ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Creații contemporane românești
Urmează: 0.00 Sunete contemporane
Apoi: 0.01 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu soprana Nelly Miricioiu - august 2009

Publicat: vineri, 21 August 2009 , ora 11.43
În perioada 21-27 august 2009 Nelly Miricioiu sustine cursuri de maiestrie la Londra, la Guildhall School of Music and Drama, în cadrul programului London Masterclasses.


Atât în juriile concursurilor internationale cât si în Master Class-urile în care predati, va întâlniti cu tinerii din toate colturile lumii. Ce ne puteti spune despre nivelul de pregatire al acestor tineri? Se mai poate vorbi de scoli de cânt..franceza, italiana, germana, rusa...mai nou..coreana?

Da...aveti dreptate! Foarte interesant ca mentionati coreenii pentru ca am fost în concursul Maria Callas (de la Atena) si noi toti din juriu am fost socati câti coreeni vin si cât sunt de bine pregatiti! Incredibil! Pentru mine nu exista o scoala coreeana, exista o scoala de cântat si nu alta, însa se pare ca au profesori extraordinari si creeaza niste elemente incredibile. Dar nu-i numai atât, este si disciplina si mai ales spiritul lor care se lasa subjugat de pasiunea acestui cântat. E adevarat ca majoritatea ramân doar la un nivel tehnic si nu au o flexibilitate a sufletului....

Problema în lumea tinerilor este ca sau au prea multa flexibilitate si pasiune, dar tehnica nu-i suficienta, sau au prea multa tehnica si nu reusesc sa dea de izvorul acesta al sentimentelor si emotiilor. Dar eu...nu cred în scoli. Desi pot spune ca, de pilda, scoala ruseasca este o scoala foarte bine definita, în care laringele este foarte jos. Pentru mine de asemenea este important ca laringele sa fie obligat sa stea jos. Mi-amintesc ca Mario del Monaco avea o vocisoara foarte, foarte mica pâna când a descoperit un profesor de canto rus si apoi a devenit Mario de Monaco pe care noi îl stim. Dar acestea sunt cazuri exceptionale. Rusii, ei însisi, daca ne gândim la cântareti ca si Nicolai Ghiaurov sau Boris Christoff, erau cântareti care au stiut sa îmbine scoala ruseasca cu scoala italiana. Acest lucru ar fi ideal.


Într-un interviu vorbeati de cele 3 legi de aur în cânt: respiratia, dictia si...flexibilitatea. Puteti detalia?

Sigur ca da. Studentii mei sunt foarte mirati de fiecare data când lucreaza cu mine, pentru ca am o formula mult mai detaliata de a prezenta cântul. Eu nu-l prezint ca pe o forma mecanica, în care eu ca profesor am o cheie pe care i-o dau cântaretului, el o ia si se poate duce sa deschida cu ea toate usile. Nu cred în lucrul acesta, eu cred în stimularea sistemului si aparatului vocal în a-si gasi reflexele lui însusi pentru a produce acel sunet care este natural. Si drumul pentru a ajunge la acele câteva reguli de aur pe care le am, este întotdeauna divers si depinde de la cântaret la cântaret. Depinde cu ce-mi vine deja de la alti profesori, sau de la alte întelegeri. Sunt multi care sunt autodidacti si atunci sunt foarte multe lucruri de reparat.

Pentru ca în cântat, asa cum vad eu, în majoritatea cazurilor stiinta consta în "a nu face": trebuie sa te dezbari de ceea ce ai facut pentru foarte multa vreme si sa scoti muschii din memoria în care au fost ei fortati sa stea. E un drum mult mai greu. Pentru ca eu cer de pilda o flexibilitate a limbii si a barbiei, dar este foarte greu pentru un tânar sa scoata acea încordare cu care el s-a obisnuit. Pentru ca la un moment dat, aceasta încordare pe care ei o folosesc în a forta diafragma, în a forta barbia sau limba sa stea într-o anumita pozitie, pentru ei a devenit siguranta în cânt si se agata cu disperare de ea, chiar daca constient realizeaza ca trebuie si doresc chiar sa fie relaxati. E foarte greu sa te relaxezi...


Din 21 august începeti o noua serie de Master Classes în Londra. Ce va propuneti pentru aceasta noua serie, cu tinerii artisti?

