Bas-baritonul italian Luca Pisaroni este considerat unul dintre cei interesanti si flexibili artisti ai generaţiei sale. A debutat la vârsta de 26 de ani la Festivalul de la Salzburg, în compania Filarmonicii din Viena şi sub bagheta dirijorului Nikolaus Harnoncourt. A fost invitat pe cele mai mari scene ale lumii să susţina interesante producţii de opera dar şi recitaluri şi concerte.

În stagiunea 2013-2014 a debutat la Covent Garden din Londra în producţia "Nunta lui Figaro", apoi a fost oaspete al Operei de stat din Viena pentru 2 spectacole. În primăvara anului 2014 se va reîntoarce la Metropolitan Opera din New York pentru 2 spectacole - "Insula fermecată" şi "Cenuşăreasa". Vor urma concerte şi recitaluri în Europa şi Statele Unite ale Americii. Repertoriul său este foarte variat şi bogat -  de la baroc la contemporan.

Domnule Luca Pisaroni, sunteţi pentru prima oară invitat al postului nostru de radio, dar conexiunile dumneavoastră cu România sunt mult mai vechi.

Am conexiuni cu România, deoarece am debutat cu Don Giovanni, la Brăila şi aceasta în urma concursului patronat şi organizat de Mariana Nicolesco. Sigur că am câteva amintiri. Eram în perioada studiilor, am participat la concurs şi apoi Mariana Nicolesco m-a invitat să cânt în Don Giovanni. A fost foarte frumos la Brăila.

Există o punte impresionantă între Brăila şi Luca Pisaroni de astăzi. Aţi realizat multe lucruri, o frumoasă carieră internaţională. În aceste zile vă aflaţi între Bratislava şi Praga, centre în care veţi susţine două concerte "No tenors allowed" (Nepermis tenorilor), împreună cu Thomas Hampson. Cum a fost primul concert?

Primul concert la Bratislava a fost bun. Publicului i-a plăcut. Thomas şi cu mine ne-am bucurat de realizarea acestui concert. Ne face mare plăcere să cântăm împreună. Publicul a fost foarte receptiv, ceea ce este încurajator. Aştept cu nerăbdare şi concertul de la Praga, deoarece nu am cântat niciodată acolo, iar Thomas Hampson mi-a spus ce frumoasă este sala şi ce entuziast este publicul praghez. Nu am avut ocazia până acum să vizitez Praga şi am auzit că oraşul este incredibil de frumos şi are o istorie atât de bogată. Când te plimbi pe străzi, care sunt uneori mai întunecoase, constaţi ce pagini de istorie s-au scris. Este cu adevărat un oraş frumos.

Poate că după concerte veţi realiza un disc cu ariile pe care le veţi interpreta.

Vom încerca să realizăm ceva. Probabil va fi întâi un DVD. Sper că va fi un concert bun, pe care apoi să-l edităm.

Cercetând agenda dumneavoastră, domnule Luca Pisaroni, am descoperit faptul că alternaţi recitalurile cu spectacolele de operă. Este dorinţa dumneavoastră sau cererea managerului?

Este integral dorinţa mea. Fiind italian de origine aş fi putut fi tentat să cânt doar operă, dar eu întotdeauna mi-am dorit să am un bun echilibru în cariera mea între operă, concerte vocal-simfonice şi recitaluri. Nu este uşor, deoarece mulţi manageri consideră că atunci când interpretezi operă nu poţi cânta lieduri, ceea ce este total greşit. Am învăţat foarte mult interpretând lieduri şi am folosit aceste cunoştinţe în operă. Sunt sigur că ceea ce ştiu din operă am folosit în lieduri. Este ceva ce mi-am dorit întotdeauna. Sunt foarte mulţumit că am un manager care îmi înţelege necesităţile şi doreşte să păstreze echilibrul. Repertoriul vocal simfonic şi de lied este atât de vast şi de interesant încât ar fi păcat pentru un cântăreţ să nu-l cerceteze. Astfel, fiecărui tânăr artist îi spun că nu trebuie să realizeze doar repertoriul de operă, ci să-l adauge şi pe cel de lied, deoarece aceasta te ajută să devii un cântăreţ mai bun.

