Protagoniştii discului de muzică clasică al anului 2013 - violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Ferenc Vizi - susţin un recital la Bucureşti, la invitaţia Radio România Muzical. Evenimentul are loc joi, 8 mai 2014, de la ora 19.00, în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni. Programul cuprinde atât lucrări înregistrate pe discul de muzică clasică al anului 2013: Sonata nr.2 op.58 în Re major pentru violoncel şi pian de Felix Mendelssohn, cât şi opusuri semnate de Claude Debussy (Sonata pentru violoncel şi pian), Gabriel Fauré (Elegia op.24) şi George Enescu (Nocturna şi Saltarello). Am stat de vorbă despre acest eveniment cu pianistul Ferenc Vizi:

În cadrul campaniei "Votează discul de muzică clasică al anului 2013", ascultătorii Radio România Muzical au desemnat câştigător CD-ul cu Integrala lucrărilor pentru pian şi violoncel de Mendelssohn înregistrat alături de Laura Buruiană. Acest disc fusese deja apreciat la nivel internaţional, dar ce înseamnă pentru dumneavoastră câştigarea unui premiu oferit de ascultătorii din România?

Este o recunoaştere suplimentară ce ne emoţionează - pentru că felul acesta de a deschide muzica celor care o ascultă, şi nu numai specialiştilor care se pronunţă în cadrul criticilor, este un lucru important şi, până la urmă, scopul ultim este ca muzica să meargă la inima şi la sufletul omului care o ascultă aşa, simplu, în sala de concert sau la el acasă. Deci, faptul că a fost remarcat şi că, în plus, a fost ales Discul anului e o mare bucurie pentru noi.

Care este povestea acestui CD?

O întâlnire între Laura şi mine, într-o după-amiază, unde am spus "Hai să cântăm ceva împreună!" Practic, nu ne cunoşteam. Auzisem bineînţeles de numele Laurei Buruiană, care tocmai venise în Franţa şi locuia în Paris. I-am spus "Hai să cântăm ceva împreună să vedem cum sună!" Şi am început să citim câte ceva. A fost o poveste pornită din plăcerea de a cânta. Până la urmă ne-a adus destul de departe, pentru că s-a concretizat într-un proiect de înregistrare. Înregistrarea s-a făcut acum doi ani şi uite că a ieşit şi un disc!

V-aţi născut într-un oraş în care muzica este la ea acasă, la Reghin. Dar aici se fabrică în special instrumente cu coarde şi arcuş sau ciupite. Cum se face că aţi ales pianul?

De fapt, pianul m-a ales un pic pe mine pentru că nu avem tradiţie muzicală în familie, cum s-ar putea aştepta. A fost dintr-o întâmplare, pur şi simplu. Sunt dintr-o regiune în care folclorul este destul de răspândit şi am început în prima mea copilărie, mă amuzam cântând la un instrument care nu are nimic de-a face, un acordeon. Şi, cântând aşa în grădină din când în când am avut şansa să fiu ascultat de domnul Beluş, Directorul şcolii de muzică, care a spus: "Poate că băiatul acesta are ceva ureche muzicală. Ar trebui să-i dăm şansa să intre într-o şcoală de muzică." Aşa am intrat în Şcoala de muzică din Reghin şi, cum tot mânuiam clape la acordeon, ideea cea mai simplă a fost "de ce n-ar fi pianul". Mi-a plăcut din primul moment contactul cu instrumentul acesta şi modul în care reacţiona - la ureche, la atingere. Aşa se face că am început şi eu să cânt la pian şi am avut şansa să întâlnesc nişte oameni minunaţi - domnul profesor Andras, acolo în Reghin, care pur şi simplu m-a ajutat să descopăr nu numai instrumentul, dar şi farmecul acestei muzici. Asta a fost cam când aveam nouă ani.

Şi cum v-aţi stabilit până la urmă la Paris?

S-a întâmplat graţie unui concurs de circumstanţe. Este şi un concurs în sensul prim al cuvântului, Concursul "Enescu" din 1991, care oferă marea şansă de a cânta la un nivel foarte înalt. E anul în care a câştigat Daniel Goiţi, un pianist extraordinar, pe care îl admir. Mă număram şi eu printre candidaţi, am avut şansa să fiu finalist şi să obţin un Premiu special. În juriul anului 1991 erau şi doi reprezentanţi ai Franţei - doamna Germaine Munier şi domnul Gérard Frémy - care mi-au propus să vin să încerc intrarea la Paris. Bineînţeles că a fost o ştire nemaipomenită pentru mine, care locuiam într-un orăşel mic de undeva din Transilvania. Totuşi, am urmărit pista asta şi în 1992 am reuşit să intru la Conservatorul din Paris şi să obţin o bursă de studii din partea Guvernului francez. Acesta e punctul de plecare care face c-am ajuns în Paris şi până la urmă m-am obişnuit cu viaţa de aici şi, am început să concertez în Franţa, deci mă simt bine.

Revenind puţin la CD-ul cu Laura Buruiană, cum aţi ales chiar Mendelssohn pentru el - o integrală?

L-am ales pentru că pentru mine era un compozitor pe care-l cunoşteam; am avut destul de multe Romanţe fără cuvinte de Mendelssohn pe care le-am cântat şi la un anumit moment am descoperit şi aceste sonate. Este un compozitor care aduce un spirit de prospeţime şi de romantism timpuriu care mi-a plăcut foarte mult şi i-am propus Laurei să încercăm să citim piesele astea. Din fericire ne-au plăcut amândurora şi aşa am ajuns să înregistrăm. Până la urmă am spus "Hai să facem tot!"

Şi, în curând, pe 8 mai, la invitaţia Radio România Muzical, veţi susţine alături de Laura Buruiană un recital la Muzeul Cotroceni. Veţi interpreta, desigur, lucrări de pe discul de muzică clasică al anului 2013, dar şi alte opusuri. Cum aţi construit acest program?

Bineînţeles, era normal să fie inspirat din programul discului, dar am crezut că ar fi frumos să exprimăm şi ceva din spaţiul unde trăim astăzi - amândoi trăim în Franţa şi ne-am familiarizat un pic cu limbajul francez. Am hotărât aşadar să cântăm un opus reprezentativ şi ne-am gândit la Sonata de Debussy. În afară de aceasta, Elegia de Faure. Discul, pentru mine, este o ocazie fantastică, dar scopul lui este să se apropie cât mai mult de atmosfera unui concert. Faptul că există posibilitatea să cântăm piesele în concert - şi mai ales pentru mine să le cânt în România - este minunată; în ultimii trăiesc în Franţa şi am mult mai multe ocazii de a concerta aici, dar e o plăcere deosebită să pot să revin în România şi să pot să cânt pentru oamenii de aici. E o ocazie specială de care mă bucur foarte mult.

Care ar fi câteva dintre proiectele dumneavoastră următoare?

În septembrie va apărea o înregistrare realizată acum doi ani: Variaţiunile Diabelli de Beethoven, Bagatetele op.126, practic ultimele lui opusuri. De asemenea, o să am un program cu muzică spaniolă alături de o cântăreaţă din Franţa. Cu Laura, ne gândim să găsim o altă idee de colaborare, care m-ar bucura foarte mult.