Sir John Eliot Gardiner conduce Orchestra Simfonică din Londra într-un concert transmis live la Radio România Muzical. Vă invităm să urmăriţi un program integral Felix Mendelssohn, alcătuit din Simfonia I op. 11 în do minor şi Muzica de scenă "Visul unei nopţi de vară", opus în care va evolua şi Corul Monteverdi. Până atunci vă propunem un dialog despre muzică şi nu numai purtat de Sir John Eliot Gardiner cu Matthew Stadlen, din seria interviurilor Five Minutes With:, realizată pentru BBC.

Sunteţi un dirijor care locuieşte şi lucrează la propria fermă. Dacă ar fi să renunţaţi definitiv la una dintre activităţi, care ar fi aceea?

Mă sfâşii… nu pot răspunde la această întrebare. Cele două sunt absolut vitale pentru mine şi chiar se echilibrează. Muzica pune stâpânire pe inima şi pe creierul meu, acesta este talentul meu, iar ceea ce fac la fermă îmi aduce altfel de satisfacţii. Cultiv hrana, am grijă de animale, iar asta mă reîmprospătează. În fiecare sunt alte provocări. Merg mână-n mână.

Încă de copil aveţi legături cu mediu rural, nu-i aşa?

Absolut! Am crescut la fermă.

Chiar foarte aproape de unde locuiţi acum…

Aşa este.

Care este lucrarea dumneavoastră preferată?

Missa în si minor de Bach pentru că este o colecţie variată de sonorităţi din perioade diferite ale vieţii muzicianului. Este o missă catolică, scrisă de un compozitor protestant. Are dramă, o vitalitate incredibilă, euforie, tristeţe... are totul.

Care este compozitorul preferat?

Monteverdi.

Nu Bach?

Nu, pentru că Monteverdi este "omul". El este Shakespeare în muzică. În creaţia lui găsim toate emoţiile umane. A reuşit să le canalizeze în muzică... este genial ce a făcut el. Nimeni nu s-a apropiat de realizările lui.

Este posibil să fim obiectivi atunci când vorbim despre compozitorul preferat?

Nu! Este o alegere total subiectivă.

Ce este cel mai frumos în a fi dirijor?

Cred că anticiparea... pregătirea pentru primul contact pe care îl vei avea cu membrii orchestrei, apoi dezvoltarea relaţiei cu ei care duce la interpretarea în sine, care la rândul ei este o trăire intensă şi aici are un rol definitoriu şi publicul. El poate augmenta acest sentiment sau îl poate distruge.

Există şi un segment dificil al acestei activităţi?

Depinde. Dacă eşti dirijor-invitat, cu alte cuvinte dacă e prima întâlnire cu acea orchestră, atunci e ca o relaţie de-o noapte. Poate fi euforică, minunată sau un dezastru. Dificil este să-ţi însuşeşti partitura, să înveţi cum să comunici cu muzicienii pentru a ajunge la cele mai bune rezultate... sunt multe aspecte şi pozitive şi negative.

Tindeţi să fiţi un dirijor autocrat sau democrat?

Mai degrabă autocrat pentru că democraţia în muzică nu este cea mai potrivită. Poate în cvartetele de coarde sau în ansamblurile camerale. Trebuie să fim practici, să existe cineva care ia deciziile. Secretul este să fii acel om care hotărăşte şi în acelaşi timp să dai muzicienilor impresia că ei sunt cei care decid. Asta este greu de făcut...

De ce nu are muzica clasică impactul pe care ar trebui să-l aibă?

Pentru că oamenii au această idee falsă că ar fi intimidantă şi că este îndepărtată de viaţa lor. Nu este şi nici nu trebuie să fie. Este vina practicanţilor. Noi muzicienii nu o prezentăm suficient de bine.

Iar dumneavoastră o iubiţi...

Da! Absolut!

Concertul Orchestrei Simfonice din Londra, în direct de la Barbican Hall, poate fi urmărit sub genericul "Scena Europeană", marţi, 16 februarie 2016, începând cu ora 21.30. Comentează Monica Cengher.