Într-un recital de lied eşti solitar. Trebuie să joci ca într-o piesă, să esenţializezi expresivitatea versurilor. Este acest lucru o provocare?

Da, deoarece eşti doar tu cu pianul. Nu există lumini, costume, decoruri, eşti numai tu cu auditoriul. Pe de o parte este destul de greu, deoarece nu există nimic în spatele tău care să te sprijine. Pe de altă parte este incredibil de reconfortant. Simţi mult mai intens această legătură cu publicul, care este unică, deoarece eşti doar tu cu muzica şi poţi exprima mai bine ceea ce au dorit compozitorul şi poetul. Este cu adevărat o mare responsabilitate să interpretezi lieduri, dar răsplata este incredibilă. Se realizează această legătură magică cu publicul. Te simţi cu adevărat fascinat.

În finalul anului 2013 veţi avea câteva recitualuri şi spectacole de operă, dar cum va debuta anul 2014?

În ianuarie 2014 voi realiza câteva spectacole cu "Nunta lui Figaro" la Opera de Stat din Viena. Vor urma câteva recitualuri în America şi Europa şi apoi mă voi întoarce la Opera Metropolitan pentru a interpreta "Insula fermecată" şi "Cenuşăreasa". Aceasta din urmă va fi transmisă în high-definition în cinematografe din întreaga lume şi acest lucru este foarte stresant, dar şi foarte stimulant. Vom cuceri astfel un număr impresionant de auditori, fapt imposibil pentru un teatru de operă. Cred că vor fi peste un sfert de milion de oameni. După "Cenuşăreasa" voi avea câteva concerte împreună cu Thomas Hampson şi apoi la Viena, la Musikverein, sub baghet lui Nikolaus Harnoncourt. Acest concert de la Viena este o deosebită onoare pentru mine ca italian - să fiu alături de un ansamblu german şi de un dirijor formidabil precum Nikolaus Harnoncourt. Este cu adevărat fantastic. Cred că este o ocazie deosebită să te întâlneşti în carieră cu mari personalităţi care îţi pot dezvălui importante secrete. L-am întâlnit pe Nikolaus Harnoncourt în 2002 şi am lucrat împreună la Salzburg pentru "Don Giovanni". Eu am interpretat rolul "Masetto" şi cu siguranţă mi-a format concepţia, viziunea asupra dramei muzicale. A fost o ocazie importantă să lucrez cu un asemenea mare dirijor. Fără discuţie este mentorul meu artistic, împreună cu Thomas Hampson. Îi sunt foarte recunoscător. Nu se întâmplă prea des aceasta şi din păcate, tânăra generaţie, tinerii cântăreţi nu au ocazia să se întâlnească cu o asemenea personalitate, cu un impresionant nivel al cunoaşterii.

Domnule Luca Pisaroni, sunteţi invitat pe toate meridianele. Vă întâlniţi cu diverse tipuri de auditori. Care vă este cel mai apropiat în afară desigur de cel italian?

Nu pot să vă spun prea multe despre publicul italian, deoarece nu prea cânt în Italia. Cu zece ani în urmă, am fost invitat pentru o producţie la Torino în "Cosi fan tutte" şi apoi am susţinut câteva concerte. Dacă ar fi să aleg un public, atunci cu siguranţă va fi cel austriac, care este foarte generos cu mine, te susţine. Între Salzburg şi Viena mi-am centrat cariera, dar şi în Statele Unite sunt oaspete al Metropolitan, apoi San Francisco, Chicago. Dacă ar fi să aleg două tipuri de emisiune acesta ar fi cu siguranţă cel american şi cel austriac. Nu există cu adevărat un public preferat, dar cele două tipuri au fost generoase cu mine.

