Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu Firuța Tacea - expert în curriculum, despre noile planuri-cadru pentru gimnaziu
Până la data de
23 ianuarie, se află în dezbatere publică cele trei planuri cadru pentru
învățământul gimnazial. În mod concret, odată cu introducerea clasei
pregătitoare la școală, în 2012, au început să fie modificate planurile-cadru
pentru învățământul primar. Peste 2 ani, copiii care sunt acum în clasa a III-a
vor trebui să învețe după un nou plan-cadru, care să vină în continuarea celor
întâmplate în primii ani de școală. Planul-cadru, sintetic spus, înseamnă ce
materii studiază copiii la școală și câte ore sunt alocate acestora.
Cele trei
versiuni de plan-cadru sunt diferite prin accentele puse în cadrul lor: prima
versiune este mai aproape de actualul plan-cadru pentru gimnaziu, al doilea
pune accentul pentru matematică și tehnologie, al treilea, pe om și societate.
Ceea ce se poate observa în mod concret este că în versiunea a doua de plan, la
clasa a V-a nu s-ar mai studia artele plastice, dar ar începe studiul chimiei
și fizicii, iar la clasa a VIII-a, ar dispărea ora de muzică.
Am stat de vorbă despre aceste schimbări cu dna lector univ. dr. Firuța Tacea, Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, expert în curriculum, care a făcut parte din comisia de evaluare a celor trei versiuni puse în discuție.
Este important de știut că dezbaterea on line referitoare la cele trei programe-cadru pentru gimnaziu va cântări mult în alegerea pe care o va face Ministerul Educației, așa că e important să accesăm pagina www.edu.ro pentru a ne exprima propriile opinii despre subiectul dezbătut, pe site-ul menționat regăsindu-se propunerile de plan-cadru, analiză comparativă și alte informații de folos. Consultarea online se realizează aici.
Care au fost principiile, motivațiile din spatele alcătuirii acestor
planuri-cadru?
Rațiunea pentru care au fost construite
este una firească și chiar ar fi trebuit să se întâmple mai devreme, aceea că
au apărut modificări ale planurilor-cadru pentru învățământul primar și, în mod
natural, firesc, pentru asigurarea coerenței pe verticală a ceea ce li se oferă
spre învățare elevilor din școli ar trebui ca și oferta pentru învățământul
gimnazial și cea pentru învățământul liceal să fie trecută printr-un proces de
reconstrucție în conformitate cu ce s-a întâmplat la învățământul primar. Acum,
există aici un comentariu colateral pe care orice expert în domeniu ar trebui
să-l formuleze, acela că segmentarea proiectării planurilor-cadru pentru cele
trei segmente – învățământ primar, gimnazial și liceal – nu este firească. El
ar fi trebuit să se petreacă într-un continuu, adică să fie proiectate într-un
proces unic, nu separat.
Pentru cei care nu au acces sau nu au avut interesul să acceseze pagina www.edu.ro, unde se găsesc niște explicații referitoare la principiile și ce-și
dorește acest plan-cadru să creeze – adică un elev care la clasa IV-a, a
VIII-a, a XII-a să aibă anumite competențe și un anumit profil de cetățean – detaliați dumneavoastră care au fost țintele pe care vor să le atingă
planurile-cadru.
Eu nu am făcut parte în etapa aceasta de
proiectare a acestor versiuni de planuri-cadru din grupul de proiectare, ci din
acela de validare. Ce știu însă, pentru că e firesc să știu, e că înainte de a
se trece la proiectarea acestor planuri, la nivelul Institutului de Științe ale
Educației a fost elaborat un document-cadru – el nu e nou, nu este spontan
apărut în sistem, are multe rădăcini în anii anteriori în multe alte încercări
-, un document cu repere conceptuale care să ghideze construcția acestor
planuri. O secvență din acest document este constituită din ce ați menționat
dumneavoastră, adică acel profil de formare care se referă la trăsăturile în
termeni de competență ale absolvenților de la învățământul preșcolar, primar,
gimnazial și liceal. Astea au fost reperele. În spatele acestor repere pe care
le găsim în profilul de formare, evident că stau o mulțime de alte fundamente.
