Arhivă : Interviuri Înapoi

Corul Academic Radio sărbătorește 75 de ani de existență cu un al doilea concert special

Publicat: joi, 30 Aprilie 2015 , ora 15.23

Corul Academic Radio, un reper al vieții culturale românești și un apreciat ambasador al României peste hotare, împlinește în 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani, fiind cea mai longevivă formație vocal-simfonică din România. După un prim concert aniversar a cappella, derulat în luna februarie și dedicat muzicii corale universale, joi, 30 aprilie 2015, ansamblul și dirijorul său, Dan Mihai Goia, vă propun un frumos concert de muzică românească.


Sărbătoriți cei 75 de ani împliniți de Corul Academic Radio printr-un al doilea concert, dedicat muzicii românești. De ce acest repertoriu?

Am gândit acest ciclu pe trei componente clare. În februarie am făcut muzică universală - cele mai frumoase lucrări cântate pe parcursul anilor. În această seară prezentăm muzică românească. În luna noiembrie va fi cel de-al treilea și ultimul din acest ciclu - Corul Academic Radio și invitații săi; despre el vom vorbi la vremea respectivă.

Concertul din această seară l-am gândit în anul 2013, când toți cei șase compozitori pe care i-am programat erau în viață. Din păcate, maestrul Radu Paladi s-a stins în 2013, Vasile Timiș în 2014; mai trăiește Adria Pop, la Cluj, cu o activitate foarte laborioasă, și cele trei doamne ale muzicii corale românești, și nu numai corale, dar spun corale pentru că am fost foarte apropiați… mă refer la Irina Odăgescu-Țuțuianu, la Felicia Donceanu și Cornelia Tăutu. Acești șase mari creatori de muzică corală au scris niște lucrări capitale, foarte diverse și distincte ca limbaj, ca mesaj, ca trăire intepretativă. Pentru noi sunt niște nume de rezonanță și ne-am apropiat nu numai muzical și compozițional de dumnealor, ci și prin o colaborare umană deosebit de adevărată. De fapt, în această seară noi reluăm lucrări pe care le-am cântat începând din 2001 și până anul trecut - un exemplu ar fi "Tatăl Nostru" de Irina Odăgescu, pe care-l cântăm în această seară pentru a douăsprezecea oară.

Cele douăsprezece lucrări care au fost programate nu știu dacă au legătură cu evangheliile, dar reprezintă pentru noi niște pietre de hotar, niște încercări interpretative mari. Eu, sigur, mă aflu către finalul carierei și aș vrea să-mi spun nu un testament, dar maturitatea la care am ajuns din punct de vedere interpretativ și alături de muzicienii din Corul Academic Radio sper să avem niște versiuni interpretative de referință, care să bucure mintea și sufletul celor care ne ascultă atât în sala de concert, cât și pe lungimile de undă ale Radio România Muzical și Radio România Cultural.


Vorbim de un repertoriu în care sunt îmbinate piesele religioase cu cele populare. Cum se realizează această trecere?

Da, este un repertoriu interesant. De fapt, cam toate programele de concert pe care le-am făcut în cei 15 ani ai activității mele ca dirijor al Corului Radio au fost o îmbinare între religios și laic. Consider că sunt rădăcinile creației adevărate a fiecărei nații în parte de pe mapamond - religia și folclorul - și aceste două lucruri, dacă sunt făcute atât componistic, cât și interpretativ cu maturitate, cu adâncimea sufletului și gândirii, ele nu pot să nu rezoneze, pentru că sunt lucruri adevărate. Chiar limbajul componistic folosit în aceste douăsprezece lucrări este extraordinar de variat. În folclor întâlnim turnuri de tradiție bizantină, întâlnim momente eterofonice, întâlnim momente de un lirism și de o cantabilitate, de o candoare și o gingășie teribile; întâlnim structuri acordice copleșitoare, dramatice, de o expresivitate teribilă… Sunt momente diferite și n-aș vrea să fac o analiză structurală a compoziției, dar fiecare piesă în parte reprezintă o bijuterie de creație care vizează uneori chiar genialitatea componistică, iar noi avem menirea de a prezenta la cel mai înalt nivel cu mintea, cu sufletul, cu glasul și cu tot trupul ca tot mesajul nostru să ajungă la cei care ne ascultă.

Eu consider că ar fi păcat ca publicul să nu asculte - fie la radio, fie în sala de concert - un astfel de concert de muzică românească. În primul rând, nu știu câte formații la ora actuală își propun să realizeze astfel de concerte. Repet, sunt lucrări capitale, lucrări de maximă frumusețe, adevărate comori ale spiritualității românești pe care e păcat să nu le asculți. Avem în portofoliul creației românești adevărate valori pe care trebuie să le ascultăm, să le înțelegem, să le promovăm și vom deveni mai buni, mai înțelepți și mai români în adevăratul sens al cuvântului.

Interviu realizat de Lucian Haralambie