Înainte de a începe să scriu această cronică, am simțit imperios nevoia să aflu ce se mai află, în stagiunea 2021-2022 în repertoriul Volksoper din Viena. Selectez spectacolele unei săptămâni din luna februarie: Kiss me Kate, musical de Kole Porter, opereta Țara surâsului de Franz Lehar; Cabaret, musical de Johann Kander; o Carte a junglei, spectacol denumit "pentru familii", în matineu, la ora 11, iar seara un curajos spectacol de balet alcătuit din trei piese: 24 de Preludii de Alexei Ratmansky, Lux umbra(premieră) de Andrey Kaydanovskiy și In Sonne verwandelt (premieră) de Martin Schläpfer. Trec la luna martie și, pe lângă aceste titluri mai descopăr opera Traviata de Verdi, baletul pentru copii Peter Pann, opereta Liliacul de Strauss-fiul, La Cage aux Folles, musical de Jerry Hermann, premieră și baletul pe muzica unui Recviem german de Brahms. Trebuie să mărturisesc, sunt profund impresionată de varietatea repertoriului iar dacă fiecare titlu are parte de o realizare/interpretare pe măsura Cabaret-ului la care am asistat în seara de duminică 20 februarie - și nu văd de ce nu aș accepta acest standard de calitate -, atunci uimirea mea se transformă în cel mai sincer respect.

Când spui Cabaret spui - sau cel puțin cei din generația mea spun, fără greș - filmul cu același titlu (1972), câștigător a șapte premii Oscar, regizat de Bob Fosse, cu Liza Minnelli, Michael York și Joel Grey în rolurile principale. Mult timp, această impresionantă realizare a eclipsat totul în jur. Dar, au trecut 40 de ani, și, iată, lumea artistică prinde curaj și readuce pe scene acest musical cu totul excepțional, fără teama de a nu rezista comparației. Este vorba de o partitură datată 1966, cu muzica lui John Kander, versurile cântecelor semnate Fred Ebb și scenariul lui Joe Masterhoff. Un succes fulminant pe Broadway, primul din seria capodoperelor genului semnate de cuplul de creatori Kander- Ebb, dacă ar fi să ne gândim acum doar la Chicago.

De curând, actorii Teatrului Odeon din București au reușit, sub direcția lui Răzvan Mazilu, o strălucitoare versiune a Cabaret-ului. Am apreciat performanța, mă plec în fața efortului uriaș dar nu pot ignora handicapul obiectiv al interpreților români care sunt actori nu și dansatori sau/și cântăreți. Bazat pe multe alte spectacole excepționate văzute, în timp, pe scena de la Volksoper, pentru Cabaret așteptările mele au fost foarte mari atunci când am intrat pe poarta instituției vieneze de spectacol Volksoper. Dar, oricât de ambițioase au fost aceste așteptări, ele au fost mult, foarte mult, depășite.

Subiectul musicalului pare simplu, dar el este doar vârful aisbergului. Un scriitor american, Clifford Bradshaw (Jörn-Felix Alt), ajunge la Berlin în căutarea unui subiect pentru noul său roman. Berlinul anilor 20-30 este o metropolă strălucitoare, agitată, cu o turbulentă viață de noapte, cu furioase declarații de libertate absolută în gândire și acțiune, cu trăiri intense în care optimismul că viața nu se termină niciodată stă alături, lipit, de pesimismul care spune că viața se termină acum și aici. Celebrul cabaret Kit-Kat, cu seri de spectacole ce își propun să te facă să uiți de viața reală și să te abandonezi cu totul râsului salvator, este reversul unei monede ce mai oferă și imaginea ternă a unei pensiuni bugheze ținută de o văduvă speriată de tot ce se întâmplă în jurul ei. O pensiune ieftină, asta caută scriitorul nostru dar, în același timp, este atras, cu o forță de magnet de strălucirea Cabaret-ului unde o întâlnește pe frumoasa Sally Bowles (Bettina Mönch) care îl implică într-o poveste de dragoste, imposibil de finalizat. Destinele tuturor par a fi conduse de un alter-ego al celebrului Puck shakespearian, Maestrul de ceremonii aici interpretat magistral de Ruth Brauer-Kvam într-o demonstrație de artă actoricească dublată de o rezistență fizică ( este tot timpul în scenă!) ieșite din comun. Idila Sally- Clifford se desfășoară, în paralel, cu o duioasă poveste de dragoste între văduva Domnișoară Schneider (Angelika Kirchschlager) și bătrânul vânzător evreu de fructe, dl. Schultz, poveste pe care, furia nazistă o distruge, fără milă.

