Întâmplarea face ca, în ultimele luni, să fiu în legătură directă cu o mamă a cărei fiică de 19 ani dorește să urmeze cursurile unui institut care pregătește interpreți de musical. Fata e extrem de talentată, frumoasă, sprintenă, educată muzical rafinat și divers, muncitoare, pătimașă și sincer dornică de o astfel de carieră al cărei preț este gata să îl plătească prin dăruire, concentrare, seriozitate și multă transpirație. S-a prezentat la concursuri de admitere, la școli serioase din Viena, Munchen sau Essen. S-a trezit în luptă cu sute de alți doritori, încrucișându-și calitățile cu concurenți care avea deja experiența mai multor concursuri și, obiectiv, aveau vârste mai mari. Când ascultam poveștile, îmi aminteam de anii de aur ai învățământului teatral românesc, atunci când, pe câteva puține locuri, s-au întrecut mii de doritori să devină actori, iar cei care au reușit, au alcătuit, minunate generații de actori români EXTRAORDINARI! Acele timpuri se îndepărtează, din ce în ce mai mult, iar astăzi, tot mai puțini își mai amintesc cum se făceau examenele de admitere, cândva, la teatru, la București sau în țară. Rezultatele le cunoaștem și le primi cu un oftat neputincios. Se pare însă că nu peste tot s-a întâmplat la fel. Căci iată la ce încercările/verificările serioase și diverse este supus un candidat de admitere la o școală de musical la institutele pe care le-am amintit: probă de auz, de ritm, solfegiu, improvizație muzicală, rezistență fizică, dans divers, improvizație dans, recitare de poezii și fragmente de proză, prezență scenică, improvizație scenică, improvizație de text vorbit, memorie, rezistență psihică, spontaneitate în reacții… sigur mi-a mai scăpat câte ceva. Doar enumerarea cerințelor impresionează și sperie. Și toate acestea, pentru un eventual început de drum! Cât curaj, încredere, pasiune, pregătire trebuie să aibă un astfel de aspirant! La cea de a treia încercare - după ce a ajuns, de fiecare dată în finală - , concurând contra a peste 180 de rivali, la cei doar 19 ani pe care îi are, cea despre care vă vorbeam - se numește Anna - și pe care o admir din întregi sufletul și mintea mea, a reușit să se numere printre cele 3 câștigătoare ale mult doritelor locuri la școala de musical din Essen. Faptul că i-am trăit lupta, emoțiile și îndârjire/ambiția imi permite să apreciez mai bine și mai corect, performanța în domeniul musicalului vremurilor noastre.

Și așa, am ajuns la spectacolul cu Miss Saigon din cadrul actualei stagiunii a Teatrului Raimund din Viena. Este versiunea realizată sub semnătura lui Sir Cameron Anthony Mackintosh pe care comentatorii îl descriu ca pe un producător de teatru britanic și proprietar de teatru remarcat pentru asocierea sa cu multe muzicale de succes comercial. La apogeul carierei sale, în 1990, Sir Cameron Anthony Mackintosh a fost considerat "cel mai de succes, influent și puternic producător de teatru din lume" (New York Times). Am văzut, cu mulți ani în urmă, la Londra, două dintre producțiile de referință marca C. A. Mackintosh: Les Misérables și Miss Saigon. Impresia a fost atât de puternică încât, dacă închid ochii, "văd" și acum, clar, scenele care m-au impresionat ce mai mult. Aceste producții circulă în lume într-o formă prestabilită, în care cei care le cumpără, nu prea pot intervenii. În cazul spectacolului Miss Saigon, atunci când am pășit pragul Teatrului Raimund din Viena, am așteptat cu emoție momentul cunoscut în care un helicopter "adevărat" coboară pe scenă și salvează soldații americani, ducându-i, în zbor, departe de primejdiile de moarte din Vietnam. Momentul a venit și m-a încântat la fel de mkult, ca la prima întâlnire, prin impactul emoțional, efectele sonore și performanța de tehnică de scenă, toate remarcabile! Oare asta să însemne succesul comercial pe care îl căuta, cu tot dinadinsul, Sir Cameron Anthony Mackintosh ? Cu siguranță da! Dar în spatele acestor câteva secunde în care publicul uită să respire, ca și pe întreg parcursul desfășurării spectacolului care presupune dificile schimbări de decor și o distribuție numeroasă, se află un efort uriaș în care sunt implicați numai profesioniști formați în lungi și grei ani de studiu. Și, în acest caz, comercialul își pierde cu totul sensul peiorativ cu care ne-am obișnuit să îl investim și se transformă într-o artă de cea mai bună calitate pentru care, publicul - cunoscător sau doar curios - este dispus să plătească zeci și chiar sute de euro. Dovadă musicalurile Cats, Fantoma de la operă, Mary Poppins, Les Miserable , Mis Saigon, toate realizate de Cameron Mackintosh se joacă aproape zi de zi, de seci de ani, pe cele mai mari scene de musical din lume, mereu cu sălile pline.

