Concertul din 11 noiembrie de la Sala Radio se anunţă plin de încărcătură emoţională. Dincolo de lista spectaculoasă a repertoriului şi a invitaţilor, Dan Mihai Goia şi-a anuţat retragerea din activitatea dirijorală.

Sigur, liberul arbitru determină artiştii fie să rămână pe scenă până la ultima suflare (iar marea majoritate declară tranşant că visează să cadă seceraţi pe podium sau în fosa operei, lucru care s-a şi întâmplat, în cazuri tragice) fie să facă parte dintr-o minoritate discretă care, într-un moment al vieţii, uneori aflat chiar pe apogeu (dacă este să ne amintim numai de Eugenia Moldoveanu, Silvia Voinea sau Nicolae Herlea) să opteze pentru retragerea "în plină glorie".

Mai puţin întâlnită este o astfel de atitudine în rândul dirijorilor, cu o meserie gratulată prin definiţie de longevitate (vezi Emanuel Elenescu!)

Un bun prilej, aşadar, pentru un interviu cu DAN MIHAI GOIA.

Care este contextul celui de-al treilea concert aniversar din 2015?

Aniversarea noastră din 2015 a fost gândită cu doi ani în urmă ca un proiect serios, bine organizat, din trei componente clare: în luna februarie am avut concertul de muzică universală, în luna aprilie am avut concertul de muzică românească, iar cel de-al treilea (care iniţial trebuia să fie de colinde dat fiind că anul trecut am făcut un concert de colinde foarte frumos şi apreciat) am zis să-l reorientez şi l-am intitulat "Corul Academic Radio la 75 de ani şi invitaţii săi". Practic, semnificaţia acestui concert este - dacă vreţi - o trecere în revistă a celor 15 ani de când conduc formaţia.

Mă aflu în ultimul an de activitate şi, în cei 15 ani, sigur au existat momente deosebite, momente care au marcat viaţa mea din punct de vedere dirijoral, dar şi viaţa colectivului pe care îl conduc. Acest concert este o trecere în revistă: prin borne artistice, prin piese care au însemnat foarte mult în concertele pe care le-am trecut împreună pe parcursul acestei perioade. Este - pe de altă parte - cel mai variat, mai caleidoscopic, cel mai divers concert din întreaga mea carieră dirijorală. Aş spune că trecem (aproape) prin toate genurile muzicii româneşti şi universale - de la baroc la contemporan, de la oratoriu la operă, de la folclor la muzică de jazz, de la romantism la creaţia secolului XX, de la ortodoxie românească (apoi ortodoxie rusească) până la negro spirituals şi gospel, de la folclor românesc la muzică sud-americană. Practic, este concertul cel mai divers pe care l-am gândit şi l-am organizat în întreaga mea activitate.

Am avut aderenţa totală a membrilor corului care s-au bucurat că au reîntâlnit lucrări parcurse în decursul timpului, lucrări pe care le-au cântat cu plăcere, cu dăruire şi iată că toate s-au cumulat într-un singur concert. Vreau să declar public: este concertul meu de retragere din activitatea dirijorală şi am vrut să fie ca o trecere în revistă a întregii perioade din 2000 până în 2015, ani pe care i-am parcurs în fruntea acestui colectiv de elită - Corul Academic Radio.

De ce retragere din activitatea dirijorală la 63 de ani?

Consider că viaţa omului are anumite etape şi fiecare o simte şi fiziologic şi mental şi afectiv.

Eu consider că la 63 de ani (câţi am împlinit în luna august), după 40 de ani de muncă trudnică, responsabilă, organizată meticulos… aş spune că a venit momentul să mă degrevez de aceste responsabilităţi care, câteodată, nu mă lasă să dorm noaptea.

Sunt un om care mă scol şi mă culc având corul în minte. Am fost totdeauna un tip foarte implicat, foarte dăruit, foarte responsabil în tot ce am făcut - pe măsura priceperii, a talentului, a timpului pe care l-am avut la dispoziţie şi a colectivului pe care l-am avut în faţa mea.

