În anul 1963 a fost inaugurat sediul Filarmonicii din Berlin, o construcţie deosebită, futuristă la vremea aceea. Pentru a celebra cele cinci decenii de la inaugurare, membrii Filarmonicii propun publicului berlinez o serie de manifestări, concerte de excepţie cu protagonişti de marcă. Directorul orchestrei simfonice a Filarmonicii din Berlin, domnul Ulrich Knorzer a avut amabilitatea să ne ofere în exclusivitate un interviu.

Domnule Ulrich Knorzer, vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea clădirii Filarmonicii din Berlin. Care este semnificaţia acestui eveniment pentru dumneavoastră şi membrii filarmonicii?

Suntem foarte, foarte bucuroşi să aniversăm 50 de ani ai uneia dintre cele mai importante săli de concert din lume. Clădirea, proiectată de Hans Scharoun este extraordinară din multe puncte de vedere şi ne-a ajutat să formăm sunetul specific al acestui ansamblu. Suntem fericiţi să ne aflăm aici şi să celebrăm acest eveniment.

Filarmonica din Berlin este considerată a fi inima întregii Germanii.

Poate că este un pic prea mult. Suntem mândri şi fericiţi. Revenind la trecut, atunci când clădirea filarmonicii a fost concepută, arhitecţii şi politicienii au fost suficient de curajoşi să construiască într-un spaţiu care, la vremea respectivă, nu se afla în centrul Berlinului, ci la periferie. Berlinul a trecut prin acel proces dureros al divizării între est şi vest. Au existat multe voci care au spus că sala Filarmonicii din Berlin să nu fie în acest loc, mai aproape de centrul Berlinului de vest, dar Willy Brandt şi Hans Scharoun sau mulţi alţii au convins lumea că trebuie să privească spre viitor, spre un Berlin unit şi că acolo este locul potrivit, aproape de vechiul centru al Berlinului.

Cum a debutat acest proiect, după 1944, când vechea clădire a Filarmonicii a fost distrusă?

Pentru foarte multă vreme, Filarmonica din Berlin a avut mulţi prieteni şi s-a creat o societate "Prietenii Filarmonicii din Berlin". Prietenii au fost foarte activi încă de la început, după război, după ce Filarmonica a fost distrusă şi au făcut tot ce s-a putut să colecteze fonduri. Surprinzător, cât de multe fonduri s-au adunat. Politicienii au fost de acord că trebuie făcut ceva. După ce vechea filarmonică a fost distrusă, muzicienii au cântat într-o sală de cinematograf şi apoi în sala Academiei de Muzică din strada Heidelberg. Desigur, toate acestea au fost temporare. Cu siguranţă, aveam nevoie de o nouă sală de concert. Toate celelalte sunt lucruri care aparţin norocului, precum descoperirea acestui arhitect vizionar, Hans Scharoun, decizia pentru loc. Restul este istorie. În final au inaugurat sala, la un an sau doi după ce zidul Berlinului a fost construit.

1963 este anul în care a început o nouă epocă pentru Filarmonica din Berlin. Astăzi, care este povestea acestui ansamblu care pare să reunească toţi berlinezii, fiind unul dintre punctele cardinale culturale?

Da, sigur, se poate spune astfel. Nu este numai un centru de întâlnire, de comuniune culturală a Berlinului, dar şi a celor din afara oraşului. Suntem consideraţi a avea cea mai apreciată sală de concert din Berlin. Toate celelalte orchestre din oraş - şi suntem norocoşi să avem cinci-şase - doresc să cânte în sala filarmonicii noastre, ceea ce determină ca programul să fie foarte încărcat. Suntem bucuroşi să găzduim orchestre din întreaga lume. În septembrie, am avut festivalul muzical al oraşului şi toate importantele orchestre, precum cea a Radiodifuziunii Bavareze a Operei de Stat, Concertgebouw, cea din Chicago şi din New York au concertat în această sală. Cu adevărat, sala Filarmonicii noastre este un centru muzical, nu numai al Berlinului.

Cred că toţi membrii orchestrei Filarmonicii din Berlin sunt bucuroşi şi mândri că se află într-o asemenea sală, într-un asemenea complex cultural.

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să vizitaţi această sală, dar să ştiţi că este un loc special. Faptul că cineva se află în mijlocul auditoriului este ceva unic. Nu unic astăzi, dar pentru anii '60, când această sală era un proiect revoluţionar, era cu adevărat unic. Ca interpret pe scenă, datorită acusticii te simţi foarte apropiat de public. Mult mai apropiat decât în vechile săli construite rectangular, cu o scenă înaltă, unde te afli la mai mare distanţă. Nu din punct de vedere psihologic, ci doar fizic, precum la Concertgebouw sau Chicago sau New York. Filarmonica noastră este un centru muzical nu numai al Berlinului. În această sală te afli la mijlocul publicului, ceea ce creează o relaţie specială între interpreţi şi auditoriu. Acest lucru, combinat cu o acustică generoasă, caldă, face ca interpreţii să se simtă bine aici. În aceste luni, Filarmonica din Berlin a organizat câteva evenimente pentru aniversarea a cinci decenii de la inaugurarea sălii. Am încercat să programăm mai multe concerte întru celebrarea sălii. Am avut concerte cu Reinhard, Goebel, una dintre personalităţile marcante ale istoriei filarmonicii care ne-a propus sonorităţi experimentale, parcă pentru a testa acustica. Apoi cu Sir Simon Rattle care a realizat manifestări legate de aniversare, planificate cu grijă, pentru a releva caracteristicile acestei săli. Am interpretat Matthaus Passion, regizat de Peter Sellars, care a pus în valoare arhitectura şi acustica. Corul de exemplu, s-a deplasat dintr-o parte în cealaltă a sălii. Muzicienii s-au dispersat în toate direcţiile, precum şi soliştii. Apoi, cele mai importante concerte ale secolului XX, am comandat o piesă lui Wolfgang Rhym, în care a utilizat tot potenţialul acustic al sălii. Multe concerte şi evenimente au fost organizate pentru aniversarea acestei săli. Un spaţiu cu o acustică deosebită.

În finalul interviului nostru, domnule Ulrich Knorzer vă invit să adresaţi câteva cuvinte publicului din România.

Aş fi foarte bucuros să pot veni la Bucureşti, iar membrii Filarmonicii sunt foarte dornici să cunoască viaţa muzicală din România. Trebuie să adaug că există un proiect de a concerta, în 2015, în Bucureşti, lucru pe care-l aşteptăm cu interes.