Pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru prezintă miercuri, 4 februarie 2015, un recital Beethoven pe scena Sălii Radio. După ce un prim episod din Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven a închis şi a încununat stagiunea 2013-2014 la Sala Radio pe 27 iunie anul trecut, cei doi artişti propun acum alte trei dintre cele zece sonate create de marele compozitor clasic: Sonatele op. 12 nr. 2 în La major, op. 12 nr. 3 în Mi bemol major şi op. 30 nr. 2 în do minor.

Urcaţi pe scenă în această formulă de foarte multă vreme. Care este secretul acestui duo?

Valentin Gheorghiu: Ne place muzica de cameră! În afară de asta, eu îl admir foarte mult pe Gabriel Croitoru şi-mi face plăcere să colaborez cu el, nemaivorbind că Beethoven este "soţul nostru principal" în muzică, aşa că ne face plăcere. În plus, publicul de la Radio, pe care-l ştiu de mii de ani, îl apreciez şi ştiu că şi el la rândul lui ne apreciază pe noi. Deci, e o plăcere generală să cântăm împreună.

Gabriel Croitoru: Pentru mine e o onoare de a cânta de fiecare dată împreună pe scenă. Lăsând la o parte relaţia de prietenie de care mă bucur, de fiecare dată învăţ lucruri noi. Iată, acum aceste sonate de Beethoven care… cel puţin pentru mine va fi o premieră integrala acestor sonate. Valentin sigur a cântat cu multă lume de-a lungul timpului. Mă bucur că mă voi număra şi eu printre cei care au colaborat şi… au cântat frumos aceste sonate. Suntem deja la al doilea recital. În primul recital au fost primele trei sonate - 1, 5 şi 8. De data aceasta e vorba de 2, 3, 7. Mai rămân în proiect celelalte sonate - 4, 6 şi 10 - şi, într-un ultim recital, Sonata Kreutzer alături de Trio Arhiducele, împreună cu Marin Cazacu…

Valentin Gheorghiu: Două capodopere care, într-adevăr, trebuie cântate mai des fiindcă publicul rămâne impresionat de un asemenea program. Cum le masacrăm sau le executăm noi, asta nu ştim, probabil că nu le omorâm.

Apelez puţin şi la latura pedagogică şi vă întreb cât de important este pentru un tânăr muzician să fie implicat şi în proiecte de muzică de cameră şi să păstreze o relaţie cu un anume grup cameral?

Gabriel Croitoru: În primul rând este foarte important pentru un tânăr muzician în formare să vină la cât mai multe concerte camerale, ceea ce trebuie să recunosc că din păcate nu prea se întâmplă la noi, dar… mă rog… noi, câţiva care ne preocupă acest aspect, încercăm să facem ceea ce putem, să atragem pe cât mai mulţi către acest gen de repertoriu, să vină să înveţe. Practic, asta e o meserie care se fură. Sigur că se şi predă, dar se şi fură…

Valentin Gheorghiu: Nu, nu, nu… fără furturi!

Gabriel Croitoru: Adică tot ceea ce vezi pe scenă îţi poate influenţa o viitoare interpretare. Poţi să găseşti lucruri interesante sau, din contră, poţi să zici, aşa nu vreau, mai degrabă mă orientez spre o altă versiune. Din punct de vedere al unei formaţii stabile, în momentul în care cânţi mai mult cu cineva aşa cum e cazul nostru, începi să te cunoşti, aproape că aş zice că nu mai e nevoie de repetiţii… neminimalizând deloc actul artistic pe care îl facem… ne simţim unul pe celălalt… aşa că sper să iasă, ca de obicei, un concert foarte bun.

Valentin Gheorghiu: Eu consider mai mult decât învăţarea muzicii în genul acesta, dar formează şi caracterul unui om. Sunt unii solişti care sunt obişnuiţi să alerge gen cai de curse, de unul singur, să fie răsplătiţi, să se bucure de succes… Muzica de cameră este mai mult decât atât! Se face muzică pentru bucuria de a fi împreună şi asta presupune şi o oarecare modestie - să acompaniezi pe cel care cântă melodia iar tu să te retragi. Muzica de cameră este un lucru mult superior acelor concerte mari care sunt atractive şi la care vine publicul, ea presupune şi o formare psihică, e o colaborare care ne-ar trebui tuturor azi.

Gabriel Croitoru: O singură remarcă aş vrea să fac apropo de fraza pe care a rostit-o Valentin. Venită din partea unui interpret care a cântat o viaţă întreagă ca solist cu orchestra - e adevărat că a avut şi foarte multe colaborări în domeniul cameral - nu poate decât să fie un lucru care încununează, de fapt, acest repertoriu. E un lucru extraordinar să cânţi alături de cineva cu care te simţi bine şi să te bucuri împreună de muzică.

Valentin Gheorghiu: Ce nu sună bine este muzică "de cameră". Când spui "muzică de cameră" presupune că e un lucru minor ca expresie, muzică "de casă" ar fi şi mai rău. Muzica se învaţă în genul acesta, iar prietenul şi colegul meu face muzică de cameră, şi-l admir foarte mult, şi de coarde. Este considerată cea mai înaltă formă de muzică, de asta şi Beethoven… ultimele lui lucrări au fost cvartete de coarde. Cui nu-i place Beethoven, să nu asculte că n-o să-i placă. Cui îi place Beethoven şi nu-i plac soliştii, să închidă radioul că-şi strică impresia despre Beethoven. Noi sperăm să nu se închidă radioul!

Gabriel Croitoru: Mă bucur să colaborez încă o dată alături de maestrul Valentin Gheorghiu. Sper să avem un public cât mai numeros la concert şi, cu siguranţă, vom încerca să terminăm până la sfârşitul acestei stagiuni acest periplu beethovenian.