Cred ca a venit momentul să mă bucur şi de vârsta a treia, pe care mulţi o consideră ca o fundătură a vieţii! Eu o tratez ca un nou culoar, ca o trecere în altă dimensiune a vieţii. A venit momentul să mă bucur de linişte, să mă bucur de soare, să mă bucur de natură. Nu am avut timp să mă uit la firul de iarbă şi la flori, nu am avut timp să mă uit la seninătatea cerului sau la nori. Vreau să mă bucur de toate acestea din plin şi, când Dumnezeu va spune: "Ţi-ai îndeplinit şi menirea pentru vârsta a treia, poţi să vii cu inima deschisă…" o sa fac bineînţeles un cor într-o altă dimensiune a existenţei, cea de după moarte.

Renunţ la activitatea dirijorală. Sunt anumite lucruri pe care le-am lăsat să zacă şi mă gândesc în primul rând la compoziţie. Am vreo 40 de lucrări corale, un balet, muzică religioasă… sunt foarte multe lucruri pe care eu nu le-am mai făcut de mai bine de 20 de ani şi simt nevoia să reiau această activitate componistică. Sunt convins că, prin dăruire şi prin faptul că mă voi afla în faţa unor clape sau a unei hârtii de muzică, nemaifiind implicat în activitatea de comunicare directă sau să depind de alţi oameni pentru a-mi reda gândurile, simţămintele, trăirile artistice acumulate întreaga viaţă, sunt convins că vor ieşi nişte lucruri de calitate.Repet, chiar dacă pare puţin incredibil, este concertul de retragere a dirijorului Dan Mihai Goia, care a pornit cu grupul cameral folcloric "Cununa", care a condus în concert "Madrigalul" şi a fost dirijor adjunct al formaţiei, a fost profesor la Conservator şi i-a învăţat pe alţii să cânte sau să dirijeze, a preluat Corala "Te Deum Laudamus" pe care a condus-o timp de 13 ani prin muncă şi dăruire, cântând la Concertgebouw şi prezentând numeroase concerte de muzică religioasă, a condus Corul Academic Radio timp de 15 ani şi jumătate străduindu-se să păstreze ştacheta după regretatul Maestru Aurel Grigoraş.

Cu toată emoţia şi cu toată uşoara părere de rău (pentru că e o schimbare de viaţă), cred că a venit momentul acestei retrageri din activitatea dirijorală concertistică. O fac cu seninătate şi cu bucuria datoriei împlinite.

De lângă fosa operei ieşene… la Concertgebouw?

Viaţa mea a însemnat, în primul rând, pasiunea pentru dirijat. N-am să uit niciodată că la 6 ani stăteam în loja de lângă fosa orchestrei (fiind băiatul directorului Ioan Goia, primul director al Operei din Iaşi) şi dădeam din mâini, tot timpul dădeam din mâini, imitam dirijorul din fosa orchestrei. Instrumentiştii din orchestră îmi spuneau "Ce faci, măi, mi bemol?"; mă puneau să numesc sunetele ca să îmi verifice auzul muzical - acela a fost primul imbold.

L-am avut în faţă pe Nicolae Ghiţă la Palatul Pionierilor şi, de asemenea, l-am urmărit cu mare exigenţă. Mi-am dat seama că este o meserie care îmi place.

În Conservator am fost printre cei mai buni studenţi la dirijat de cor, avându-l în faţă pe Constantin Romaşcanu apoi pe Petre Crăciun.

Sigur că am vrut să mă exprim dirijoral. Prima încercare a fost grupul cameral folcloric "Cununa" (un grup de 18 fete care nu ştiau note, la agenţia de voiaj CFR). Am luat locul întâi pe ţară în festivaluri, am înregistrat pentru Fonoteca de aur a Radioului piese care se cântă şi acum… şi le ascult bineînţeles cu nostalgie.

După aceea am devenit profesor la Conservator. Când îi înveţi pe alţii să dirijeze, te perfecţionezi pe tine însuţi încercând să găseşti modalităţi de exprimare tot mai adevărate, tot mai adânci şi tot mai semnificative, în această meserie foarte frumoasă pe care am iubit-o întreaga viaţă.

