Evenimentele săptămânii Înapoi

Concert de 1 Mai la Filarmonica din Berlin

Publicat: luni, 26 Aprilie 2021 , ora 8.59

Sâmbătă 1 mai, de la ora 12.00, Radio România Muzical transmite în direct concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Berlin chiar la Sala Filarmonicii. Interpreții se vor reuni într-un concept deosebit de interesant, imaginat de Kirill Petrenko, "Spațialitatea sunetului într-o Filarmonică".

Dirijorul rus a imaginat de fapt o călătorie prin timpul muzical, de la Mozart la Adams iar programul concertului alătură lucrări care deși nu se interpretează în mod curent, conțin idei muzicale originale, de mare valoare.

Kirill Petrenko a plecat din Omsk, orașul său natal din Siberia, la vârsta de 19 ani, a studiat la Universitatea de Muzică din Viena, a devenit dirijor la Opera din capitala austriacă apoi și-a început periplul prin trei mari orașe germane, Meiningen, München și Berlin.

Maestrul baghetei care l-a inspirat pe Kirill Petrenko a fost Hans von Bülow, din secolul 19, considerat primul dirijor al Orchestrei Filarmonicii din Berlin.

"Mă simt privilegiat că l-am urmat pe Bülow pe cărarea vieții mele, ne spune Kirill Petrenko, și el a trecut prin München, Meinigen și Berlin. Deși viața mea a fost foarte diferită de a lui, mă simt legat de tradiția simfonică germană, am avut ocazia să studiez partituri ale lui Hans von Bülow, unde am găsit adnotări făcute chiar de Brahms sau Wagner și am descoperit propriile notații ale lui Bülow pe partiturile lui Beethoven."

Sâmbătă 1 mai, de la ora 12.00 la Radio Romania Muzical, veți avea ocazia să ascultați în interpretarea lui Kirill Petrenko, aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, lucrarea "Festive Fanfare" cu semnătura compozitorului german Boris Blacher care a folosit de-a lungul carierei sale o combinație între două limbaje muzicale, politonal și dodecafonic și a inventat în același timp, o tehnică a ritmului, denumită "metrică variabilă", fondată pe serii matematice prestabilite care duc la o schimbare sistematică a măsurii.

Veți urmări apoi lucrarea "The Unanswered Question" de Charles Ives, un important compozitor american de la începutul secolului 20. El a obținut în 1947 premiul Pulitzer pentru muzică dar l-a donat, spunând că "premiile sunt pentru tineri, eu am avut destul timp să cresc".

Ne vom delecta în continuare cu Notturno KV 286 în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, marele clasic vienez al cărui nume a devenit un sinonim al cuvantului "geniu" dar și cu lucrarea "Emanații" pentru două orchestre de Krzysztof Penderecki, important compozitor polonez , cel care și-a construit lucrările, începând cu anii 80, urmând ideea simplificării la maxim a limbajului și reîntoarcerea clară la tonalitate.

Va urma Suita Nr. 3 op. 55 în Sol major pentru orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, marele romantic rus al cărui nume se leagă în special de muzica pentru orchestră, el a folosit tocmai această multitudine de instrumente ca să-și etaleze fascinantul simt al melodiei.

Concertul se va încheia cu piesa "Short Ride in a Fast Machine" de John Adams, un alt compozitor american, simpatizant al curentului minimalist în muzică, căruia i s-a alăturat începând cu anul 1977 dar pe care l-a îmbogățit cu elemente simfonice, uneori cu o orchestrație extrem de bogată.


Laura Ana Mânzat