În 28 august 2012, baritonul Nicolae Herlea, una dintre marile voci de operă din România, împlineşte 85 de ani.

La mulţi ani, maestre! Cu ce gânduri întâmpinaţi această aniversare?

Gândul meu este întotdeauna spre Dumnezeire, pentru că numai Dumnezeirea m-a ţinut în viaţă, să trăiesc destul de mult, 85 de ani. Am avut o viaţă foarte agitată, am fost cu o responsabilitate fantastică, datorită şi faptului că am fost hărăzit de Dumnezeire cu un timbru special, iar apoi munca a fost primordială. Nu se poate face nimic decât numai printr-o deosebită muncă foarte bine gândită, ca să poţi să realizezi nişte lucruri extraordinare, ca să poţi să cânţi la teatrele mari de la Metropolitan, Scala, Paris, Londra şi Viena, cu dirijori mari cum au fost Karajan şi atâţia alţii. Am avut o viaţă destul de importantă pentru mine, dar foarte agitată, în general.

Vreau să mulţumesc postului, pentru că m-a ajutat întotdeauna prin felul cum s-au gândit să mă promoveze. Le doresc multă sănătate la toţi şi toată dragostea mea.

Vorbeaţi despre marile scene pe care aţi cântat. Există una de care sunteţi legat în mod deosebit?

Nu. Eu nu am avut momente în care să gândesc în sensul că dacă voi cânta la Scala, voi cânta altfel… Am cântat şi la Bucureşti şi la Scala tot la fel, pentru că eu cred că asta mi-a fost menirea. Viaţa mea a fost foarte plină şi foarte ocupat a fost timpul pentru tot ceea ce a însemnat artă.

Dintre numeroasele roluri pe care le-aţi interpretat în cariera dumneavoastră, există unul despre care aveţi amintiri deosebite?

Nu am putut. Eu am fost un exemplu poate mai pământean, dar am fost ca o mamă. Dacă am avut zece copii, i-am iubit pe toţi cu aceeaşi dragoste. Trebuie să studiezi enorm ca să poţi să intri în aceste personaje. Am creat pe scene, indiferent de mărimea lor, şi nu am făcut deosebirea că au fost teatre mai mari sau mai mici. Au fost teatre foarte importante, cu spectatori şi cu oameni care au ştiut ce înseamnă munca în operă.

Ce calităţi ar trebui să deţină un tânăr muzician dornic să-şi construiască o astfel de carieră solistică şi ce sfaturi le oferiţi acestora?

E foarte greu să dai sfaturi. Sunt foarte mulţi în viaţă care dau cu uşurinţă sfaturi şi nu este bine. Sfaturile mele nu sunt decât coordonate pe muncă, pe seriozitate, şi dacă un tânăr sau o tânără crede că poate să-şi sacrifice viaţa, atunci poate să abordeze această manifestare - pentru că nu poţi să-i spui nici meserie, nici altfel. Este artă, e cu totul altceva. Trebuie să ai şi un dar de la Dumnezeu, cred eu, pentru că l-am simţit. Eu am făcut şi conservatoare, şi altele, dar nu asta a fost primordial. Ori se sacrifică pentru asta, ori nu şi nu iese decât foarte puţin şi nu e bine. Deci, muncă multă, seriozitate şi sacrificiu.