Unul dintre ele și cred că cel mai serios luat în calcul, deși nu atât de
explicit, este constituit din competențele-cheie formulate la nivel european și
care privesc învățarea pe parcursul întregii vieți, cele 8 domenii de
competențe-cheie.
Cum vedem că ar trebui să fie elevul de clasa a VIII-a, când a
absolvit? Să aibă competențe care deja să ducă spre profesionalizarea lui, în
sensul de a-și găsi un serviciu mai bun după ce va termina liceul și facultatea
sau croirea unui om care să aibă o oarecare cultură generală în toate
domeniile?
E ceva destul de discutabil și provocator în faptul că gândim profilul de formare la final de clasa a VIII-a în condițiile în care la finalul clasei a VIII-a practic nu se termină un ciclu de școlarizare. Acesta este un aspect critic. Ciclul de școlarizare obligatorie se încheie la finalul clasei a X-a și, iată, noi avem un copil pus în situația de a decide în legătură cu ce urmează să i se întâmple în clasa a VIII-a. Este un punct de care nu s-a trecut nici cu aceste planuri. Nu s-a trecut.
Pe de altă parte, e clar însă că e o diferență conceptuală în crearea acelor
trei versiuni supuse discuției publice exact sub acest aspect. Ce vrem să facă
copiii aceștia? Deja să se pregătească pentru o meserie sau o profesie, care o
fi ea, sau să dobândească o cultură generală? A existat această gândire în spate
sau nu? Și care e opțiunea ministerului vizavi de această problemă?
Din discuțiile la care am participat și din ce
reușesc eu să decodific analizând planurile respective, nu cred că s-a făcut o
distincție foarte clară între cele două direcții pe care dumneavoastră le-ați
menționat. Cred că, în esență, e vorba de un hibrid – și, și. El trebuie să
dețină și acel corpus de educație de bază pe care dumneavoastră l-ați pus sub
eticheta „cultură generală”, dar să fie și capabil să disocieze ulterior, să
aleagă, să facă opțiuni pentru a evolua în carieră, pentru a-și alege un
domeniu în care să se profesionalizeze. E timpuriu să spunem acum că se
profesionalizează, deși el va trebui la finalul clasei a VIII-a să aleagă între
trei filiere, profilurile din interiorul filierelor învățământului liceal și
specializări. Iată deci că trebuie să fie capabili la finalul clasei a VIII-a
să facă și asta, să opteze. Și opțiunea ar trebui să o facă în cunoștință de
cauză.
Așa cum se vede din planuri, dimensiunea asta
practic este acoperită mai degrabă prin oferta pe care o aduce consilierea și
orientarea, pentru că celelalte discipline nu știu în ce măsură i-ar putea
ajuta explicit.
Pe de altă parte, știm foarte bine care este concepția și a părinților, și a
elevilor implicați în proces. Învăț la română și la matematică, pentru că eu
acolo dau examen, restul nu prea mă mai interesează. Iar despre disciplinele
din secțiunea numită Arte, e clar că sunt lăsate ca Cenușăreasa la coadă.
Aceasta este o percepție reală și cred că trebuie să fim conștienți de ea,
de aceea am și întrebat. Este așa sau nu? Presupun că și dumneavoastră aveți
copii care au mers în sistem.
Da. Am unul care este suficient de mic ca să
nu mă provoace cu atâtea, dar mă provoacă cu altele, pentru că este în
învățământul primar.
Ce se întâmplă acolo cu disciplinele care au
un anumit statut privilegiat în planurile-cadru, cele la care se susțin examene
naționale, spre deosebire de cele al căror statut nu este la fel de privilegiat
pentru că nu sunt evaluate decât în niște situații de excepție, discuția este
veche și n-o soluționăm noi acum. Da, în percepția globală, ne pregătim la
finalul clasei a VIII-a pentru acele discipline. Există însă și niște elemente
de reglare la care s-ar mai putea lucra. A se vedea evaluările naționale,
acelea care se organizează începând cu clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a
VIII-a, unde apar în spectrul disciplinelor evaluate și altele decât matematica
și limba și literatura română.
Ajungând pe terenul artelor, care considerați că este locul educației
muzicale în general în curricula de învățământ românească și, mai ales,
importanța ei?
