Documentarul Sergiu Celibidache – You don`t do anything – You let it evolve realizat de Jan Schmidt-Garré a obţinut în data de 26 ianuarie 2010 Premiul MIDEM la categoria “Documentar – DVD”, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Palatul Festivalurilor de la Cannes. O bună ocazie pentru a sta de vorbă cu regizorul german Jan Schmidt-Garré, care a şi studiat, de altfel, cu prestigiosul dirijor român.


Cum l-aţi cunoscut pe Sergiu Celibidache şi cum vi-l amintiţi?

Când l-am întâlnit era dirijor şef al Filarmonicii din München, oraş în care am locuit şi i-am ascultat multe concerte. Am avut apoi norocul să-l cunosc personal. Am urmat apoi cursul său. El preda foarte mult, mai ales la Universitatea din Mainz. Făcea mereu seminarii de grup şi acolo am frecventat cursurile sale. Iar la un moment dat, mi-a venit ideea de a face un film despre el.


Ce aţi dorit să arătaţi prin acest documentar? Există anumite aspecte pe care aţi dorit să le subliniaţi? Mă gândesc acum în primul rând la titlul filmului. Vă întreb aceste lucruri mai ales din perspectiva ascultătorilor care nu au văzut documentarul.

Da, subtitlul este „Nu trebuie să faci nimic – Lasă să apară de la sine“ (Man will nichts, man lässt es entstehen), o idee principală, un punct cheie în film şi în întreaga sa teorie. Era mereu important felul în care procesul muzical se dezvolta organic şi acest lucru nu ţine neapărat de dirijorul unei orchestre, ci de logica dezvoltării materialului în sine. De aceea acest subtitlu – “Lasă evoluţia să-şi urmeze cursul”, un ideal care este mereu greu de atins, o cerinţă, o premiză pentru dezvoltarea materialului, care trebuie realizată potrivit propriei sale legi interioare.


Celibidache rămâne o personalitate ultra-celebră, dar gândirea sa muzicală transmite o imagine greu accesibilă. Cum aţi încercat să aduceţi mai aproape de public filozofia sa?

Filozofia sa nu este de fapt chiar aşa de complicată. Când se adresa studenţilor era câteodată foarte greu de înţeles, fiindcă utiliza noţiuni neobişnuite, termeni folosiţi în cu totul alte contexte decât erau ceilalţi obişnuiţi. Dar când vorbeai cu el în mod normal şi erai interesat de teoriile sale puteai dobândi explicaţii destul de clare. În film a fost foarte deschis şi comunicarea cu el deosebit de fluentă, aşa că nu a fost deloc greu pentru mine să-i transmit teoriile către public. Am avut astfel posibilitatea să combin în film fragmente din interviuri şi cursuri ale sale cu exemple din repetiţiile cu orchestra sau cu demonstraţii de pe parcursul seminariilor, de exemplu momentul în care a lucrat cu un cvartet de coarde. Astfel se poate înţelege destul de bine ceea ce dorea şi cred că am reuşit să transmit aceste lucruri publicului.


Cum a fost colaborarea dintre dumneavoastră şi Sergiu Celibidache pe parcursul filmărilor, ştiut fiind că dirijorul român era destul de reticent faţă de tot ceea ce însemna înregistrare?

Da, acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte concertele sale, fiindcă era foarte refractar în a fi înregistrate, considerându-le un fel de fotografii lipsite de viaţă, dar în privinţa procesului de lucru era cu totul altfel şi a avut mereu deschiderea pentru ca munca sa, repetiţiile să fie făcute publice, prin imagini televizate sau radiofonice, astfel încât ascultătorii şi telespectatorii să înţeleagă cât mai mult din munca sa muzicală. Din această cauză pe parcursul filmărilor a fost destul de deschis. În ce mă priveşte, din momentul în care şi-a dat acordul pentru filmări, practic totul a fost permis, iar Celibidache era un om care îşi respecta cuvântul dat.


Ce părere a avut Celibidache după vizionarea documentarului?

A spus „E bine făcut. Şi acum, ce vrei sa faci cu el?” Cam asta a fost tot (râzând).


Aţi studiat filozofia, regia de film şi apoi v-aţi continuat căutările în domeniul muzicii. Putem vorbi de o metodă a lui Celibidache prin care ne putem apropia de adevăr într-un sens mai larg decât cel al muzicii? Care credeţi că a fost cea mai importantă lecţie a lui Celibidache?

Cred că lecţia lui a fost această căutare a estompării personalităţii şi de ascultare a structurii interioare a materialului muzical, un principiu care poate fi aplicat şi în cazul altor arte. De exemplu, în activitatea mea regizorală, cum să nu forţezi acţiunea, ci să realizezi de ce material dispui şi cum se poate acesta dezvolta organic. În această privinţă cred că a lăsat o contribuţie deosebit de importantă ca gânditor.


Ce înseamnă acest Premiu MIDEM pentru dumneavoastră şi mai ales faptul că vine la 18 ani de la realizarea filmului?

Da, este într-adevăr ciudat şi probabil este legat de faptul că filmul a apărut pentru prima oară ca DVD abia anul trecut. Bineînţeles că atunci când l-am realizat nu am crezut că va avea o asemenea importanţă, era primul meu film mai mare, dar cu toate acestea mă bucur că interesează încă şi că arta lui Celibidache se menţine în actualitate. Premiul mă bucură fiindcă este o distincţie foarte importantă şi sper că îmi va uşura munca viitoare.