Miss Saigon (1989) reia declarat, într-o formulă actualizată, modelul operei Madama Butterfly/Cio-Cio-San de Giacomo Puccini (premiera 1904). O nefericită poveste de dragoste se desfășoară acum între un soldat american și o delicată vietnameză. Japonia lui Puccini se transformă în Vietnamul/Saigonul anului 1975 imaginat de compozitorului Claude-Michel Schönberg și de scenaristulul Alain Boublil. Regia îi aparține lui Laurence Connor care știe să folosească magistral mulțimile din ansamblurile vocale și de balet și să alterneze scenele tălăzuite și stridente cu puternică tentă politică cu cele intime, dominate de dragoste, credință și speranță. Atent aleasă, distribuția îi alătură pe olandezii Oedo Kuipers/ Chris și Gino Emnes /John, pe filipinezii Aynrand Ferrer /Kim și Christian Rey Marbella/ Codoșul, și pe coreeanul James Park / Thuy. Toți actori/dansatori/cântăreți excelenții, cu o bogată activitate pe scena internațională de musical. Evoluția lor a fost impecabilă, din toate punctele de vedere. Încerc un sentiment ciudat atunci când, comentând , îmi dau seama că nu pot spune despre interpreți decât că toți sunt foarte, foarte, foarte buni în ceea ce fac. Toți cei pe care i-am urmărit în această producție de Miss Saigom sunt artiști formați la serioase școli de specialitate care au, în urma lor, mari roluri în alte spectacole de gen. Amintindu-mi și de Cabaret-ul pe care l-am văzut la Volksoper constat că excelența devine pe scenele unor teatre muzicale, normalitate! Simt totuși nevoia să scot în evidență personalitatea copleșitoare a artistului filipinez Christian Rey Marbella. În traducerea germană, rolul său se numește Inginerul semnificând un personaj care face și desface, după bunul său plac și propriul interes situații, acțiuni, destine…Prezența scenică a lui Christian Rey Marbella este copleșitoare. Un dansator de forță, un actor cameleonic, un cântăreț cu o voce expresivă, foarte bine lucrată și bogat nuanțată. Rostirea impecabilă într-o limbă dificilă, foarte departe de cea maternă. Acest rol - distribuit prin tradiție mereu unor interpreți asiatici - marchează debutul său în Teatrul vienez. Sigur, nu va fi și ultimul.

Această punere în scenă-model a musicalului Miss Saigon a cunoscut peste 70 de nominalizări și premieri, printre acestea trei premii Olivier și trei Tony. În ultimii 30 de ani peste 36 de milioane de oameni din 32 de țări au vizionat acest spectacol excepțional. M-am bucurat mult că am putut fi în sala de la Teatrul Raimund din Viena, vineri, 18 februarie, pentru a-l revedea. Partea instrumental muzicală a fost susținută cu virtuozitate de orchestra de la Vereinigten Buhnen Wien condusă de dirijorului Herbert Pichler

Credit foto: Johan Persson