Vă mai amintiţi de Natasha Paremski? Este pianista care ne-a acordat un interviu cu ocazia emisiunii realizate de Radio România Muzical cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Robert Schumann. Natasha Paremski a cântat partitura pianului în producţia Twin Spirits în care Sting şi actriţa Trudie Styler citesc din corespondenţa dintre Robert şi Clara Schumann.

Care ar fi, în opinia dumneavoastră cele trei cuvinte care ar descrie cel mai bine producţia "Twin Spirits"?

Aş spune că este impresionantă, emoţionantă şi... intimă. Este impresionantă pentru că scenariul este centrat pe povestea de dragoste dintre Robert şi Clara Schumann, o poveste, după cum ştiţi, foarte dramatică din cauza maladiei lui Schumann, dar şi din cauza faptului că sentimentele care îi legau erau aproape obsesive. Apoi este intimă pentru că producţia este menită să evoce decorul unei serate. Prin modul în care sunt poziţionate camerele poţi vedea expresia fiecăruia, până la ultimul rid, ceea ce dă o anume veridicitate filmării. Găsesc producţia emoţionantă datorită muzicii şi raportului dintre ea şi cuvinte. Muzica lui Schumann în special dă caracterul emoţionant producţiei. Există şi câteva piese foarte frumoase compuse de Clara Schumann, pe care puţini le-au auzit.

Dumneavoastră, alături de violoncelista Natalie Clein şi soprana Rebecca Evans, ilustraţi din punct de vedere muzical, rolul Clarei Schumann. Cum aţi gândit acest rol, muzical vorbind?

Cred că este construit în principiu pe muzică, Trudie Styler o întruchipează pe Clara Schumann şi citeşte scrisorile pe care aceasta i le-a trimis lui Robert. Eu o reprezint pe Clara prin muzică. Regizorul a selecţionat anumite piese aparţinând nu doar Clarei, ci şi lui Robert sau Chopin. Toate aceste piese reprezintă stagii diferite din viaţa ei, dar şi din evoluţia iubirii lor. Se începe cu una dintre cele mai timpurii melodii din Kinderszenen de Robert Schumann. Pe acest fond muzical, Robert îi scrie Clarei că o vede ca pe un copil poznaş, uşor băieţoasă. Apoi către sfârşit cânt o piesă foarte sumbră a lui Schumann. Partea pianului este restrânsă, liedul este aproape a capella, iar Rebecca Evans îi dă o notă de jale. Deci muzica este aleasă în aşa fel încât să o oglindească pe Clara, dar în acelaşi timp şi evoluţia iubirii dintre ea şi Robert Schumann.

Ce însemnătate au pentru dumneavoastră lucrările schumanniene? Cât de frecvent le interpretaţi în concertele şi recitalurile pe care le susţineţi?

Cânt Schumann cât de des pot. Pentru mine este un compozitor ilustru deoarece muzica sa este atât de emoţionantă... Aş asemăna-o cu o spirală a timpului care scapă de sub controlul curgerii fireşti a temporalităţii. Este foarte obsesivă, în sensul că găseşte un motiv pe care îl repetă la nesfârşit şi ca interpret trebuie să găseşti o cale de a reprezenta această obsesie fără să fii redundant. De asemenea, este uneori dificil să interpretezi această încărcătură emoţională copleştioare. Eu, ca interpretă trebuie să pun în valoare aceste aspecte, fără să uit de structura piesei, de arhitectura ei.

Credeţi că Robert a influenţat-o pe Clara în compoziţiile ei? Credeţi că ar fi rămas în istoria muzicii universale dacă nu era Robert Schumann cu a cărui imagine ea este cel mai adesea asociată?

Absolut. Da, cu siguranţă Robert a influenţat-o pe Clara componistic vorbind, dar cred că influenţa sa se extinde asupra multor compozitori contemporani. Clara a fost, indubitabil, o bună compozitoare, însă aş spune că există puţine creaţii care o reprezintă pe ea în totalitate. Nu cred că a reuşit foarte bine să îşi definească o amprentă personală. Era însă o femeie atât de puternică, a crescut opt copii, în timp ce realiza turnee prin toată lumea. Susţinea atâtea concerte, cred că la vremea aceea era într-adevăr singura femeie de acest calibru, asemănându-se cu pianistele din ziua de azi, mult mai mobile, dar care pot să aibe şi o familie în acelaşi timp. Pe vremea aceea însă, era ceva cu totul nemaiîntâlnit. Cred că era o femeie independentă în ciuda iubirii obsesive dintre ea şi Robert. Era şi o mare familistă, dar şi o carieristă. Era ca şi cum ar fi trăit două vieţi în acelaşi timp. Clara muncea pentru copiii ei, aducând, practic unicul venit sigur din familie. Tot ea este şi cea care a avut grijă de Robert în timpul bolii sale. A fost o femeie fascinantă, cu mai multe faţete.

Descrieţi-ne cuplul Robert-Clara aşa cum este el înfăţişat el de Sting şi de Trudie Styler.

Ei citesc amândoi din scrisorile pe care Robert şi Clara şi le-au trimis unul altuia. Ei îi întruchipează pe cei doi la nivel verbal. Când urmăreşti această producţie îţi dai seama că cei doi nu au pierdut niciodată din pasiunea pe care au nutrit-o unul pentru altul. Uneori se spune că mariajul distruge iubirea şi pasiunea, dar ei, cu cât petreceau mai mult timp unul alături de celălalt, cu atât deveneau mai apropiaţi. De aceea mi se pare că relaţia lor a avut un sfârşit tragic, Clara pierzându-l pe Robert foarte de timpuriu şi din cauza unei boli atât de nemiloase. Este încă un mister, boala care l-a răpit pe Robert Schumann, un mister care încă nu a fost explicat, din păcate. Îţi poţi da seama de cât de apropiaţi erau în ciuda testelor şi încercărilor la care destinul i-a supus.

Credeţi că în ziua de astăzi ar mai putea fi întâlnit un cuplu precum cel reprezentat de Robert şi Clara?

Da sigur, de ce nu? Iubirea nu are o vârstă sau un secol potrivit... Cred că iubirea cunoaşte mai multe manifestări şi cred că este foarte posibil ca doi oameni să descopere că sunt suflete pereche şi că nu pot trăi unul fără altul. Din păcate auzim vorbindu-se mult mai des despre ură şi războaie decât despre marile poveşti de dragoste. De aceea, cred că Twin Spirits reprezintă o ocazie minunată să ne amintim că există şi iubire în lumea asta.