A venit perioada "Madrigalului" în care Maestrul Marin Constantin, când nu dorea să vină la repetiţii, eu eram unul dintre dirijorii adjuncţi care trebuia să pregătească materialul pentru concerte. A apărut în mintea mea tehnologia corului de cameră, cu implicaţiile respective.

Să dirijezi "Madrigalul" într-un concert public (formaţie care a făcut istorie în coralismul românesc) este, de asemenea, un lucru fascinant. L-am avut în faţă pe Maestrul Marin Constantin atâţia ani; şi nu l-am urmărit cu ochii pe ceas ca să văd cât mai ţine repetiţia (cum se întâmplă în zilele noastre, la unii corişti), ci dorind să înţeleg ce vrea să spună, care este adâncimea expresiei şi fiorul trăirii respective în actul dirijoral.

A apărut camaraderia masculină de la "Te Deum Laudamus"! Să ai în faţă 40 de preoţi şi studenţi teologi (în vremea respectivă peste 50 de bărbaţi care veneau pentru sonorităţile corului bărbătesc şi a muzicii religioase). Vreau să fac o mică paranteză. În pregătirea concertului aniversar, am fost la nişte repetiţii la "Te Deum Laudamus" şi vreau să vă spun că veneam obosiţi la ora 19,00 la Biserica Domniţa Bălaşa, unde repetă această corală sub îndrumarea dirijorului şi părintelui Zaharia Matei. Sigur, dânsul cu smerenie, cu drăgălăşenie şi cu camaraderie, s-a aşezat la partida de bas şi m-a lăsat pe mine să lucrez. A fost un moment emoţionant şi, după ce am lucrat o oră şi jumătate, parcă era dimineaţă! Biserica, feedback-ul din partea coriştilor, răspunsul afectiv la toate solicitările dirijorale pe care nu-l întâlneşti la multe formaţii, l-am întâlnit pe deplin aici. Nu sunt mulţi, 28-30 de băieţi, dar cu inima mare şi cu dăruire totală. "Te Deum Laudamus" a fost pentru mine formaţia cu care am realizat (poate) cea mai perfectă simbioză între dirijor şi cor.

În anul 2000 (după dispariţia maestrului Grigoraş) am devenit dirijorului Corului Academic Radio, dirijor "de rang zero", cu un colectiv de elită susţinând repertoriul vocal-simfonic, concerte a cappella pe o tematică extraordinar de diversă şi m-am străduit ca formaţia pe care o conduc să îşi desăvârşească repertoriul, să şi-l dezvolte şi să cânte cât mai nuanţat. De foarte multe ori, dirijorii de orchestră care vin şi lucrează cu Corul Academic Radio spun cam acelaşi lucru: "ce sonoritate frumoasă are Corul "! Nu sunt mulţi corişti, dar câţi sunt - cântă cu un timbru foarte plăcut, cu un glas care are vitalitate, are trăire şi, de asemenea, sunt foarte receptivi. Ce înseamnă de fapt asta? Că cel care se află în faţa lor s-a străduit să-i facă maleabili, să cânte cu plăcere, le-a cizelat glasurile şi sper că în perspectivă, dacă corul se va împlini numeric, îl voi urmări "în baston" cu aceeaşi dragoste şi cu aceeaşi prietenie care ne-a legat în toţi aceşti ani.

Instrumentiştii şi soliştii visează să devină dirijori. Dirijorii nu vor să fie solişti?

Eu nu am visat niciodată să devin solist. Din cauza unor conjuncturi a trebuit să susţin anumite partituri solistice atât la"Madrigal" cât şi în armată (când făceam stagiul militar). Niciodată nu am cochetat cu solistica. Pentru ca să fii solist, trebuie să ai în primul rând nişte date vocale deosebite, trebuie să ai o puterea de a trece peste toate invidiile, toate vicisitudinile, toate răutăţile acestei lumi, să poţi să le domini şi să-ţi prezinţi truda zilnică în concerte, trebuie să ai acel tupeu să poţi să devii un solist de marcă.