Ceea ce trebuie remarcat mai presus de tot și de toate la această producție este punerea în pagină a partiturii care a lansat șlagăre precum Willkommen, Bienvenue, Welcome!, Mein Herr, Money, Maybe This Time … Având la dispoziție un serios și numeros ansamblu de teatru muzical, Lorenz C. Aichner a realizat orchestrații spectaculoase: cu mulți suflători și un aparat mare de percuție pentru cântecele de cabaret sau cu o atenție deosebită acordată coardelor în baladele în care se vorbește despre dragoste și speranță… Marele merit al regizorului Gil Mehmert este, cred, acela de a fi transformat extraordinar modelul strălucitor de cabaret american folosit de Bob Fosse în filmul din 1972, într-un autentic cabaret german, mai frust, mai dur, cu mai multe nuanțe de grotesc și mai puțin rafinament de suprafață și spectacol. Cea mai bună dovadă este imaginea creată pentru celebrul moment Two Ladies în care partenerii unui vesel "ménage à trois" (versiunea americană) se transformă într-un scabros și lasciv dans în care partenerii sunt Hitler, Stalin și Musolini, îmbrăcați în fuste și tu-tu-uri și acoperite de uniforme încărcate de decorații. Astfel, un moment pur comic, se transformă într-un număr politic-manifest in extremis. Și nu este singurul exemplu. Un plus de autenticitate este dat și de unele personaje desprinse parcă din celebre tablouri ale artistului german de epocă George Grosz (1893-1959)

Decorul spectacolului, simplu și funcțional, este amplasat pe o scenă rotativă care arată publicului, pe rând, fie strălucitorul cabaret Kit-Kat, unde scena are forma unui pian uriaș cu clapele în prim plan, fie sărăcăcioasa pensiune a domnișoarei Schneider.

Distribuția spectacolului este numeroasă. Fiecare artist își interpretează impecabil rolul. Ai senzația că asiști la o producție de film pentru realizarea căreia au fost trase mii de duble și alese doar cele mai bune. Incredibil, dar adevărat! Nicio fisură, nicio stângăcie, nicio ezitare… Aplauze entuziaste pentru toți. Dar, două personaje ies în evidență, domină spectacolul și se impun puternic polarizând atenția publicului: Maestrul de ceremonii/ Conferencier, prezență fabuloasă, cu nenumărate fațete, interpretat intens și credibil de Ruth Brauer-Kvam și Sally Bowles, cântat/jucat de Bettina Mönch care, deși, cert, s-a inspirat din versiunea Lisa Minelli, a reușit să creeze propria sa originală Sally cu absolută valoare de etalon, pentru viitor. Nu-mi rămâne decât să conchid că am asistat la un spectacol EXTRAORDINAR pe care îl recomand cu căldură tuturor celor care vizitează Viena în lunile următoare.

Cristina Sârbu.

Volksoper Wien

CABARET

Dirijor- Lorenz C. Aichner

Regia - Gil Mehmert

Coregrafia - Melissa King

Scenografia-Heike Meixner

Costume -Falk Bauer

Lumini - Michael Grundner

Maestrul de ceremonii - Ruth Brauer-Kvam

Sally Bowles - Bettina Mönch

Clifford Bradshaw - Jörn Felix Alt

Domnișoara Schneider - Angelika Kirchschlager

Domnul Schultz - Robert Meyer

Domnișoara Kost - Johanna Arrouas

Ernst Ludwig - Oliver Liebl

Max Jakob - Semotan

Foto credit Barbara Palffi/Volksoper Wien