Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Primul recital din cadrul Stagiunii de marți seara
Duo de spinetă și orgă - aceasta este propunerea pentru primul recital din 2016 din cadrul Stagiunii de marți seara de la Ateneul Român. Pe scenă vor urca Fernanda Romila și Dan Racoveanu, muzicieni care propun un program alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach, Carl Philipp Emanuel Bach și Johann Christian Bach, între alții. Despre recital, dar și despre întregul program din 2016 al Stagiunii de marți seara ne-a vorbit Cristina Sârbu, muzicolog și organizator al seriei.
Stagiunea de marți seara este seria în care suntem obișnuiți să urmărim tânăra generație de muzicieni. Nu este și cazul acestui prim recital din 2016. Cine va evolua mâine seară pe scena Sălii mici a Ateneului Român și care este programul acestei manifestări?
Ai spus foarte bine, nu mai fac parte din tânăra generație cei doi protagoniști, dar o altă caracteristică a Stagiunii de marți seara este să aducă în fața publicului dornic de lucrări camerale, de programe camerale, artiști deja consacrați, care stau foarte bine alături de cei la început de drum. Și pentru că vorbim despre concertul din 12 ianuarie, vorbim despre un duo - orgă și clavecin - Fernanda Romila și Dan Racoveanu. Da, orgă în Sala mică… va fi ceva mai interesant, cu multă muzică cu implicații electronice. În program - lucrări de Johann Sebastian Bach, Carl Philipp Emanuel Bach, Johann Christian Bach și mulți alții din aceeași perioadă; muzică veche în sonorități noi. Rămâne titulatura orgă și clavecin, dar la orgă se mai adaugă ceva. Ce? Vor afla cei care vor fi în sală marți, 12 ianuarie, la ora 19.00.
Care sunt artiștii care vor concerta în următoarele luni în cadrul Stagiunii de marți seara?
Să mă concentrez puțin pe această lună ianuarie… Ne întoarcem la generația tânără, în 19 ianuarie: Adrian Precup - violoncel, Radu Croitoru - violoncel, Iulian Ochescu - pian - trei tineri artiști în curs de afirmare, care au un program foarte ambițios: Sonata pentru violoncel și pian în la minor de Grieg, Sonata pentru violoncel și pian în la minor de Șostakovici și o sonată pentru două violoncele de Bocherini. Tot una dintre propunerile Stagiunii de marți seara este aceea de a aduce în fața publicului instrumentiștii din Orchestra Filarmonicii "George Enescu", instrumentiștii tineri. Pe 26 ianuarie, flautista Ioana Bălașa din Orchestra Filarmonicii "George Enescu", acompaniată la pian de Verona Maier, va avea și ea un program ambițios: Carl Reinecke - Sonata Undine pentru flaut și pian și Serghei Prokofiev - Sonata op.94 pentru flaut și pian.
În februarie vin, de obicei, cei care studiază la Viena - atunci au ei vacanță - și îl vom putea asculta din nou pe pianistul Daniel Dascălu și pe violoncelistul Ștefan Cazacu. În martie vin cei de la Koln - Sânziana Mircea, un nume deja binecunoscut care vine cu plăcere în fiecare stagiune în Stagiunea de marți seara - și, din nou, de la Viena Aron Cavasi și Adela Liculescu. De la Berlin va veni de astă dată Daria Tudor, tot în luna martie. În aprilie, de la Essen, vine Daria Varlamova și de la Iași, dar merită să spun, Mălina Ciobanu. În luna mai nu avem stranieri, în schimb în iunie vom asculta o tânără violoncelistă italiană - Rafaela Cardalopoli - și încă nu știu, sper să se concretizeze, probabil Cristian Sandrin, de la Londra, care și-a făcut o obișnuință să încheie Stagiunea de marți seara.
După cum vedeți, programul este atractiv, dar și mai atractivă este interpretarea, este lista de interpreți care sunt cuprinși în Stagiunea de marți seara. Trebuie să vă spun că noi avem o cutumă ușor aparte; ei nu se prezintă, nu cer ei recital, ci noi, cei care facem acest proiect, îi invităm pe cei care-i considerăm demni să apară în Stagiunea de marți seara care, în șapte ani de existență, și-a creat deja un statut elitist.
De aceea, invit pe toți iubitorii de muzică de cameră și pe toți melomanii interesați de generația mai tânără sau mai vârstnică de interpreți de excepție ai muzicii din școala românească să nu ocolească și să-și noteze în calendare, în fiecare marți seara, un recital la Sala mică a Ateneului Român.