... Au adunat un public impresionant sâmbătă, 6 aprilie 2013, la Ateneul Român, la o gală dedicată maestrului Dan Grigore şi prietenilor săi: Medeea Marinescu, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Andrei Vieru, Mihai Brâncoveanu. Seara s-a bucurat de participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu. A prezentat Marina Constantinescu.

Evenimentul a luat forma unui concert-spectacol în care muzica, poezia şi propos-urile spirituale s-au îmbinat în cel mai plin de farmec chip. A fost o seară specială nu doar datorită faptului că l-am putut asculta pe Dan Grigore interpretând pagini minunate ale creaţiei pianistice, nu doar pentru că am vibrat ascultându-l pe Victor Rebengiuc recitând "Lumina neapropiată" de Ioan Alexandru, nu doar pentru că am asistat la prestaţiile talentaţilor invitaţi, ci pentru că am fost martori la legătura puternică ce s-a stabilit între ei de-a lungul anilor. A fost o lecţie despre prietenie, despre cum rezistă ea peste zeci de ani, despre întâmplări minunate care îi apropie pe oameni, toate acestea într-o vreme în care astfel de relaţii par să se destrame din ce în ce mai uşor. L-am întrebat pe maestrul Dan Grigore care a fost fundamentul prieteniei care îl leagă de ceilalţi invitaţi ai serii şi cum a rezistat ea în timp:

«În primul rând, e vorba de prietenii artistice, care se bazează pe admiraţie - admiraţia fiind prima treapta a dragostei spirituale. Mă leagă de aceşti oameni o veche admiraţie - de cei mai în vârstă dintre ei; de cei mai tineri - o nouă şi proaspătă admiraţie, dar foarte intensă, foarte adâncă, cum e, de exemplu, Angela Gheorghiu. De alţii mă leagă şi împrejurarea că i-am avut studenţi, şi asta e o legătură în plus, e o legătură, poate, mai secretă. Dar, în general, cum spunea o mare scriitoare, "Dumnezeu m-a iubit prin prietenii pe care mi i-a dăruit." Pot să zic că e un dar al lui Dumnezeu, când oameni de diverse vârste, de diverse genuri artistice, diverse vocaţii - Mihai Brâncoveanu este un om cu o cultură vastă şi cu preocupări muzicale, dar el, ca formaţie de bază, este matematician, iată că ne uneşte ceva! Ceva care e în fiecare dintre noi, care se întinde de la unul la altul şi trece prin noi… Un fir, mai multe fire… e ceva legat de dragoste, e ceva legat de Dumnezeu, e ceva legat de plăcerea de a face muzică împreună, de a citi, de a vorbi despre poezie, despre viaţă, despre lucruri trăite, despre aventuri spirituale şi… e destul.»

Cu alte cuvinte, cheia unei prietenii nesfârşite stă în profunzimea valorilor împărtăşite, un lucru aş spune revelatoriu. Conversaţia cu Dan Grigore nu s-a oprit însă aici:

Aţi spus un lucru care m-a emoţionat. Aţi spus că muzica este o ipostaziere a divinităţii. Când aţi avut revelaţia acestui adevăr?

«Revelaţia am avut-o foarte de timpuriu, cred că aveam vreo cinci ani, când am fost la Biserica Neagră din Braşov şi am ascultat orga. După aceea am fugit acasă, la Bucureşti, m-am aşezat la pian şi am compus o piesă care se chema Orga - ca să-mi descarc puţin din emoţia aia. Şi pe urmă îmi aduc aminte că, în timpul Conservatorului, seri la rând chiuleam de la diverse cursuri ca să mă duc la Sf. Iosif, la catedrală, unde eram prieten cu părintele. Îmi lăsa orga pe mână vreo trei sferturi de oră şi eu rămâneam singur în catedrală şi cântam la orgă - improvizam sau cântam Bach, diverse lucruri… Asta se întâmpla de cel puţin două-trei ori pe săptămână, serile, până când, la un moment dat, cineva de la partid a aflat şi mi-a spus "Fii atent că dacă lucrurile merg aşa s-ar putea să te dăm afară.". Atunci m-am dus mai rar şi pe urmă nu m-am mai dus de frica de a nu o păţi, dar oricum, revelaţia asta, plăcerea asta a muzicii aşa am avut-o - cu instanţa asta muzicală care este orga şi care e o catedrală muzicală în felul ei.»

Angela Gheorghiu este prezentă frecvent la evenimentele dedicate lui Dan Grigore. Programul părea pe sfârşite şi cred că mulţi se întrebau când urma să apară renumita soprană pe scenă. Şi-a făcut apariţia pe ultimele fraze ale Vocalizei de Serghei Rahmaninov pe care o interpreta Dan Grigore. Şi ne-a încântat apoi cu încă două lied-uri ale compozitorului rus, iar la final cu liedul "Les Chemins de l'Amour" de Francis Poulenc. Un final strălucitor pentru o seară pe măsură, de asta am avut parte sâmbătă la Ateneul Român.