ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Creații contemporane românești
Urmează: 0.00 Sunete contemporane
Apoi: 0.01 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu soprana Nelly Miricioiu

Publicat: miercuri, 1 Iulie 2009 , ora 11.52
Luna iulie marcheaza reîntoarcerea pe importanta scena londoneza, Covent Garden, în Tosca - unul din rolurile dumneavoastra "de semnatura". Spectacolul are o distributie excelenta - îl amintim aici pe Bryn Terfel în Scarpia, pe Marcello Giordani în Cavaradossi - iar dumneavoastra veti interpreta rolul titular, în alternanta cu Angela Gheorghiu. Ce ne puteti spune despre acest spectacol, o montare noua, mult aseptata de publicul londonez, dar si despre întâlnirea în acelasi rol cu Angela Gheorghiu?

În primul rând pot sa va spun ca sunt foarte bucuroasa, pentru ca eu am cântat în ultima regie de Tosca a lui Zefirelli, în care cântase si Maria Callas; si sigur ca pentru mine sa încep acum o noua regie, care este facuta de generatia aceasta mai tânara, este un lucru extraordinar de stimulant si mi-a dat o mare bucurie; în afara faptului ca ma întorc la Covent Garden si, desigur, într-un rol minunat. Regia este superba, este foarte inteligenta si foarte actuala. Se bazeaza mult pe calitatile personajului Floria Tosca, mai mult ca femeie decât ca diva si asta mie îmi place foarte, foarte mult. Iar cu Angela, suntem prietene de multa vreme, nu doar de acum. Întotdeauna am admirat-o, mi-a placut foarte mult vocea ei si chiar am fost la repetitiile ei de Tosca. Bineînteles ca suntem foarte diverse în acest rol, dar cred ca fiecare are sarmul ei. Angela este dragalasa si interpretarea ei este foarte frumoasa.


Aminteati de regia lui Franco Zefirelli... Într-adevar, în 1996, Opera Regala din Londra relua dupa o lunga pauza Tosca, în montarea în care triumfase Maria Callas. Dumneavoastra ati fost aleasa pentru a o întruchipa pe Floria Tosca si ati reputat un imens succes. A fost o provocare careia i-ati raspuns cu mult curaj. Ce ne puteti relata despre acest moment memorabil?

Imi amintesc ca spectacolul meu a fost televizat în marea piata. Stiti ca anumite spectacole din Covent Garden, pentru popularitate si pentru a da ocazia si altor iubitori ai genului, care nu­-si permit sa plateasca biletele astronomice de la Opera, sunt televizate si difuzate în piata de la Covent Garden. Dupa spectacol ne-au invitat sa venim si afara sa salutam publicul din piata si era o multime enorma, care ne-a primit cu atâta bucurie...a fost un moment unic pentru mine! Datorita acestui lucru, nu numai pentru ca am cântat în ultimul spectacol al lui Zefirelli, am simtit ca s-a încheiat o epoca. Interesant ca si pentru mine personal atunci s-a încheiat o epoca si am intrat într-alta. Eu sunt nascuta sub semnul Berbecului iar eu cred ca Berbecul renaste mereu din propria-i cenusa, întocmai ca pasarea Phoenix. Asa am simtit si eu atunci...


De-a lungul carierei dumneavoastra ati fost mereu comparata cu charismatica Maria Callas. În 1975 ati câstigat la Atena prestigiosul concurs care-i poarta numele, iar ulterior ati revenit în juriu an de an. Maria Callas a marcat destinul operei secolului XX; cum l-a marcat pe al dumneavoastra?

La început, comparatia cu Maria Callas a fost pentru mine un mare compliment, dupa care am devenit preocupata pentru ca Maria Callas, ca si artista, a fost extraordinara, a adus o participare foarte intensa din interiorul sufletului, din interiorul corpului; dar tehnic ea n-a fost întotdeauna impecabila. Pentru ca eram comparata cu ea, fara sa vreau faceam anumite lucruri ca sa o imit pentru ca îmi placeau, dar nu erau neaparat bune pentru vocalitatea mea si pentru tehnica vocala. Am fost întotdeauna constienta de asta, drept care munca mea cu tehnica nu s-a oprit niciodata, pentru a ma mentine si a fi proaspata pâna la aceasta vârsta si poate dincolo de ea; pentru a mentine acel belcanto în voce, care îti da longevitate vocala. Drept care, vedeti, toate lucrurile în viata sunt un pic si pro si contra.


Într-adevar. În cronicile elogioase pe care le-am citit, se subliniaza mereu, pe lânga calitatea speciala a glasului dumneavoastra si prezenta scenica de elita - o excelenta tehnica vocala, care v-a facilitat accesul catre roluri extrem de diverse si diferite. Repertoriul dumneavoastra recent evolueaza între roluri ca Lady Macbeth, acum Tosca iar in 2010...o reîntoarcere la Traviata. Cum reusiti aceasta performanta?

Este munca de fiecare zi, ca cea a unui acrobat. Eu nu-mi permit niciodata sa-mi las corpul si vocea fara exercitiu. Trebuie sa va marturisesc însa ca tehnica n-a însemnat pentru mine un lucru pe care sa-l am totdeauna în mâna. Ceea ce întotdeauna cred ca m-a mentinut atât de proaspata este ca în fiecare dimineata m-am trezit si mi-am spus: Nu stiu nimic, o iau de la capat. Si în fiecare zi am redescoperit lucruri noi, care ma ajutau sa-mi mentin aceasta flexibilitate si prospetime, a mintii în primul rând si apoi vocala.