De obicei eu folosesc prima zi în care sa îi cunosc si sa ma cunoasca. Petru ca eu nu sunt o profesoara în termeni "clasici" si nu m-am crezut niciodata o profesoara. Eu m-am considerat întotdeauna un artist care-si împartaseste cunostintele si experienta prin care am trecut în 30 de ani. Dar vreau ca ei sa înteleaga de la începutul începutului ca o saptamâna în primul rând nu este suficienta; dar daca tot îmi propun ca pentru o saptamâna sa le dau un anumit gust pentru ceea ce eu cred ca este cântul, este deja pentru mine un lucru foarte mare. Mai mult, ma adresez întâi mintii lor. Si de aceea am nevoie mereu sa stiu ca ei sunt linistiti si "în armonie" pentru lectia respectiva. Sigur ca intervin si cu anumite lucruri tehnice, în cazul în care descopar anumite defecte, dar în primul rând vreau sa obtin de la ei bucuria cântatului. Pentru ca în momentul în care esti fericit, lucrurile se produc mult mai usor.


Pomeneati la început de tehnica vocala versus interpretare, un binom delicat care trebuie dezvoltat în formarea completa a unui tânar...cum procedati sa le imbinati? Exista azi o obsesie a tinerilor pentru tehnica vocala?

Este adevarat, este o generatie obsedata de tehnica, dar nici nu ma mir. Pentru ca teatrele de opera au crescut ca dimensiuni - daca ne gandim numai la Metropolitan Opera care are 5000 de persoane, te ingrozesti! Apoi orchestrele s-au perfectionat, au un numar mai mare de instrumente, iar sunetul lor de asemenea s-a perfectionat si a devenit mult mai solid. Si multe alte cerinte care în viata de astazi, viata moderna, au condus la necesitatea cântaretului de a crea un sunet mult mai mare decât de obicei. O voce ca a lui Beniamino Gigli de exemplu nu ar mai supravietui în contextul de astazi. Drept care este un pic mai complicat.

Eu însami cad în greseala asta din când în când, când sunt în scena, de a intra în competitie cu orchestra. La ultima mea productie la Covent Garden de pilda - în Tosca - la repetitie orchestra parea un pic mai solida si bineînteles ca am avut tendinta si eu sa zic "vai, nu se aude!". Tocmai de aceea, încerc sa realizez si îmi propun chiar înainte de a ajunge la spectacol, chiar înainte de a intra în scena - este un exercitiu pe care-l fac mereu cu mine însami - sa-mi repet: "Nu te pune în competitie cu orchestra! N-ai nici o sansa. Cânti cum poti, cânti cum esti obisnuit." Drept care, acest lucru este foarte important: ca în mintea cântaretului sa se dezvolte puterea lui si nu puterea celorlalti din jur.

Din acest punct de vedere, când le predau tinerilor nu le spun "cântati pentru public" sau "cântati pentru orchestra"...Nu! ci "cântati pentru voi si pentru principiile voastre!" Daca puteti sa va concentrati la acest lucru este bine. Asta din punct de vedere tehnic. Din punct de vedere emotional, cântaretii de acum - si asta ma întristeaza foarte tare - nu mai au întelegerea, nu li se arata si nu li se mai spune ca trebuie sa se bazeze pe cuvinte, pe text. Ieri tocmai studiam cu o studenta si m-a întrebat: "Dar de unde stiu eu ce culori sa pun în sunet, în partitura?" si i-am zis sa se uite la cuvânt. Fiecare cuvânt are o emotie. Când vrei sa spui: "eu te iubesc!" trebuie sa iei cuvântul la analiza. Si spui "eu": eu sunt o entitate foarte importanta, dar faptul ca "te iubesc!" este un lucru care ma depaseste, este si mai mare! Si atunci sunt doua culori pe care le pui într-o fraza. Din pacate noi nu mai avem acele repetitii în care dirijorul statea cu cântaretul ore în sir sa-i predea cântatul prin cuvintele, prin textul partiturii. Amintiti-va de Callas, care s-a dus cu Serafin sase luni în munti ca sa studieze un rol. Bine, este adevarat ca noi nu mai avem acel timp si nici bani, dar totusi un spatiu ar trebui creat.
Interviu realizat de Cristina Radu