Arhivă : Interviuri Înapoi

Kiki van Beethoven la Muzeul Național 'George Enescu'

Publicat: miercuri, 1 Februarie 2012 , ora 16.00

Regizoarea Alice Barb a pus de curând în scenă spectacolul Kiki van Beethoven de Eric Emmanuel Schmitt, o producție în care muzica lui Beethoven pare a avea rolul principal. Mai multe aflați din interviul următor:


Ați realizat atât regia și scenariul spectacolului Kiki van Beethoven, cât și ilustrația muzicală a acestuia. Ce rol are muzica în acest context și cum ați ales-o?

Muzica este cerută chiar de titlul acestui text formidabil - ultimul text pe care l-a scris Eric Emmanuel Schmitt. Premiera mondială a avut loc acum un an, la Paris. Fiind vorba tocmai despre muzica lui Beethoven, minunata lui muzică, și despre cât ne mai influențează ea - practic întrebarea pe care o lansează textul este dacă mai auzim cu adevărat această muzică, dacă ea mai are vreun efect asupra sufletelor noastre - am folosit fragmente din Beethoven, fragmente din Simfonia a V-a, apoi fragmente din Concertul nr.5 pentru pian. Am folosit, bineînțeles, tot cerute de text, fragmente din Simfonia a IX-a. E, dacă vreți, finalmente, o poveste care durează o oră și 20 de minute, care ne trezește mai multe sentimente - de la râs, până la plâns - totul întâmplându-se cu ajutorul muzicii lui Beethoven.


Kiki este un personaj al zilelor noastre. Cum ați putea-o caracteriza în câteva cuvinte?

Kiki este o doamnă aflată la a treia tinerețe, care a trăit o dramă profundă, pe care nu vrea să și-o aducă aminte. E speriată că nu mai aude muzica lui Beethoven, râde, plânge, cu ajutorul unei performanțe actoricești formidabile, susținută de actrița Simona Bondoc, cu care mi-a făcut foarte mare plăcere să lucrez. Până la urmă, Kiki înțelege că suferința face parte din viață și, ca noi toți, trebuie să lase muzica de cea mai bună calitate să îi pătrundă în suflet și să o emoționeze. Am lucrat cu o echipă formidabilă de doamne; începând de la Irina Margareta Nistor, care a tradus piesa, Adriana Grand, care a făcut scenografia și, încă o dată, Simona Bondoc, o doamnă superbă, foarte tânără sufletește, și care în mod sigur, dacă veți merge să vedeți spectacolul, veți vedea că dă un recital actoricesc, interpretând nu mai puțin de opt personaje.


Interviu realizat de Alexandra Cebuc