Arhivă : Interviuri Înapoi

Bernhard Schmidt despre Cvartetul Mandelring

Publicat: miercuri, 31 August 2011 , ora 10.24

Cvartetul Mandelring este la ora actuală unul foarte apreciat. De douăzeci de ani cei care îl compun, cei trei frați Schmidt la viori și violoncel și violistul Roland Glassl călătoresc prin toată lumea, cântând atât cele mai cunoscute lucrări de gen, cât și unele cu totul necunoscute marelui public. Pentru prima dată la București, ei vor interpreta Cvartete de Enescu și Ravel, dar și Cvintete cu saxofon de Alphonse Stallaert și Leon Stein, alături de saxofonista britanică Amy Dickson. Bernhard Schmidt mi-a vorbit mai pe larg despre Cvartetul Mandelring, despre repertoriul abordat, dar și despre ceea ce îl fascinează la George Enescu.


Cum a fost fondat Cvartetul Mandelring?

Așa cum am menționat, trei dintre membrii formației sunt frați și surori - cei doi violoniști Sebastian și Nanette Schmidt și cu mine - violoncelistul, suntem frați. Așa că mai lipsea o singură persoană pentru a completa formația.

În familia noastră a existat întotdeauna muzică - tatăl nostru era profesor de muzică, mama noastră cânta la vioară, nu la un nivel profesionist, dar era totuși foarte talentată. Deci am crescut în acest spirit al muzicii de cameră. Ne-a plăcut să facem asta de unii singuri, așa că am început destul de devreme, de pe la 7-8 ani, să cântăm în triouri cu pian și apoi, foarte curând, cvartete de coarde. Ne-a plăcut tuturor acest repertoriu. Dintotdeauna ne-am gândit că ar fi minunat să ne facem o profesie din vocația și înclinațiile noastre. Am avut parte de profesori minunați la Școala de Muzică din Karlsruhe, așa că scopul nostru era să devenim muzicieni, iar visul nostru, să facem parte dintr-un cvartet de coarde. Am avut apoi norocul de a găsi un impresar foarte bun, să câștigăm niște competiții.

Cariera noastră a început în 1989 și de atunci ne-am dezvoltat. Cel de-al patrulea membru a completat formația în 1999, ni s-a alăturat imediat după ce și-a absolvit studiile în Statele Unite ale Americii. Acum ne bucurăm de această manieră specială de a cânta, care presupune mari responsabilități pentru toată lumea. Comparativ cu o orchestră, într-un cvartet îți revin 25% din responsabilitatea reușitei, nu ai un dirijor în față. Iar poate unul dintre cele mai mari avantaje este că ai la dispoziție un repertoriu minunat. Cea mai mare parte a compozitorilor a dedicat cele mai frumoase compoziții cvartetului de coarde - Schubert, Brahms, Mozart, Haydn... Noi cântăm de 30 de ani cvartete de coarde și încă ne rămân multe piese care ne așteaptă.


Cântați alături de saxofonista Amy Dickson. Este pentru prima dată când lucrați cu ea?

Este pentru prima oară când lucrăm cu ea, ne-am întâlnit în această primăvară când am avut un concert la Londra, prilej cu care am avut și prima repetiție a acestor două cvintete cu saxofon pe care le cântăm la București. Aceste două lucrări nu constituie un repertoriu obișnuit pentru un cvartet de coarde, dar e... distractiv să cânți împreună cu un saxofon, pentru că este o combinație foarte frumoasă.


Programul dumneavoastră include, pe lângă cvartete de Ravel și Enescu, aceste două Cvintete de Alphonse Stallaert și Leon Stein. Care sunt dificultățile acestor piese?

Ar trebui spus că este vorba de muzică de secol XX, nu folosește o tehnică foarte complicată sau elemente inventate de compozitori în ultimii 20 de ani. Putem spune că este vorba de o muzică modernă, dar clasică în același timp. Una dintre lucrări amintește într-o oarecare măsură de muzica lui Schoenberg, iar cealaltă, de cea a lui Șostakovici sau Bartok. Este o muzică ritmică, amuzantă în anumite pasaje, tot ce trebuie este să cunoști aceste piese, să simți muzica. În Londra nu am avut decât două zile la dispoziție pentru a repeta aceste piese, dar a fost destul ca să ne dăm seama că nu este foarte greu să pătrunzi această muzică, să simți ce vrei să faci. A fost foarte plăcut să cântăm cu Amy Dickson.

Aș spune deci, că nu au existat dificultăți însemnate. Există tot felul de probleme care apar atunci când incluzi o nouă piesă în repertoriu, însă în acest caz, aș spune că a fost o experiență foarte plăcută.


În această vară ați interpretat Integrala Cvartetelor de Șostakovici. Cum faceți trecerea de la muzica lui Șostakovici la cea a lui Enescu? Există similarități între cei doi compozitori?

Nu este foarte ușor să numești o relație între cei doi. Una dintre problemele dificile puse de muzica lui Enescu este aceea că îți trebuie ceva timp până să ajungi să pătrunzi până în miezul ei, lucru mult mai ușor în cazul muzicii lui Șostakovici. Când cânți pentru prima oară muzica acestuia din urmă, ai parte instantaneu de multe emoții pe care compozitorul a încercat să le transmită. Acest aspect face ca muzica lui Enescu să fie mai avansată, în sensul că legătura dintre emoție și compoziția în sine nu este una directă. Trebuie să o cauți mai îndelung, ceea ce nu se întâmplă cu muzica lui Șostakovici, de aceea ea mi se pare mai ușor de interpretat.

Petra Gherasim