Dacă mă întrebați pe mine și iau în calcul
experiența pe care am avut-o în coordonarea grupurilor de lucru care s-au
ocupat de elaborarea curriculumului pentru educație muzicală ca și pentru
educație plastică, dacă ar fi să formulez o idee referitoare la asta, evident
că ea ar putea să fie diferită de ce văd în planurile-cadru. Adică aș crede că
ar trebui să li se dea o mai mare importanță. Doar că nu e suficient nici
pentru educația muzicală, nici pentru oricare altă disciplină să-i acordăm o
importanță mai mare în planurile-cadru, de exemplu un buget de timp mai mare,
fără să luăm în calcul și celelalte componente care ar duce la succesul acestei
discipline pentru elevul propriu-zis, care e beneficiarul imediat. Adică niște
profesori bine formați, niște contexte de învățare favorabile…
Adică ce vrem să spunem… că dacă în momentul de față poate nu predăm așa cum
ar trebui sau profesorii nu sunt, atunci…
Degeaba am acea oră în planul de învățământ
sau pot să am și două…
Pe de altă parte, dacă o tăiem de tot, înseamnă că tăiem orice șansă de a se
mai studia vreodată și bine acea materie, nu?
De acord. Numai că există și riscul
compromiterii anumitor discipline prin prestația deficitară a cadrului
didactic. Copilul se îndepărtează mult de un anumit domeniu pentru că
intervenția pe care o are cadrul didactic nu este una oportună, nu este una
care să îl atragă.
La ce vă referiți în mod concret?
Am în minte în momentul acesta educația artistică de la învățământul liceal, al cărei conținut din programele școlare este foarte clar, unde sunt două dimensiuni – una centrată pe managementul artistic, una centrată pe elementele de patrimoniu – disciplină care a fost proiectată integrat, programa școlară este minunată, dar experiențele experiențele pe care eu le-am înregistrat, le-am văzut sau despre care am vorbit în sistem sunt dezastruoase. În mod concret, profesorii care intră la clasă fie au specializare în educație plastică, fie au specializare în educație muzicală și nu se ghidează după programa propriu-zisă, ci după ce știu ei mai bine să facă. Referitor la acești profesori, ei nu sunt vinovați, bineînțeles, pentru că nu s-a făcut nici o investiție în formarea lor. Ei n-au fost pregătiți ca să lucreze cu acest document.
Da, dar totuși la gimnaziu, noi n-am avea aceeași situație, pentru că elevii au și oră
de muzică, și oră de arte plastice.
Nu, acolo nu am avea aceeași situație, dar eu
doar am formulat un exemplu din care să reiasă cum se poate compromite o
disciplină dacă cel care intră în clasă…
Înțeleg. Am crezut că vreți să vă referiți la stereotipuri de tipul „fac
numai cor la ora de muzică, eu n-am voce și nu vreau să cânt în cor” sau „mi se
dă lucrare la ora de muzică și eu nu știu nimic, drept care urăsc muzica”
ș.a.m.d. Am crezut că vă referiți la astfel de stereotipuri.
Nu m-am referit la acestea, pentru că ar fi
nedrept să le exploatăm doar pe cele de la educația muzicală, câtă vreme le
putem regăsi și la celelalte discipline. Putem să avem și acolo exemple de
proastă practică.
Pe de altă parte, sigur că noi, cei de la Radio România Muzical suntem în
mod particular interesați de ce se întâmplă aici, pentru că noi derulăm un
program național în parteneriat cu Ministerul Educației, care se cheamă
„Ascultă 5 minute de muzică clasică” și care își propune să suplinească tocmai
poate o lipsă care există în momentul de față, aceea a accesului copiilor și al
profesorilor chiar la audiția muzicală efectivă, pe care noi o considerăm
primordială. Dumneavoastră ce părere aveți de chestiunea asta? Mă și gândeam,
dacă n-ar mai exista ora de muzică așa cum se propune în versiunea 2, pentru
clasa a VIII-a, e clar, copii aceia nu mai au șansa nici măcar să asculte
muzica pe care le-o dăm noi, în mod gratuit.