Care este genul de dialog, de relaţie cu publicul -  într-un spectacol de operă sau într-un recital?

Când mă aflu pe scenă întotdeauna încerc să includ publicul în producţia mea. Cred că este un fapt deosebit pentru un artist să arate auditoriului său afecţiune. Îmi place să cânt la fel de mult pe cât îmi place să joc. Pentru mine este foarte important ca ascultătorul să urmărească în mod constant călătoria propusă de personajul pe care-l interpretez. Este foarte trist pentru mine să mă aflu doar în faţa camerelor de filmat, fără public, deoarece energia pe care o primeşti de la el este incredibilă şi atunci doreşti să-i oferi cea mai bună versiune. În măsura în care îmi place să joc roluri negative îmi plac şi cele comice şi nu este nimic mai îmbucurător decât să poţi să încânţi publicul, să faci mici glume şi să auzi 2000 de oameni râzând în acelaşi timp. Acesta este un sentiment incredibil şi numai cei care se află pe scenă şi fac acest lucru pot să perceapă energia fantastică pe care o primeşti în acest dialog.

Cred că fiecare recital sau spectacol este unic, deoarece stările emoţionale sunt irepetabile, dar, domnule Pisaroni, aveţi alături de dumneavoastră o interesantă comunitate.

Atunci când ai o meserie ca a mea trebuie să călătoreşti foarte mult. Găsesc că a călători singur este foarte obositor şi am mare noroc că soţia mea Katerina, şi cei doi căţei, Lenny şi Tristan merg împreună cu mine, aş spune întotdeauna. Pentru mine este fantastic, deoarece îmi creează stabilitate atunci când muncesc şi nu are importanţă pentru mine unde mă aflu. Ar fi foarte trist ca după repetiţie sau spectacol să mă duc într-un apartament gol, dar atâta vreme cât soţia şi câinii mei sunt cu mine pretutindeni acasă. Sunt cu adevărat norocos şi recunoscător, deoarece această stabilitate îmi permite să-mi fac meseria cât pot de bine.

Domnule Pisaroni, care este cel mai important lucru în viaţa dumneavoastră?

Am putea vorbi ore despre aceasta, dar pentru mine două lucruri sunt importante: întotdeauna mi-am dorit să am o viaţă legată de muzică şi am fost suficient de norocos să pot face aceasta, deoarece este una privilegiată. Este foarte greu să devii cântăreţ de operă. De fiecare dată când mă duc la lucru şi cânt pentru un auditoriu mă obligă să fiu cel mai bun, chiar dacă uneori din punct de vedere fizic nu sunt în cea mai bună formă. Dar aceasta nu contează, deoarece din momentul în care am păşit pe scenă există o energie pe care o primesc de la teatru, de la colegi, de la public, care îmi permite să ajung pe culmi. Faptul că îmi petrec viaţa făcând muzică este important pentru mine şi de asemenea faptul că familia mea mă susţine şi este capabilă să împartă această viaţă cu mine este crucial în existenţa mea.

În încheierea interviului nostru, domnule Luca Pisaroni, aţi dori să adresaţi publicului din România câteva gânduri?

Fără dubiu pot spune că primii paşi ai carierei mele au fost făcuţi în România. Îmi aduc aminte că am aterizat la Bucureşti şi apoi am condus trei ore până la Brăila. Am întâlnit mulţi oameni drăguţi şi colegi deosebiţi şi aş dori să le spun tuturor că nu există vis prea îndrăzneţ. Tinerii care doresc să devină cântăreţi de operă trebuie să ştie că nu există vise prea mari pentru a fi realizate. Ei trebuie să viseze. Cred că dacă investeşti pasiune, dăruire şi energie în aceasta, nu se poate să nu reuşeşti. Sunt bucuros că lumea îmi urmăreşte cariera şi sper să se poată vedea că eu am realizat tot ceea ce mi-am propus.