Jan Vogler este cel care a avut ideea înfiinţării, în urmă cu optsprezece ani, a Festivalului de muzică de cameră de la Moritzburg. În prezent, el desfăşoară o intensă carieră solistică în Statele Unite ale Americii şi în Germania natală; se ocupă de organizarea Festivalului de la Moritzburg, dar şi de cea a Festivalului de la Dresda.

Festivalul de la Moritzburg a fost creat de muzicieni pentru a cânta muzică de cameră pe parcursul vacanţei de vară, şi publicul nu a fost atât de important la început. Am fost la Festivalul de la Marlboro şi am trăit aceasta experienţă minunată acolo, pe care am vrut să o aduc şi aici: vacanţă de vară în mijlocul naturii, cu muzică şi prieteni minunaţi. Aceasta a fost ideea la început şi nu ne-am dat seama atunci că festivalul va creşte atât de mult. Dar după optsprezece ani, spiritul a rămas acelaşi: interpreţi foarte buni vin aici, studiază împreună, şi trebuie spus că niciuna dintre piesele pe care le auziţi la Moritzburg nu au mai fost cântate de nici un interpret înainte de a veni să studieze la Moritzburg.

E ca un fel de vacanţă cu muzică…

Da, dar de fapt pentru mine este chiar mai multă muncă decât în cazul Festivalului de la Dresda, eu şi cânt mult aici - am 10 concerte cu câte trei piese noi, deci este o muncă importantă, dar făcută cu bucurie.

În fiecare an, alegeţi artişti noi care să vină la Moritzburg.

Da, cel puţin 50% dintre interpreţi sunt noi, în fiecare an, acesta este unul dintre principii. Nu vrem să fie o atmosferă de familie 100%, vreau să mai existe şi curiozitate: cine este tipul acesta nou care vine de la Paris, cum o să cânte? Desigur, le cunoaştem numele şi renumele, însă nu-i ştim ideile muzicale, şi asta este frumuseţea festivalului de la Moritzburg.

Este o coincidenţă faptul că sunt mulţi muzicieni de origine asiatică?

Da, dar adevărul este că din ce în ce mai mulţi muzicieni din Asia intră în peisajul interpreţilor de top la nivel mondial. Nici nu mă uit ce naţionalitate are vreun artist, doar îi văd şi îi invit. Dar este fascinant că Asia vine atât de repede din urmă, în special China.

Există un secret al Chinei muzicale?

Am o privire foarte controversată asupra acestui subiect. De curând, zilele trecute chiar, am fost în China şi realitatea este că acolo studiază zece milioane de copii pianul şi patru milioane vioara, însă foarte puţine dintre aceste talente merg mai departe, pentru că nu există încă un sistem format care să le ofere educaţia adecvată. Ce vedem noi sunt doar vârfurile unei generaţii, selectaţi din milioane de interpreţi.

Care va fi rolul europenilor şi americanilor atunci când Asia va deveni cu adevărat o forţă?

Cred că rolul Europei va fi, şi o spun fără nicio aroganţă, de a conduce artiştii asiatici către înţelesul culturii europene, pentru că e nevoie să existe o intrare. Nu trebuie să-i învăţăm, aceasta înseamnă mai mult ca ei să vină să ne vadă muzeele, oraşele, cultura, literatura, pentru că totuşi în Europa există mai multă tradiţie muzicală decât în est. Ceea ce nu înseamnă că Oraşul Interzis nu este de fapt mai vechi decât cultura europeană; nu este însă vorba despre istorie aici, ci despre altceva: despre muzica clasică din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea şi XX, produsă aproape în întregime de Europa. Aşa că putem fi prieteni ai acestor talente din Asia, ceea ce şi fac de altfel - nu este cazul muzicienilor invitaţi la Moritzburg care sunt deja solişti de talie internaţională, dar mi-ar plăcea să aduc studenţi din China la Moritzburg, să le arăt împrejurimile, muzeele, arta, viaţa la ţară.