Revenind la Tosca, declarati într-un interviu recent ca nu este tocmai rolul dumneavoastra preferat, deoarece muzical si vocal scriitura apartine unei femei mature, dar caracterul dimpotriva - unei tinere fete, neexperimentate...Totusi este un rol care revine cu consecventa în cariera dumneavoastra si însotit de mare succes. Cum este Tosca în viziunea interpretativa a lui Nelly Miricioiu?

Trebuie sa recunosc ca poate pentru prima data cu ocazia acestei noi regii de la Covent Garden, am descoperit o noua Tosca, o noua femeie, un nou suflet. Si asta mi-a dat niste aripi noi. Simt ca pâna si muzica, mai ales cu dirijorul pe care-l avem, este mult mai maleabila. Când am debutat în acest rol, am avut ocazia sa cânt cu mari personalitati, dar care veneau dintr-o alta generatie, mai veche, si Tosca lor era o Tosca foarte obosita pentru mine, nu-mi dadea nici un fel de viziuni, nu-mi dadea nimica tineresc... si atunci eu m-am îmbatrânit într-un fel cu partenerii mei. Si probabil din cauza aceasta am simtit ca stagnez, pentru ca eu, în spiritul meu, sunt foarte tânara; este acest foc care nu se opreste niciodata, care arde tot timpul. Si daca acest foc simt ca nu poate sa arda, stagnez si eu.


Sunteti o exploratoare pasionata a genului liric, în special al repertoriului de belcanto. Sub egida Opera Rara v-ati dedicat descoperirii si readucerii în fata publicului a unor titluri cazute în uitare. Am fost surprinsa ca aceasta pasiune de explorare nu s-a extins si în zona liedului. Într-un interviu recent ati declarat ca nu abordati genul liedului în concertele dumneavoastra pentru ca temperamentul nu v-o permite. Puteti detalia?

Adevarul este ca atunci când cânti lied trebuie sa ai o anumita specializare pe care ai aprofundat-o toata viata. Nu trebuie sa se spuna: a! Nelly Miricioiu cânta lied. Mie îmi place ca lucrurile sa fie aprofundate si stilistic respectate, iar eu consider ca nu am facut suficient lied în viata mea pentru ca sa-mi permit sa am aceasta aroganta sa spun: Acuma cânt si lied!.
Nu tine neaparat de temperament. Sigur ca as putea, pentru ca noi în Conservator am fost educati extraordinar pentru toate genurile, iar când am iesit din Conservator si am facut toate cele 10 concursuri pe care le-am câstigat, aveai obligatoriu de cântat si lied, si lucrari moderne, si muzica baroca, si opera, erai purtat prin toate stilurile si epocile. Deci, nu abordez acest gen pentru ca nu pot, ci pentru ca eu consider ca ar fi nepotrivit din partea mea sa ma urc pe scena fara experienta suficienta în acest domeniu si sa cânt lied.


În ultima perioada ati predat în numeroase masterclass-uri. Cum gasiti întâlnirea cu tinerii cântareti si care credeti ca sunt problemele cele mai acute ale tinerei generatii?

Da, masterclass-urile m-au preocupat întotdeauna, pentru ca sunt atât de pasionata în a cunoaste si în a descoperi tehnica vocala si totodata în a vedea cum copiii se bucura de realizarea si împlinirea unor vise ale lor.
Astazi însa, cei care sunt extraordinari de buni nu se duc la un masterclass, ci doresc sa devina staruri peste noapte si... este în defavoarea lor. Aici starurile se numesc Flavor of the Moon ceea ce înseamna aroma a lunii sau, cum s-ar zice, asa cum se schimba lunile, asa se schimba si starurile. Vin si pleaca foarte repede. Pe când pe vremea mea, daca va amintiti, cântaretii aveau cariere foarte, foarte lungi. Dar sunt si artisti, în clasele în care îmi vin, cu posibilitati extraordinare dar care nu au atâta noroc cât au ceilalti, pentru ca un teatru la ora actuala cere voci readymade (gata facute), sa le puna deja pe scena mâine. E un fel de cerc vicios în care teatrele au o responsabilitate. Imi amintesc ca celebra Joan Sutherland, înainte sa-si faca debutul, a avut patru auditii la Covent Garden în care ea n-a fost primita. Deci, chiar si în vremea aceea nu era usor sa îti croiesti un drum, pe când acum situatia e mai diferita si într-un fel teatrele scapa de responsabilitate si de lucru. Vina nu este atât a tinerilor cât a teatrelor, care chiar si când au o bijuterie pe mâna, un talent autentic, nu îi explica ca este necesar sa-si continue studiul, sa mearga în continuare la un profesor pe tot parcursul carierei, asa cum se facea în vremurile vechi. Iar pe tinerii pe care îi întâlnesc în masterclass-uri îi sfatuiesc mereu sa iasa din impas si din blocaje când spun ca eu n-am avut noroc, n-am avut sansa... Exista sansa, daca te duci si bati la usa! Eu am venit în Vest numai cu o valiza, nici nu vorbeam engleza, vorbeam numai putina franceza si italiana si nu cunosteam pe absolut nimeni. Totul este sa crezi în destinul tau si sa-ti încerci aripile tot timpul; sa nu te lasi batut de anumite insuccese.


Ne puteti dezvalui câteva dintre proiectele dumneavoastra?

La vârsta mea nu mai fac planuri. Am ajuns la concluzia ca Dumnezeu stie mai bine si îl las pe El sa decida. Tot ce fac eu este ca muncesc în fiecare zi si sa fiu pregatita pentru orice, când usa mi se va deschide.
Interviu realizat de Cristina Radu