Victoria Hall din Geneva a găzduit pe 23 şi 24 septembrie 2010 un concert al orchestrei Suisse Romande, sub bagheta dirijorului de origine poloneză Marek Janowski şi avându-l ca solist pe pianistul Radu Lupu.

Aţi dirijat un concert extraordinar la Victoria Hall, având în program Concertul pentru pian nr.5 de Beethoven şi ultima simfonie a lui Şostakovici, cu numărul 15. Ce ne puteţi spune despre programul ales?

Este un program cu două mentalităţi complet opuse: Concertul nr.5 de Beethoven este o piesă maiestuoasă, de impact, nu aş spune veselă, dar plină de grandoare pozitivă din punct de vedere al caracterului. Ultima simfonie a lui Şostakovici este, pentru a o descrie în câteva cuvinte, una din cele mai deprimante lucrări pe care a compus-o vreodată. El avea o personalitate foarte depresivă şi această ultimă simfonie reflectă, de la partea a 2-a până în final, imaginea morţii, citatul din Wagner din ultima parte anunţă moartea.

Este acesta testamentul compozitorului?

Nu aş spune asta. După această simfonie a scris, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase lucrări camerale moderne, şi anume Sonata pentru violă. Aceasta a fost testamentul său muzical. Cred că în toate cele 15 Simfonii ale lui Şostakovici se găseşte o enormă varietate, o inegalitate a calităţii şi profunzimii muzicale. De aceea sunt foarte reticent, dirijez doar o mică parte dintre aceste simfonii, pe celelalte le omit din repertoriul meu personal. Prefer să las pentru alţi dirijori lucrările cu care eu nu mă identific. Dar simfoniile numerele 15, 14 sau 8 sunt adevărate capodopere. A 15-a este impresionantă şi asta se poate vedea în reacţia publicului, peste tot în lume: mai întâi un lung moment de tăcere, poate şi deoarece publicul are impresia că piesa va continua şi apoi încep treptat ovaţiile. Cred că acest program, prin caracterul pozitiv al muzicii lui Beethoven şi această simfonie introvertită, aş spune mai degrabă negativistă, a lui Şostakovici, asigură o bună complementaritate.

Şi pentru că ne adresăm unui public românesc, ce ne puteţi spune despre colaborarea cu pianistul Radu Lupu?

Îl cunosc de ani buni şi am colaborat de multe ori, în diferite oraşe, spre exemplu Londra, Berlin, Paris, chiar şi la Monte Carlo. S-a întâmplat întotdeauna ca în program să fie Beethoven şi cred că Radu Lupu este unul dintre marii interpreţi ai generaţiei sale în privinţa acestui compozitor. Ne-am înţeles întotdeauna foarte bine din punct de vedere muzical şi am un respect deosebit pentru dumnealui.

În România, publicul s-ar bucura de o nouă întâlnire cu dumneavoastră.

Da, există un asemenea plan, discutăm în viitor despre un proiect de mare amploare în Bucureşti, rămâne de văzut dacă realizarea lui este posibilă.