Uneori văd lumea, umanitatea, ca pe o mare petrecere în care oamenii râd, cântă și dansează exorcizându-și grijile; o petrecere pusă la cale, simțită, trăită în ciuda durerii, a tristeții, a condiției noastre tragice, a absurdului existențial. În ciuda unui mare Rău ce poate lua chipul unui război mondial sau al unui altfel de război, o pandemie.

Dedic acest spectacol memoriei actriței Oana Ștefănescu.

În această declarație cred că este cuprins tot ceea ce Răzvan Mazilu a intenționat și a reușit să realizeze cu cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon din București, musicalul CABARET. Un spectacol plin nu doar de strălucire ci și de miez, un tablou glamour în care însă, murdăria ascunsă sub preș, răzbate ușor la suprafață, două ore în care râdem și ne întristăm după cum ne indică bagheta magică a dirijorului… La toate acestea adaug performanța actoricească ce poate fi apreciată doar în superlative.

Am considerat, la început, sinucigașă și iresponsabilă ambiția lui Răzvan Mazilu de a pune în scenă în România musicaluri celebre în întreaga lume mai ales prin ecranizări devenite legendare. Au fost multe astfel de tentative, cea mai riscantă mi s-a părut Sunetul muzicii. Cu atât mai extraordinară este reușita, cu atât mai demne de admirație performanțele celor implicați în spectacole, în condițiile în care școala de musical este, la noi, practic inexistentă. S-a format, în jurul lui Răzvan Mazilu - balerinul transformat tenace, încet dar sigur, în regizor, coregraf și creator de costume - un grup de tineri actori care și-au cultivat vocile, și-au antrenat trupurile, și-au ascuțit ambițiile și, din dragoste pentru un gen minunat s-au transformat în actori/cântăreți/dansatori comparabili cu cei ieșiți de pe băncile școlilor americane, engleze sau franceze. În cazul CABARET-ului însă, intenția a fost ca întreg spectacolul să fie susținut doar cu actorii teatrului. Niciunul dintre ei cântăreț, niciunul dintre ei dansator. Un examen de dificultate maximă pe care, după multe și dificile luni de muncă susținută, în condițiile vitrege ale unei pandemii distrugătoare, atât fizic cât și psihic, toți cei implicați l-au trecut cu brio. Și dacă Răzvan Mazilu a văzut lumea, umanitatea, ca pe o mare petrecere în care oamenii râd, cântă și dansează exorcizându-și grijile; o petrecere pusă la cale, simțită, trăită în ciuda durerii, a tristeții, a condiției noastre tragice, a absurdului existențial toți cei cu care a lucrat la CABARET au făcut/simțit la fel. Rezultatul: un spectacol extraordinar, din toate punctele de vedere.

Povestea oferă contextul: la Paris și la Berlin lumea petrece încercând să uite de războaiele care aduc cu ele mizerie umană, foamete, moarte. Muzica susține faptele, acțiunea și personajele prin songuri de epocă, armonii stridente și ritmuri îndrăcite dar, atunci când este cazul, și prin piese lente, melodioase, încărcate de sentimente adevărate. Personajul principal, cel care mânuiește bagheta magică jucându-se cu viețile tuturor, Maestrul de ceremonii este interpretat, cântat, dansat cu măiestrie cameleonică de Mihai Smarandache. Aparent puternică, de fapt, atât de fragila Sally Bowles găsește în Ioana Mărcoiu un artist ce își pune sufletul pe scenă și care, după ce a trudit la galerele impuse de profesorul de canto și de cel de balet, primește suveran aplauzele pe care le merită din plin. Silvian Vâlcu dă viață unui personaj dintr-o altă lume, cea a naivilor și visătorilor, pe care adevărul crud al vieții îi lovește din plin, doborându-i. Nicio undă de neadevăr în jocul lui, pe scena CABARET-ului, Silvian Vâlcu este un Clifford Bradshaw autentic. Cuplul Fräulein Schneider - Gabriela Popescu - Herr Schultz - Ionel Mihăilescu, vulcanica Fräulein Kost - Antoaneta Zaharia, simpaticul dar de fapt sinistrul Ernst Ludwig - Eduard Trifa și fetele din trupa Trupa de la Kit Kat Club:Rozi - Meda Victor, Frenchie - Maria Alexievici, Lulu - Cristina Danu, Texas - Anca Florescu care, aproape tot timpul, umplu scena de mișcare și culoare, întregesc strălucit distribuția unui spectacol-poveste care nu ar fi existat fără ei și la succesul căruia contribuie din plin. Nu trebuie să uităm să dăm atenția cuvenită orchestrei alcătuită din instrumentiști de excepție, ei neodeonieni, invitați special pentru această producție.

