Cum aţi putut auzi la Radio România Muzical şi cum aţi putut citi pe site-ul nostru, George Tudorache este unul din cei 24 de semifinalişti ai Concursului Regina Elisabeta de la Bruxelles, după reuşita sa din 9 mai 2015, când a evoluat în cadrul primei etape. Juriul a fost prezidat, ca în cazul a numeroase alte ediţii, de violonistul şi dirijorul Arie van Lysebeth. În deschiderea interviului pentru Radio România Muzical l-am rugat să ne vorbească despre funcţia pe care o ocupă în contextul Concursului Regina Elisabeta.

Conform regulamentului, preşedintele gestionează toate activităţile juriului. Consider că acest rol este înainte de toate unul cu o importantă componentă psihologică; este necesar ca atmosfera în cadrul unui juriu internaţional cum este cel pe care îl avem aici să fie una liniştită, pentru ca toată lumea să-şi poată exprima punctul de vedere şi în acelaşi timp să se simtă în largul său. Dacă membrii juriului primesc tot respectul pe care îl merită, nici unul din ei nu trebuie să se simtă inferior sau superior celorlalţi. Pe de altă parte, ne asigurăm şi că în privinţa candidaţilor totul se desfăşoară în mod echitabil, că fiecare din ei ştie că are parte de aceeaşi atenţie.

Aplicarea regulamentului este de importanţă capitală pentru noi, iar el este prevăzut de aşa manieră încât abuzurile sunt aproape în totalitate excluse - oameni fiind, cred că abuzurile nu lipsesc niciodată cu adevărat, dar în cadrul concursului am făcut tot posibilul pentru ca ele să fie evitate. Dacă unul din membrii juriului are un elev printre candidaţi, nu-l voi ruga niciodată pe acesta să aleagă una din piesele pe care candidatul le prezintă, chiar dacă ar fi fost rândul său să facă alegerea.

Totodată gestionez şi discuţiile între membrii juriului - mi se pun întrebări legate de modul de organizare a concursului, iar eu trebuie să fiu pentru colegii mei cu adevărat o persoană în care pot avea încredere. Dorim ca juriul să se simtă confortabil în ceea ce noi considerăm că este cea mai bună modalitate de organizare a acestui concurs.

Componenţa juriului nu este aceeaşi la fiecare etapă a Concursului Regina Elisabeta. Care sunt avantajele unei astfel de structuri?

Nu este o chestiune de avantaj; dorim să avem în juriu personalităţi active ale vieţii muzicale contemporane, şi nu este uşor ca o astfel de personalitate să fie disponibilă timp de o lună întreagă. Avem grijă ca juriul să fie la fel competent în fiecare moment al concursului, iar dacă un membru asistă la prima etapă, nu poate veni la a doua şi se întoarce pentru finală, el şi-a făcut deja o impresie asupra candidaţilor, aşa că nu este o problemă.

În juriul ediţiei 2015 se află şi Mihaela Martin!

Doamna Martin vine cu regularitate la noi, este un fidel membru al juriului şi ne face plăcere să o avem aici. Sunt mândru că este alături de mine, sunt foarte mulţumit că a acceptat şi este binevenită la Concursul Regina Elisabeta.

Aţi putut observa o evoluţie în interpretarea tinerilor violonişti?

Evoluţia este incontestabilă. Muzicienii sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă în cealaltă parte a lumii; ştiu care sunt cei mai buni profesori, ştiu exact că în Statele Unite, sau Japonia, sau Coreea, sau România, îi găsesc pe cei de care au nevoie pentru problemele lor specifice, şi fac de asemenea efortul pentru a ajunge la aceşti maeştri. Tinerii muzicieni sunt conştienţi de ceea ce le lipseşte şi doresc să devină mai buni. În acelaşi timp, dacă este vorba de violonişti foarte talentaţi, ei beneficiază şi de posibilitatea de a cânta pe instrumente foarte bune, mult mai mult decât acum câţiva ani. Fundaţii sau persoane particulare împrumută mult mai uşor astăzi un instrument ca Stradivarius, Guarneri sau Amati pentru ca tinerii să poată evolua în condiţii excepţionale în astfel de contexte internaţionale. Iar acest lucru se simte - sunetul pe care îl au se datorează atât cunoştinţelor şi studiului lor, cât şi instrumentului pe care cântă. Totodată, violoniştii sunt din ce în ce mai conştienţi de aşteptările pe care le au un juriu internaţional şi un public internaţional. Ei încearcă aşadar să atingă o tehnică impecabilă, dar merg şi în profunzime în materie de expresivitate.

După ce principii vă ghidaţi în alegerea lucrărilor impuse şi a repertoriului general?

Există un comitet director al concursului. Anumiţi colegi sunt foarte interesaţi de muzica contemporană, cunosc compozitorii actuali şi creaţiile lor. Se discută aşadar un număr de autori şi, ca în cazul juriului, intervine problema disponibilităţii - un compozitor ne-ar putea scrie o lucrare nu pentru peste doi, ci peste patru ani, şi aşa mai departe. Odată alegerea făcută, ascultăm fiecare pentru el, ne întâlnim, discutăm şi ne hotărâm asupra unei piese.

Cât priveşte repertoriul general, ne adresăm comitetului artistic al concursului. Ne-am întrebat dacă mai este necesar ca Bach să figureze în repertoriul impus, iar ei ne-au spus că îl consideră indispensabil pentru un concurs de calitatea acestuia. Pentru preselecţie, de exemplu, candidaţii trebuie să interpreteze o piesă de Bach, o piesă celebră clasică şi un Paganini, dar le oferim şi ocazia de a se exprima prin intermediul unei lucrări la alegere. Acestea sunt axe la care nu renunţăm - de fapt, unul din principiile noastre este că înainte de a face orice schimbări reflectăm îndelung, luând în calcul elementele pro şi contra, pentru că un regulament care se modifică de la o ediţie la alta ar dăuna reputaţiei concursului.