Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul Internațional 'George Enescu'- vânzări record

Publicat: marți, 16 Aprilie 2013 , ora 15.05

Luni, 15 aprilie 2013, au fost puse în vânzare 40.000 de bilete individuale pentru spectacolele din cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional "George Enescu". În mod surprinzător, în primele ore s-a observat un număr record de vânzări. Despre câte bilete s-au vândut pe parcursul zilei, dar și până la finalul acesteia ne-a vorbit domnul Valentin Vasiloiu, director adjunct Eventim:


În primele două ore, mai mult de 20.000 de bilete erau deja vândute și rezervate. Mai mult decât atât, primele concerte epuizate au apărut într-un timp foarte scurt, la 10 minute după punerea lor în vânzare. Mă refer aici la spectacole din seria "Recitaluri și concerte camerale", urmate la foarte puțin timp de spectacole din seria "By midnight" - Concertele de la miezul nopții. Undeva la sfârșitul zilei - nu am făcut încă toate calculele, dar estimăm un minim de 27-28 de mii de bilete.


Pentru ce concerte au mai rămas disponibile bilete?

Cererea este extrem de mare. În acest moment mai sunt bilete disponibile majoritar la spectacolele de la Sala Palatului, din seria "Mari orchestre". La Ateneu, din cele 26 de evenimente din seriile principale, în acest moment doar cinci dintre ele mai au bilete disponibile.

Interviu realizat de Ioana Marghita