Dirijorul trebuie să fie străbătut de un clocot interior, poate să aibă emoţii teribile, să-i tremure mâna - dar nu trebuie să se vadă nimic din toate acestea! Glasul te trădează… În schimb, la dirijor care este avantajul? Tot acel clocot şi toată această vibraţie interioară, toată trăirea artistică intensă se zugrăveşte prin mimica feţei şi prin ochi. Dacă tu eşti pătruns de ceea ce faci, cei din faţa ta vor rezona ci siguranţă (mai mult sau mai puţin, în funcţie de problemele personale pe care le au), îţi vor răspunde, iar acest inefabil flux între dirijor şi cor se va transmite către inima şi sufletele celor care te ascultă.

Ce este dirijorul de cor?

Dirijorul de cor este un om în primul rând responsabil. Este un om superorganizat. Este cel care nu se lasă dus de valul cuvintelor, ci de cel al muzicii şi îşi calculează secundă de secundă timpul de lucru. Este întotdeauna pregătit pentru momentul în care trebuie să predea corul dirijorului de orchestră sau în a susţine un concert a cappella.

Dirijorul de cor este cel care anticipă ce urmează să se întâmple din punct de vedere artistic, dar şi organizatoric.

Dirijorul de cor este omul care trebuie să capaciteze energii: aruncă o privire prin sală, îşi dă seama de starea psihică şi afectivă a coriştilor şi trebuie să-i scoată din lâncezeală, trebuie să-i capaciteze pentru a se dărui actului artistic.

Este o muncă foarte grea, foarte responsabilă, dar este o muncă în acelaşi timp superb de frumoasă; să poţi să faci nişte oameni să cânte toţi la unison, să vibreze la unison, să lăcrimeze cu tine, să-ţi răspundă la fiecare inflexiune a degetului sau a mâinii.

Este un lucru pe care l-am realizat de foarte multe ori, nu totdeauna la nivelul maxim, dar este un deziderat pe care fiecare dirijor de cor trebuie să şi-l propună.

Glasul este instrumentul cel mai sensibil existent în toată lumea - instrumentele au o sonoritate superbă, de la vioara Stradivarius până la aliajele cele mai minunat făurite ale alămurilor, dar instrumentul cel mai sensibil rămâne pentru totdeauna glasul omenesc. Cu toate nuanţele, cu toate trăirile, cu toate vibraţiile, cu toate culorile, toate aceste lucruri sunt fascinante şi credeţi-mă, acum când sunt la final de carieră, pot spune că am făcut-o cu mare dăruire şi bucurie în acelaşi timp.

Care este specificul corului de radio?

Corul de radio este un cor cu o activitate foarte diversă, extraordinar de diversă. În primul rând avem două orchestre, fiecare cu specificul ei. În clipa în care intri pe scenă alături de Orchestra Naţională, automat trebuie să-ţi pui în acţiune toate resorturile vocale - de forţă, de timbralitate, de promptitudine sonoră şi de spirit de echipă. Când cânţi alături de Orchestra Naţională, indiferent de repertoriul pe care îl abordezi, trebuie să-ţi dai seama că trebuie să apeşi pe butonul de solicitare maximă a vocii, a temperamentului, a vibraţiei sunetului.

Când participi vocal alături de Orchestra de Cameră, lucrurile se diminuează puţin; intrăm în probleme de stilistică muzicală. În special cele referitoare la perioada Barocului şi a Clasicismului, cu probleme de frazare, de nuanţări fine, rafinate.

În concertele a cappella, sigur, datorită diversităţii repertoriului, trebuie să abordezi toate resorturile vocale, de timbru, de culoare, de stare, de trăire, de participare afectivă. Nu mai există susţinere instrumentală, CORUL trebuie să susţină întregul discurs muzical, nu mai există fundament sonor, nu mai ai sprijin intonaţional. În schimb, trebuie să redai multitudinea de sonorităţi şi de culori pe care ţi le permite fiecare glas şi corul mixt, în totalitatea lui.

Sunt onorat şi bucuros, fiindcă sunt cel de-al zecelea dirijor al Corului Academic Radio, va urma în curând, bineînţeles cel de-al unsprezecelea.

