Arhivă : Interviuri Înapoi

Cu saxofonistul Nicolas Simion despre noul său album, 'Misterioso'

Publicat: marți, 14 Octombrie 2014 , ora 9.19

Din nou față în față cu artistul înaintea concertului de sâmbătă, 18 octombrie 2014, de la Clubul Țăranului Român - concert în cadrul căruia este prezentat cel mai recent album al său, apărut sub egida 7 Dreams Records. Se numește Misterioso - vom afla de ce - și reprezintă fructificarea unui concert susținut de Nicolas Simion, la instrumente de suflat și de pianistul Mal Waldron, în iunie 1998 la Zürich, ce a fost parte dintr-un turneu mai amplu. De ce se cheamă Misterioso, ce conține acest disc și de ce ați ținut să fructificați exact acest concert?

Piesa în sine, Misterioso, îi aparține compozitorului și pianistului american Thelonious Monk, cu care Mal Waldron era bun prieten și care era un admirator al muzicii lui Monk. În majoritatea concertelor cântam câte o piesă, două de Monk. A fost unul dintre ultimele noastre turnee, în 1998, am cântat în Elveția, Austria, Germania și am ajuns și în Luxemburg. Acest concert în Zurich a fost imprimat live și este un document al colaborării noastre. Mai avem câteva CD-uri apărute în Germania, la Casa de discuri Tutu, în duo și în cvartet.


Poate ar trebui insistat asupra acestui nume de artist pe care, în mod sigur, îl prețuiți foarte mult. Spuneați că a fost unul dintre ultimele turnee din care ați ales și acest concert. Era mult mai în vârstă, probabil, Mal Waldron...

Da. Avea pe vremea aceea în jur de 72-73 de ani...


Ce vă leagă de el? Cum vi-l amintiți? Din pozele pe care le-ați inserat în broșura CD-ului pare un domn boem, foarte prezentabil…

Era un gentleman de felul lui...


… un fumător…

Îi plăcea să fumeze cigarillos. A fost unul dintre ultimii acompaniatori ai lui Billie Holiday. A cântat cu Charles Mingus, i-a dedicat o compoziție care a devenit celebru lui John Coltrane - Soul Ice. La începutul anilor '70 s-a stabilit în Europa - mai întâi în Germania și apoi la Bruxelles. Ca pianist nu era un virtuoz, în schimb era foarte muzical, era foarte creativ. Știa să acompanieze, să susțină solistul și cu mijloace minimale reușea să creeze o bază armonică și o bază ritmică ideale. Puteai să te desfășori… te asculta. Niciodată nu mi-a impus să cânt într-un anume fel. De multe ori îl întrebam ce părere are, ce-aș putea să mai îmbunătățesc și-mi zicea să fiu eu însumi și să cânt ceea ce aud.


Clasici, pe acest disc, autorii de piese… și la propriu, dacă ne gândim la o temă din a treia simfonie de Johannes Brahms. Alți clasici - Charles Mingus, Thelonious Monk pe care l-ați amintit și Miles Davis… sunt și compoziții semnate de dumneavoastră și de Mal Waldron. Cum alcătuiți aceste playlist-uri?

Practic, aproape la fiecare concert se schimba câte ceva. Aveam un repertoriu de 20-30 de piese, eu încercam să mai aduc câte ceva nou, câte o compoziție pe care i-o propuneam sau câte o temă pe care mi-aș fi dorit să învăț s-o cânt cu el. Am cântat foarte multe balade. Și el avea o preferință pentru Monk, pentru Mingus, pentru Duke Ellington și pentru Miles Davis… și atunci, în fiecare program, în fiecare concert aveam cel puțin o piesă-două din repertoriul american.


Mult succes cu prezentarea acestui CD, care arată și foarte bine, ca toate discurile pe care le semnați și vă dorim să aveți un public numeros sâmbătă, 18 octombrie, la Clubul Țăranului Român, când veți cânta cu chitaristul Sorin Romanescu.

Da. La ora 20,00!

Interviu realizat de Ștefan Costache