Domnule Dan Dediu, în seara zilei de 13 decembrie, veţi fi acompaniat într-o foarte interesantă incursiune în universul sunetului, de un cvartet de prieteni, Ion Bogdan Ştefănescu, Emil Vişenescu, Răzvan Suma şi Tibi Soare. Care este propunerea şi titlul călătoriei pe care îl propuneţi în primă audiţie absolută, publicului şi auditorilor?

E vorba de un triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel şi orchestră, o lucrare care s-a născut din joncţiunea a două lucrări. Una dintre ele pentru flaut şi clarinet, neterminate şi pe care am avut întotdeauna senzaţia că ar trebui s-o continui cumva şi undeva, într-o altă lucrare. Rămăsese un rest agăţat în mintea mea şi, pe de altă parte, o a doua lucrare, un concert pentru violoncel şi orchestră, care a rămas în schiţe, neterminat. Şi după ani, am reluat schiţele, am văzut că se poate face ceva cu acel material şi cumva, din această plămadă mi-a răsărit în minte, posibilitatea de a scrie un script, un concert, iarăşi domeniul pe care l-am abordat mai nou în creaţia mea, această problematică a personajelor instrumentale, ceea ce se apropie foarte mult de personajele din operă, şi deci am avut această viziune, a scrierii unui triplu concert, la care am lucrat patru ani de zile. Şi iată că rezultatul se va prezenta pe scena Radioului, în compania, într-adevăr, a unor mari muzicieni şi în acelaşi timp, a unor prieteni de suflet.

De ce poartă titlul "Febra"?

Titlul este un fel de program secret al acestui concert. Concertul are trei părţi. Fiecare din aceste părţi, ca o piramidă, să-i spunem aşa, încearcă să surprindă în sunete, câteva stări sufleteşti, prin care cu toţii trecem, mai mult sau mai puţin dar pe care le cunoaştem în mod visceral şi care se apropie într-adevăr de acest fenomen al febrilităţii. Prima parte se intitulează Delirium, a doua parte Miraj-Miraje şi ultima parte se intitulează Paranoia. Aşadar, e vorba despre crearea unei lumi alternative, de intrare în conflict a celor două lumi şi uneori chiar a mai multor lumi şi cred că prin acest arsenal componistic care utilizează trei instrumente, care se aliază în diverse feluri, la un moment dat se spionează între ele, se ceartă, se iubesc, pentru ca în final să se strângă într-un mănunchi, împreună cu orchestra mare. Toate aceste lucruri creează premisele unei opere instrumentale aş putea să spun, chiar a unei aventuri sonore, care durează în jur de 25-26 de minute.

Această modalitate componistică a dumneavoastră, de a transgresa, să spune, un univers al teatrului liric al opereic către unul simfonic?Cam de câţi ani rezidă într-o creaţie a dumneavoastră?

Există o tensiune permanentă. N-aş putea să spun, dar întotdeauna, mie mi se pare că scriind un concert sau abordând problematica concertistică, iată că e un concert pentru trei instrumente, soliste şi orchestră, îmi dau seama că intru pe un tărâm învecinat cu teatrul dramatic, cu opera, în acelaşi timp, fiind mult mai liber, nefiind legat de un libret şi realizând un fel de ridicare la putere, un fel de, să-i spun, chiar abstractizare a materialului sonor, cu care pot să fac multe alte lucruri. Deci este un teatru al imaginarului, la nivel de principii, undeva în străfund, cu toţii suntem conştienţi că personajele unei opere, precum şi soliştii unor concerte, nu sunt decât vechiule ale unor tensiuni, amorsate, ale unor lupte între principii.