M-am uitat cu atenție și pe versiunile de
planuri-cadru, dar și pe profilul de formare. De exemplu, pe profilul de
formare nu găsim dimensiunea asta a educației artistice, a sensibilizării
pentru artă, cultură ș.a.m.d. în profilul absolventului de învățământ
preșcolar. Ca și cum pe el l-ar scoate
din contextul cultural. Nici cu asta nu sunt de acord, așa cum nu sunt de acord
nici cu eliminarea orei de educație muzicală din versiunea a doua de plan-cadru
la clasa a VIII-a… S-a construit acolo un echilibru mecanic… Am scos educația
plastică la clasa a V-a și educația muzicală la clasa a VIII-a și am făcut
economie de două ore.
Dar dacă dumneavoastră ar fi să alegeți, ca simplu părinte, care versiune
ați alege-o?
Ca părinte n-am posibilitatea să nu aleg nimic, trebuie să aleg ceva… una din trei… Aș vedea că, chiar dacă aș alege pe oricare dintre cele trei, evident aș alege una în care educația plastică să fie reprezentată… Fiecare versiune are neajunsuri. Numai că acum ar trebui gândit care-s neajunsurile cele mai mici. Aș alege o versiune nici unu, nici doi, nici trei, în care ce i se oferă în momentul acesta copilului să aibă și dimensiunea aceea transdisciplinară integrată. Pentru că el va trece prin niște situații de viață care îl vor obliga să facă față nu doar unor probleme specifice, or eu nu găsesc dimensiunea asta în niciuna dintre cele trei variante. A fost un minus pe care l-am semnalat și la întâlniri și în momentul în care am răspuns în scris.
Dar, în mod concret, ce se va întâmpla? Presupun că din cele trei variante se va
alege una, nu știu exact pe ce criterii… Apropo, pe ce criterii? Va conta și
cât va conta consultarea on-line?
Eu sper să mai existe… nu sunt convinsă dacă
din punct de vedere metodologic se va întâmpla așa… să mai existe și un moment
al ajustării în funcție de opiniile primite. În procesul de consultare publică
asta ar trebui să se întâmple; să contabilizez părerile oamenilor și în funcție
de consistența lor să fac niște modificări.
Deci votul on-line va conta.
Cred că va conta, bineînțeles că va conta,
doar că în contabilizarea acestor opinii sper să se ajungă la concluzia că
trebuie produse niște modificări.
Să înțelegem că nu se va extrage mecanic una dintre cele trei versiuni, care
va rămâne identică cu cele puse în discuție, dacă se constată că există
reacții?
Eu sper să se întâmple așa. Nu am reperul
clar, nu pot să vă spun cu certitudine că așa se va întâmpla, dar sper că…
Dar nu e o metodologie stabilită, de cum se va decide, cum va fi…
În momentul acest nu știu eu să vă vorbesc
despre ea. Cei mai îndreptățiți să facă asta sunt experții de la Institutul de
Științe ale Educației, care au demarat procesul de punere în dezbatere publică.
Aveți până în momentul de față un feedback vizavi de ce variantă au ales cei
care au accesat acest sondaj on line?
Cu siguranță că există, dar nu sunt eu cea
care gestionează acest feedback. În momentul acesta nu am acces la el.
Dumneavoastră ce credeți că vor alege oamenii? Spre ce credeți că se vor
îndrepta? Pe de altă parte, să ne gândim și din alt punct de vedere… Școala în
România pentru elevi și pentru părinți, înseamnă o aglomerare foarte mare de timp, copii care sunt striviți de lecțiile
date de pe o zi pe alta. De multe ori, o materie care le depășește
posibilitățile normale de studiu – și asta celor care sunt mai inteligenți.
