Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu pianistul Ferenc Vizi
Protagoniștii discului de muzică clasică al anului 2013 - violoncelista Laura Buruiană și pianistul Ferenc Vizi - susțin un recital la București, la invitația Radio România Muzical. Evenimentul are loc joi, 8 mai 2014, de la ora 19.00, în Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni. Programul cuprinde atât lucrări înregistrate pe discul de muzică clasică al anului 2013: Sonata nr.2 op.58 în Re major pentru violoncel și pian de Felix Mendelssohn, cât și opusuri semnate de Claude Debussy (Sonata pentru violoncel și pian), Gabriel Fauré (Elegia op.24) și George Enescu (Nocturna și Saltarello). Am stat de vorbă despre acest eveniment cu pianistul Ferenc Vizi:
În cadrul campaniei "Votează discul de muzică clasică al anului 2013", ascultătorii Radio România Muzical au desemnat câștigător CD-ul cu Integrala lucrărilor pentru pian și violoncel de Mendelssohn înregistrat alături de Laura Buruiană. Acest disc fusese deja apreciat la nivel internațional, dar ce înseamnă pentru dumneavoastră câștigarea unui premiu oferit de ascultătorii din România?
Este o recunoaștere suplimentară ce ne emoționează - pentru că felul acesta de a deschide muzica celor care o ascultă, și nu numai specialiștilor care se pronunță în cadrul criticilor, este un lucru important și, până la urmă, scopul ultim este ca muzica să meargă la inima și la sufletul omului care o ascultă așa, simplu, în sala de concert sau la el acasă. Deci, faptul că a fost remarcat și că, în plus, a fost ales Discul anului e o mare bucurie pentru noi.
Care este povestea acestui CD?
O întâlnire între Laura și mine, într-o după-amiază, unde am spus "Hai să cântăm ceva împreună!" Practic, nu ne cunoșteam. Auzisem bineînțeles de numele Laurei Buruiană, care tocmai venise în Franța și locuia în Paris. I-am spus "Hai să cântăm ceva împreună să vedem cum sună!" Și am început să citim câte ceva. A fost o poveste pornită din plăcerea de a cânta. Până la urmă ne-a adus destul de departe, pentru că s-a concretizat într-un proiect de înregistrare. Înregistrarea s-a făcut acum doi ani și uite că a ieșit și un disc!
V-ați născut într-un oraș în care muzica este la ea acasă, la Reghin. Dar aici se fabrică în special instrumente cu coarde și arcuș sau ciupite. Cum se face că ați ales pianul?
De fapt, pianul m-a ales un pic pe mine pentru că nu avem tradiție muzicală în familie, cum s-ar putea aștepta. A fost dintr-o întâmplare, pur și simplu. Sunt dintr-o regiune în care folclorul este destul de răspândit și am început în prima mea copilărie, mă amuzam cântând la un instrument care nu are nimic de-a face, un acordeon. Și, cântând așa în grădină din când în când am avut șansa să fiu ascultat de domnul Beluș, Directorul școlii de muzică, care a spus: "Poate că băiatul acesta are ceva ureche muzicală. Ar trebui să-i dăm șansa să intre într-o școală de muzică." Așa am intrat în Școala de muzică din Reghin și, cum tot mânuiam clape la acordeon, ideea cea mai simplă a fost "de ce n-ar fi pianul". Mi-a plăcut din primul moment contactul cu instrumentul acesta și modul în care reacționa - la ureche, la atingere. Așa se face că am început și eu să cânt la pian și am avut șansa să întâlnesc niște oameni minunați - domnul profesor Andras, acolo în Reghin, care pur și simplu m-a ajutat să descopăr nu numai instrumentul, dar și farmecul acestei muzici. Asta a fost cam când aveam nouă ani.
Și cum v-ați stabilit până la urmă la Paris?
S-a întâmplat grație unui concurs de circumstanțe. Este și un concurs în sensul prim al cuvântului, Concursul "Enescu" din 1991, care oferă marea șansă de a cânta la un nivel foarte înalt. E anul în care a câștigat Daniel Goiți, un pianist extraordinar, pe care îl admir. Mă număram și eu printre candidați, am avut șansa să fiu finalist și să obțin un Premiu special. În juriul anului 1991 erau și doi reprezentanți ai Franței - doamna Germaine Munier și domnul Gérard Frémy - care mi-au propus să vin să încerc intrarea la Paris. Bineînțeles că a fost o știre nemaipomenită pentru mine, care locuiam într-un orășel mic de undeva din Transilvania. Totuși, am urmărit pista asta și în 1992 am reușit să intru la Conservatorul din Paris și să obțin o bursă de studii din partea Guvernului francez. Acesta e punctul de plecare care face c-am ajuns în Paris și până la urmă m-am obișnuit cu viața de aici și, am început să concertez în Franța, deci mă simt bine.
Revenind puțin la CD-ul cu Laura Buruiană, cum ați ales chiar Mendelssohn pentru el - o integrală?
L-am ales pentru că pentru mine era un compozitor pe care-l cunoșteam; am avut destul de multe Romanțe fără cuvinte de Mendelssohn pe care le-am cântat și la un anumit moment am descoperit și aceste sonate. Este un compozitor care aduce un spirit de prospețime și de romantism timpuriu care mi-a plăcut foarte mult și i-am propus Laurei să încercăm să citim piesele astea. Din fericire ne-au plăcut amândurora și așa am ajuns să înregistrăm. Până la urmă am spus "Hai să facem tot!"
Și, în curând, pe 8 mai, la invitația Radio România Muzical, veți susține alături de Laura Buruiană un recital la Muzeul Cotroceni. Veți interpreta, desigur, lucrări de pe discul de muzică clasică al anului 2013, dar și alte opusuri. Cum ați construit acest program?
Bineînțeles, era normal să fie inspirat din programul discului, dar am crezut că ar fi frumos să exprimăm și ceva din spațiul unde trăim astăzi - amândoi trăim în Franța și ne-am familiarizat un pic cu limbajul francez. Am hotărât așadar să cântăm un opus reprezentativ și ne-am gândit la Sonata de Debussy. În afară de aceasta, Elegia de Faure. Discul, pentru mine, este o ocazie fantastică, dar scopul lui este să se apropie cât mai mult de atmosfera unui concert. Faptul că există posibilitatea să cântăm piesele în concert - și mai ales pentru mine să le cânt în România - este minunată; în ultimii trăiesc în Franța și am mult mai multe ocazii de a concerta aici, dar e o plăcere deosebită să pot să revin în România și să pot să cânt pentru oamenii de aici. E o ocazie specială de care mă bucur foarte mult.
Care ar fi câteva dintre proiectele dumneavoastră următoare?
În septembrie va apărea o înregistrare realizată acum doi ani: Variațiunile Diabelli de Beethoven, Bagatetele op.126, practic ultimele lui opusuri. De asemenea, o să am un program cu muzică spaniolă alături de o cântăreață din Franța. Cu Laura, ne gândim să găsim o altă idee de colaborare, care m-ar bucura foarte mult.