Compozitorul Ion Croitoru a fost primul dirijor al formaţiei, după aceea Dumitru D.Botez (care a activat întâi aici şi apoi a mers la Filarmonică), Dumitru D.Stancu, Gheorghe Danga, Constantin Petrovici - sunt primii cinci dirijori. Alexandru Şumski, Carol Litvin, Emanuel Elenescu reprezintă perioada dirijorilor de orchestră care iniţial s-au format în acest creuzet al corului şi ulterior s-au exprimat ca dirijori de orchestră. Apoi, bineînţeles, este perioada celor 35 de ani ai Maestrului Aurel Grigoraş - cel de-al nouălea dirijor şi cel mai longeviv. Eu sunt cel de-al doilea, ca longevitate; totuşi, cincisprezece ani şi jumătate în viaţa unui om înseamnă foarte mult.

Am avut şansa ca după anul 2000 (când am venit în faţa Corului Radio) să nu mi se mai impună anumite repertorii cum era în perioada comunistă, când maestrul Grigoraş trebuia să studieze şi să cânte cu formaţia foarte multe cântece patriotice. Corul era atunci foarte disciplinat, dar intrat într-o oarecare închistare, din punct de vedere al atitudinii muzicale. Eu am diversificat repertoriul, în primul rând prin muzica religioasă (pentru care am fost câteodată chiar blamat), dar, credeţi-mă, dacă Dumnezeu a dăruit muzica oamenilor şi a dat har unor creaţii de excepţie, omul care interpretează această muzică religioasă, trebuie să creadă în ceea ce face, trebuie să vibreze la mesajul Divin existent.

În întreaga perioadă am diversificat repertoriul Corului Academic Radio prin numeroase şcoli naţionale de compoziţie: italiană, engleză, germană, franceză, slavă, rusească, americană, sud-americană, ş.a.m.d. Am realizat concerte tematice. Din păcate numărul coriştilor a scăzut continuu. Cifra maximă pe care am avut-o la dispoziţie a fost de 70 de corişti; acum, din păcate, sunt doar 44 de corişti angajaţi şi câţiva colaboratori. Destul de puţini pentru marele repertoriu vocal-simfonic care necesită şi cantitate, nu numai calitate a pregătirii şi a sunetului. Trecând peste toate astea, noi am încercat ca prin fiecare prezenţă a noastră pe scena de concert, să realizăm de fiecare dată câte un succes şi, în general, răspunsul melomanilor este aprobator şi laudativ.

Câteva momente frumoase, importante?

Sunt multe momente frumoase în activitatea Corului Radio împreună cu mine. În primul rând din repertoriul vocal-simfonic - îmi rezonă în minte Requiemul de G.Verdi, mai ales că trăim în vremuri atât de tumultoase. L-am cântat sub bagheta lui Riccardo Capasso şi a unor solişti italieni, a fost un moment de referinţă.

La vremea respectivă (între anii 2002-2006) sălile noastre erau pline; chiar şi la prezenţele vocale a cappella, venea publicul cu mare ardenţă în sala de concert. Acum vin mai mulţi la concertele vocal-simfonice, mai puţin la concertele a cappella.

Alte momente deosebite de rememorat ar fi: concertul de muzică ruso-americană care l-am făcut de asemenea în colaborare cu invitaţi, ca şi la concertul din 11 noiembrie, Corala Bărbătească Ortodoxă "Te Deum Laudamus" a fost alături de noi. Probabil că cei 13 ani pe care i-am parcurs împreună cu această corală bărbătească au însemnat ceva; şi atunci, ca şi acum, au venit cu aceeaşi generozitate şi prietenie.

Un alt concert de care îmi aduc aminte a fost la Ateneu, cu Vecerniile op.37 de Serghei Rahmaninov. Un concert deosebit în Festivalul Enescu, a început la 22.30 şi a ţinut până la miezul nopţii. Sala era plină, la sfârşit toată lumea era în picioare ! Este şi unul dintre motivele pentru care în concertul din 11 noiembrie am inclus o selecţie de 13 minute din cele 57 ale întregii lucrări.