Pentru cei care poate nu au o inteligență nativă extraordinară, e clar că sunt
doborâți cu totul de ce li se predă și că nu înțeleg. Un nivel foarte înalt,
într-adevăr, al educației sau la ceea ce se cere, dar, pe de altă parte,
paradoxal, la sfârșitul ciclurilor școlare constatăm un eșec școlar foarte
mare. Pe de altă parte, asta se întâmplă la orașe, în general. Avem și situația
de la sate, unde cu siguranță oamenii aceia sunt depășiți, părinții în nici un
caz nu cred că își pot ajuta copiii la lecții cum se întâmplă la orașe sau se
mai poate întâmpla până pe la clasa a IV-a, a V-a, pentru că deja s-a ajuns că
de la nivelul de clasa a IV-a părinții care poate au făcut și ei ceva în viață
nu mai sunt în stare să rezolve problemele la matematică sau ce se mai cere și
angajează meditatori. Deci, noi ce ne așteptăm că ar trebui să fie sistemul de
învățământ? Mergem așa în continuare și toți tăcem și suferim – unii dintr-un
motiv, alții din altul, dar cu clarul orizont că mai bine de jumătate din
populația tânără a țării nu trece bacalaureatul și fără perspectiva care este
până la urmă cetățeanul mediu al României. Cum vrem să-l formăm? Dumneavoastră
cum vedeți? Pentru că, de fapt, problema principală e aici, dincolo de
planurile-cadru care stabilesc un număr de ore – mai mic sau mai mare. De fapt,
în noile versiuni nu e cu nimic diferit față de ce-a fost până acum.
Asta am vrut să spun. Apropo de prima
întrebare pe care mi-ați pus-o „ce cred eu că vor alege oamenii”, cred că în
percepția socială va fi aleasă versiunea care seamănă cel mai mult…
…Sau care propune numărul cel mai mic de ore, pentru că oamenii sunt
disperați că copiii sunt atât de aglomerați la școală. Și e clar că în mediul
on-line răspund cei din orașe care au această problemă. Clar că votul va fi
influențat de niște chestiuni directe și palpabile, iar aglomerarea aceasta a
ceea ce înseamnă învățământul în România pentru un copil e…
…e nefericită, nu servește copilului.
Dar ce facem să facem în așa fel încât să nu mai se dea tone de lecții care
strivesc copilul de pe o zi pe alta, să se țină cont că și un copil poate ar
trebui să muncească tot 8 ore pe zi cât muncește un adult, nu mai mult.
Cred că o parte dintre soluții, chiar dacă s-ar putea să nu vă placă răspunsul, numai că el vine din ce am experimentat, din ce am înțeles și văzut până în acest moment și din cultura mea de specialitate: o parte dintre soluții ar trebui să se regăsească în programele școlare. Cu discuția asupra numărului de ore nu rezolvăm foarte mult. Problema numărului de ore rămâne una care se află la intersecția intereselor elevului, cu interesele cadrului didactic, cu interesele societății – că trebuie să se regăsească în școală, mai ales la nivel de educație de bază, o serie de valori pe care și le dorește, chiar dacă nu le găsim noi așa de clar exprimate nicăieri. Cu toate astea, trecând de povestea asta a numărului de ore, cred că toată încărcătura și responsabilitatea ar trebui să fie luată în discuție în momentul în care se proiectează programele școlare. Dacă acolo complexitatea, numărul de concepte, aspectele de redundanță vor prevala, cu siguranță că vom avea un copil tot obosit, tot ajuns în situație de eșec, tot îndepărtat de școală.
De cine depinde, de fapt, ca să nu mai fie așa?
De experții care vor proiecta programele
școlare și de profesorii din clasă, care ar trebui să discearnă între ce este
esențial și ce nu este esențial, între ce ar trebui să fie important. Dacă pe
un profesor din clasă îl interesează doar disciplina lui și importanța lui ca
statut pentru că reprezintă o anumită disciplină în relația cu elevul, va fi
foarte grav. Dacă se uită însă și la acel profil de formare, și la ce
competențe ar trebui să aibă el, așa cum scrie acolo, s-ar putea să se mai
lămurească și să înțeleagă că nu e nevoie de 15 concepte noi într-o zi, într-o
lecție – nu spun de la care disciplină, de la oricare dintre ele – pentru că de
pe o zi pe alta copilul e depășit, n-are cum să le asimileze, se va întâmpla
ceva mecanic sau nu le va ști deloc. De toți acești factori depinde, nu este
unul mai responsabil decât altul. Cert este că indiferent dacă vom avea niște
documente bine scrise, bine articulate și lăsăm deoparte componenta pregătirii
profesorilor n-o să ajungem la nici un rezultat. Ele vor rămâne doar bine
scrise, niște intenții bine formulate.
