viceversa. În scenografie nu este nimic care va șoca. Cei conservatori vor fi și ei bine serviți în această operă.
Când ați avut prima repetiție pe scena operei bucureștene ați avut mari emoții. Cum vă simțiți acasă, pe această scenă?
Mă simt foarte bine și am fost foarte surprinsă și de primirea colegilor de pe scenă, care m-au integrat foarte repede. Ei repetă de ceva timp cu cealaltă Fiordiligi, care va cânta după ce voi pleca eu, și-atunci primul contact cu ei a fost foarte ușor. Asta m-a bucurat pentru că eu am vrut să mă integrez foarte repede și să nu stric nici un fel sau să nu deranjez munca pe care au făcut-o ei în absența mea.
Dar veneați într-o regie deja știută.
De fiecare dată când o regie se reia și în absența regizorului sunt mici schimbări pe care eu nu le-am discutat foarte mult. Nu sunt schimbări majore, dar sunt parteneri noi și fiecare reacționează altfel sau interacțiunea dintre noi este alta, mai ales a surorilor. E foarte important să avem o relație de complicitate. Oricât de bun actor ai fi, dacă nu se simte acea fărâmă de adevăr și acea fărâmă de sentimente adevărate, nu va fi niciodată la fel.
Ce provocări presupune rolul Fiordiligi?
Este un rol foarte greu pentru că este foarte lung. Tesitura este foarte întinsă. Trebuie să ai atât grave, cât și acute, cât și medii, adică trebuie să ai un pic din toate și să le faci foarte bine, pentru că cel puțin prima arie este un chalenge pentru orice soprană, este îngrozitor de greu, este foarte, foarte lung, iar finalul actului I și finalul actului II sunt absolut jumătate din operă; așa încât trebuie să ai și anduranță, trebuie să și joci, trebuie să și cânți, trebuie să fii complet.
Un rol ca Fiordiligi sau alte roluri sunt mai ușor de cântat într-o anumită regie și mai greu de cântat în altă regie. Cum este în această regie Fiordiligi?
Pot să vă spun că în aria a II-a, de exemplu, este un moment - și începutul ariei, și spre sfârșit - în care regizorul a vrut să cânt la începutul ariei ghemuită pe scenă și la sfârșit sunt întinsă, așa încât poate că nust poziții foarte comode, dar am găsit o poziție care mie-mi convine și care mie-mi permite să mă simt confortabil. Există regizori care au fel și fel de idei. El îți va spune că vrea așa, tu vei spune da, dar vei face așa cum poți tu și cum ți-e simplu pentru binele spectacolului și pentru binele tău în primul rând, pentru confortul tău vocal, pentru că, până la urmă, este teatru cântat, așa încât trebuie să le facem pe-amândouă.