Concertele de colinde au însemnat foarte mult. Colindele le cânţi cu mare bucurie iar publicul le aşteaptă cu aceeaşi plăcere de fiecare dată. De fapt, toate concertele au însemnat foarte mult, pe fiecare l-am pregătit cu pasiune, cu dăruire, cu implicaţiile respective, specifice momentului respectiv. De aceea pot spune cu certitudine: concertul din 11 noiembrie se desfăşoară ca un film ! Se spune că atunci când îţi închei un capitol sau îţi închei viaţa, ţi se derulează în minte întreaga desfăşurare a vieţii tale. Concertul respectiv este o derulare a tot ce a fost, şi se constituie ca o trambulină repertorială pentru viitorul formaţiei. Poate de aceea începe cu Corul de Copii (este ca o deschidere şi o speranţa pentru viitor, cu sonoritatea lor frumoasă, calină, limpede, curată, ca şi sufletele acestora) şi se încheie cu Corala Bărbătească Ortodoxă "Te Deum Laudamus", cu muzică religioasă alături de Corul Academic Radio - un fel de maturitate, de filozofie a existenţei noastre trecătoare. Bunul Dumnezeu se află alături de noi şi prin muzica religioasă pe care o cântăm împreună, ne vom ruga. Vor fi pe scenă 55 de bărbaţi şi 31 de femei, deci, un cor cum ar trebui să fie numeric la ora actuală Corul Academic Radio. Va fi cu siguranţă o sonoritate deosebită.

Aş vrea să menţionez şi invitaţii care participă la concert, alături de Corul de Copii şi "Te Deum Laudamus". Ne bucurăm de prezenţa a doi instrumentişti din Orchestra Naţională: Gabriela Petecilă la flaut, cu care prezentăm un moment de mare candoare ("Ave Maria" de Giulio Caccini) şi prezenţa talentatului Adrian Naidin care a venit alături de noi şi, în piesa pe care o cântă ca solist, ne-a "forţat" să parcurgem împreună ritmuri de jazz-vocal. Sunt de asemenea solişti de marcă din lumea muzicii de operă: Ruxandra Urdăreanu (o soprană de mare calitate, care a dat concerte în lumea întreagă precum şi în Bucureşti), Hector Lopez (care susţine două secţiuni din Missa Criolla de A.Ramirez), Wladimir Pesantez cu care am cântat în urmă cu cinci ani (atunci când Corul Academic Radio a împlinit 70 de ani). A fost un concert de muzică sud-americană care s-a bucurat de un mare succes şi a venit alături de noi pentru a prezenta "Navidad nuestra" de A.Ramirez, în variantă integrală. Muzica sud-americană înseamnă temperament, înseamnă trăire, înseamnă ritm, înseamnă bucuria de a cânta şi de a trăi.

Ce însemnă publicul?

Publicul este esenţialul!

Este cel care captează tot efortul pe care noi îl depunem atât la repetiţii, în pregătirea concertului, în înţelegerea partiturii şi în prezentarea lui pe scenă.

Publicul este practic receptorul, este cel care prin porii minţii, prin porii sufletului. reacţionează la tot ceea ce facem noi pe scenă. Dacă noi cântăm şi publicul adoarme sau pleacă din sală, înseamnă că nu ne-am onorat profesia de Artist, înseamnă că undeva am greşit.

Tot ceea ce facem noi este pentru a bucura oamenii. Oamenii care ne ascultă atât în sala de concert (unde într-adevăr sonoritatea este specială şi trăirea de o anumită intensitate), cât şi cei care ascultă pe lungimile de undă ale radioului.

Corul Radio are această mare şansă. În sală pot să intre maxim 900 de oameni, unii obosiţi (veniţi de la muncă), alţii care abia aşteaptă concertele săptămânale ale Radioului.

Dar Radioul Naţional merge tot timpul! Apeşi un buton sau mişti o rotiţă şi se aude Corul Academic Radio, se aud Orchestrele Radioului, se aud toate Formaţiile Muzicale ale Radioului!

Este o mare şansă ca rodul muncii tale de o săptămână, sau două săptămâni, sau chiar o lună (în funcţie de context şi dificultate) să fie prezentat marelui public. Este o şansă extraordinară. De aceea, cu tot stresul pe care îl implică microfonul, ai parte şi de o mare bucurie. Ţi se transmit în eter eforturile vocale sau instrumentale, gândurile, sentimentele, trăirile artistice. Acest lucru dă un sens profund existenţei noastre!