Efectul concret îl produce profesorul din
clasă. Îl produc și materialele de învățare, materialele suport pe care elevii
le vor avea și profesorii le vor folosi sau nu, sau pe care profesorii vor fi
capabili să le producă ei înșiși. Nici asta nu este exclus. Este posibil și ar
fi dezirabil pentru anul 2016.
Aș vrea să mai punctăm – am atins pasager acest subiect… probabil că o
schimbare a programei dedicată educației muzicale ar avea efect și într-o
calitate mai mare a orelor de muzică. Cum se poate schimba această programă,
cine ar facilita această schimbare?
Evident, cei care se vor găsi în grupul de
lucru care va proiecta programa pentru educație muzicală. În spate va trebui să
se afle un mecanism de selecție a acestor experți, un mecanism de formare a
acestor experți, pentru că nici ei n-au mai proiectat o programă școlară în
conformitate cu planul acesta, cu profilul acesta de formare… sunt multe
elemente de noutate pe care ar trebui să le ia în calcul. Dacă un asemenea
expert își pune în față programa veche și planul nou de învățământ și zice „a,
așa a fost… ce putem să mai facem”, nu rezolvăm nimic, pentru că vom regăsi
foarte multe dintre elementele anterioare.
Dumneavoastră ce credeți că ar trebui să
studieze copilul dumneavoastră la școală? Ce să formeze el ca și abilități
muzicale? Să asculte, să cânte la un instrument, să cânte cu vocea, să cunoască
notele? De fapt, ce e esențial pentru educația muzicală în școlile generale, nu
în cele de specialitate?
Cred că elementul esențial pe care ar trebui
să i-l aducă unui elev educația muzicală este acea imersie în cultura muzicală
și să spunem că el ar putea să devină un receptor, un consumator al fenomenului
cultural, care include și muzica. Pe de altă parte, avem nevoie și de
personalități expresive, de oameni care să se exprime chiar dacă nu sunt
talentați, chiar dacă nu au aptitudini, dar ei sunt capabili să se exprime
într-o anumită direcție din punct de vedere artistic, pentru că este o parte
esențială a dezvoltării noastre… exprimarea emoțiilor, exprimarea stărilor
afective și pentru asta educația muzicală ar trebui să creeze un context
favorabil pentru toți copiii, indiferent de dimensiunea aptitudinală. Că este
prin aspecte instrumentale, aspecte vocale, audiții ș.a.m.d. n-are importanță,
important este să se regăsească fiecare elev acolo, să nu fie exclus pentru că
se face repetiție la cor și el își face temele la altă disciplină, să nu fie
exclus pentru că el nu poate să compare un fragment muzical cu altul și să
spună diferențele, că nu este capabil să scrie după dicteu și tot așa.
În contextul acesta, proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” cât este
de oportun?
Cred că este valoros nu doar pentru elevi, chiar ar trebui să fie extins și la adulți. Cred că este foarte valoros și cred că i-ar ajuta foarte mult. Sunt multe alte mijloace pentru că tocmai spuneați… suntem lipsiți de mijloace, de suport… în schimb știm din clasă povestea aceea cu telefonul mobil pe care profesorul îl interzice elevului. Poate să-i de și o întrebuințare valoroasă acelui telefon mobil, pentru că el este un mijloc media.
Dacă copiii vin la școală dintr-o familie în care nu
se ascultă muzică sau se ascultă un anumit fel de muzică sau sunetul nu este
ceva valorizat, valoros pentru contextul din care ei provin, e limpede că vor aduce cu ei această atitudine față de muzică. Dar la școală ar trebui să se
întâmple ceva, să-i ajute să-și schimbe percepția asupra culturii, să
nu-i fie rușine că ascultă muzic clasică atunci când lângă el toți ascultă
manele. Se întâmplă asta. Pot să le fac în paralel, pot să-i atrag pe copii.
Ați zis că vreți să sprijiniți… cred că se pot aduce în prim plan niște exemple
de bună practică. Se pot crea niște secvențe cu profesori ca să se ilustreze
cum fac ei.
Să sperăm că va ieși bine până la urmă și spre norocul copiilor, că până la
urmă la ei ne gândim. O oră de muzică sau de arte plastice poate să facă
diferența.