Ravi Coltrane - purtătorul unei întregi istorii muzicale în chiar numele său; faimoşi muzicieni de jazz de acum o jumătate de veac, părinţii săi îl admirau pe inegalabilul sitarist indian Ravi Shankar (dealtfel se aminteşte şi despre preţuirea pe care cei doi artişti americani o aveau pentru filosofia indiană). Un muzician rafinat, şlefuit şi prin experienţa unor colaborări de mare prestigiu, cu o eleganţă a discursului muzical, cu echilibru şi distincţie, alternând pe podium prestanţa şi discreţia alături de David Virreles - pian, Dezron Douglas - bas şi Johnathan Blake - baterie.

Sunteţi la prima întâlnire cu publicul din România: întâi la Cluj şi acum la Bucureşti. Cum l-aţi simţit?

Un public minunat: ascultători excelenţi, receptivi, a fost o plăcere să cântăm!

Sunt convinsă că vi se pun aceleaşi întrebări de fiecare dată... Aşadar, a fost saxofonul alegerea dumneavoastră sau... un gen de moştenire spirituală?

Dacă puneţi problema aşa, ar fi cumva tot alegerea altcuiva: a continua pe linia deschisă de cei dinaintea noastră, a merge pe drumul trecutului nostru, al istoriei fiecăruia, poate fi foarte important... Desigur că istoria fiecăruia afectează obiectul alegerilor noastre, modul în care le facem, determină ceea ce preţuim, dar dragostea mea pentru saxofon vine mai puţin din tradiţia familiei mele - părinţii mei au fost John şi Alice Coltrane, doi muzicieni incredibili, două fiinţe remarcabile care au influenţat atât de multă lume.

A alege un instrument artistic - fie că este o pensulă, un condei, o vioară sau un saxofon - reprezintă o implicare, o opţiune evident pentru tine, pentru nimeni altcineva; trebuie să fie ceva ce iubeşti cu adevărat, alegi ceva ce adopţi în totalitate! Nu poţi lăsa nimic să decidă în locul tău - altfel nu poţi ajunge la un mod autentic de a lucra, de a trăi!

Opţiunea dumneavoastră mai apropiată de "free jazz" se defineşte mai mult printr-un concept spiritual decât printr-o formulare a stilului, printr-o "tehnică muzicală"?

Depinde cum definim noţiuni de "tehnică muzicală". Există atât de multă complexitate în diferite direcţii muzicale, iar uneori aspectele de tehnică în zona de free-jazz sunt foarte valorificate... dar există şi multă muzică tradiţională, folk superbă prin simplitate. Pentru mine Muzica este doar Muzică - acel ceva care te impresionează, care te înalţă puţin în plan spiritual! Asta mă interesează. Cât de multă tehnică demonstrează, cât de avansat este limbajul, cât de liber sau de structurat - toate acestea sunt aspecte secundare pentru mine, reprezintă doar o parte din vehiculul la care se apelează în încercarea de a obţine emoţia. Cred că întotdeauna trebuie să existe încercarea de a atinge un nivel mai înalt, o comunicare mai intensă căci Muzica are acea posibilitate, acea capacitate de a ne influenţa mai adânc pe toţi: pe cei care o ascultă, dar şi pe cei care o interpretează.

Acest turneu este legat şi de promovarea ultimului disc...

Este vorba despre ultimul meu album (primul apărut la Blue Note Records şi mă onorează asocierea cu această prestigioasă casă de discuri). Este adevărat că este grozav să faci înregistrări discografice, să îţi concretizezi ideile, dar după ce le-ai gravat trebuie să mergi mai departe; ca şi în cazul unui tablou - l-ai terminat şi te îndrepţi spre altul nou!

Când îl aşteptăm pe următorul?

Lucrez la el! Se împlinesc deja trei ani de când lucrez cu acest grup de interpreţi şi sper să înregistrăm ceva curând.

Un amplu preambul al recitalului Cvartetului Ravi Coltrane a adus în prim plan o imagine a jazz-ului autohton prin exponenţi ai generaţiei care se apropie de treizeci de ani, bine şcolită şi deja experimentată, autentificată prin multiple apariţii şi premii. Propunerea serii organizate sub sigla Jazz Syndicate Live Sessions a fost un trio alcătuit din trei personaje interpretative reunite pe aceeaşi scenă în dorinţa de a captiva publicul prin valenţele instrumentale: Sorin Zlat - pian, Răzvan Cojanu - contrabas şi Laurenţiu Zmău - baterie.