Ca de obicei - da, ne-am obișnuit cu acest "ca de obicei" - Răzvan Mazilu este și autorul costumelor folosite în spectacol, opulente pentru scenele de cabaret și personalizate, în funcție de rol, pentru scenele domestice. Decorul, inspirat și el, adună pe scenă, mereu "la vedere", într-un puzzle ingenios, spații potrivite pentru fiecare situație, de la loja de teatru la cada de baie din spațiul "la comun". Atentă la detalii, aparent neimportante dar care se dovedesc esențiale pentru atmosfera unui anume moment, Sabina Spatariu nu a ezitat să plaseze o vulpe împăiată pe un dulap vechi sau să o închidă pe Sally într-o colivie ce strălucește în lumina reflectoarelor.

În ciuda unui mare Rău ce poate lua chipul unui război mondial sau al unui altfel de război, o pandemie, Răzvan Mazilu și talentații actori au muncit pe brânci, nu au abandonat proiectul și au reușit un spectacol de zile mari, care, cu siguranță, va face istorie și nu numai în cartea de aur a Teatrului Odeon. Impresionant gestul de a-l dedica unei colege și ea, cândva, implicată în spectacolul în care nu a mai apucat să joace.

CABARET

Muzica - John Kander Libretul -Joe Masteroff

Versuri - Fred Ebb

După piesa lui John Van Druten și povestirile lui Christopher Isherwood.

Distribuția

Sally Bowles - Ioana Mărcoiu

Maestrul de ceremonii - Mihai Smarandache

Clifford Bradshaw - Silvian Vâlcu

Fräulein Schneider - Gabriela Popescu

Herr Schultz - Ionel Mihăilescu

Fräulein Kost - Antoaneta Zaharia

Ernst Ludwig - Eduard Trifa

Trupa de la Kit Kat Club:

Rozi - Meda Victor

Frenchie - Maria Alexievici

Lulu - Cristina Danu

Texas - Anca Florescu

Bobby - Vlad Bîrzanu

Viktor - Cezar Antal

Max - Marian Lepădatu

Marinarul, nazistul - Relu Poalelungi

Moment Two Ladies (Cu două): Meda Victor / Maria Alexievici, Vlad Bîrzanu / Cezar Antal

Solo Married (Nuntă): Cristina Danu / Anca Florescu

Solo Maimuța: Cristina Danu / Anca Florescu

Orchestra:

Mihai Murariu, pian; Andreea Archip, pian; Robert Magheti, tobe; Florian Nicolau, bas; Alex Avramovici, clarinet; Robert Preduț, saxofon; Alexandru Moraru, trombon; Silviu Groaza, trompetă

Regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu

Decorul: Sabina Spatariu

Light design: Cristian Niculescu, Ștefan Ioșca

Traducerea textului: Carmen Stanciu

Traducerea songurilor: Alex Ștefănescu

Pregătirea muzicală: Maria Alexievici

Concept make-up: Ioana Roman

Asistent coregrafie: Monica Petrică

Asistență costume, accesorii: Covent Ground (Raluca Ioanițoaie, Remus Gabor)

Asistent scenografie: Andrei Șova

Managementul orchestrei: Corina și Alexei Țurcanu

Corepetitori : Maria Alexievici, Andreea Archip, Mihai Murariu

Regie scenă: Dan Iosif