Cronici Înapoi

AUDIO. Premieră Oedipe la Opera Comică din Berlin

Publicat: marți, 31 August 2021 , ora 14.57

A avut loc de curând premiera operei Oedipe, montată la Berlin, la Komische Oper - una dintre cele mai dinamice instituții de acest tip din Europa, premiată și pentru spectacolele sale, și pentru alte realizari; e condusă de celebrul regizor Barrie Kosky. Komische Oper Berlin este a doua instituție berlineză care montează Oedipe-ul. Ne aducem aminte, poate, că în 1996, la inițiativa lui Ioan Holender, Berlinul a prezentat atunci în premieră germană opera Oedipe, la Deutsche Oper, în montarea lui Gotz Friedrich, celebrul regizor care conducea și teatrul la vremea respectivă - montare care, apoi, s-a reprezentat cu mare succes și la Viena.

Au trecut anii și iată că Oedipe revine pe scenele berlineze într-o montare foarte atrăgătoare, o montare dinamică, modernă, cu multe idei, cu personalitate. O montare gândită pentru spectator, pentru a atrage atenția asupra acestui titlu care se dovedește a fi din ce în ce mai mult un titlu fundamental în repertoriul internațional de operă. Autorul montării este regizorul de origine rusă Evgeny Titov, care este la a doua sa întâlnire cu opera. El a absolvit Facultatea de regie de teatru la St. Petersburg și, iată, acum montează operă. A făcut-o cu multă imaginație, cu niște idei surprinzătoare, poate uneori șocante, dar, de cele mai multe ori, justificate și de mare impact asupra publicului.

Un alt parametru foarte, foarte bun a fost interpretarea muzicală. I se datorează directorului artistic al Operei din Berlin, dirijorul Ainars Rubikis, din țările baltice, un dirijor care a condus cu o mână sigură și cu har, aș spune, desfășurarea muzicală.

M-a impresionat într-o foarte mare măsură interpretarea lui Leigh Melrose în rolul titular - un interpret tânăr, un interpret care nu s-a lăsat dominat de precedentele versiuni discografice care pot fi ascultate în acest moment și care a reușit o abordare originală, foarte, foarte bine realizată din punct de vedere vocal, dar și actoricesc și, ceea ce este ideal, el a combinat aceste două moduri de exprimare ale artistului - actoria și cântul.

În general, aș putea spune că toate vocile au fost foarte bine alese, cu interpreți de calibru inclusiv pe rolurile mai mici, cum ar fi Marele Preot, Păstorul sau Iocasta. Surprinzătoare este și apariția Sfinxului, pe care-l vedem a fi însuși Oedip. În momentul în care el se întâlnește cu Sfinxul, se întâlnește cu sine însuși - este o realizare scenografică, de costume și de make-up extraordinară, în așa fel încât îl vedem pe Oedip dedublându-se în confruntarea cu sine însuși, care este confruntarea cu destinul său.

Opera a avut un enorm succes - aplauze infinite, la scenă deschisă și standind ovations. Publicul berlinez era în picioare și a aplaudat minute în șir creația lui George Enescu.

Sigur, aș putea face și o observație de ordin negativ... partitura a fost scurtată, au fost tăiate anumite elemente considerate neesențiale de către regizor, poate și pentru a încăpea în două ore de reprezentație, așa cum cer normele de protecție anti-Covid.

Deja presa germană vuiește cu cronici de la acest spectacol care, repet, se constituie într-un eveniment al începutului acestei toamne. A fost chiar deschiderea stagiunii Operei Comice și iată că i se face dreptate lui George Enescu, prin plasarea capodoperei sale Oedipe în prim plan, într-un centru muzical de mare prestigiu, cum este Berlinul.

Mihai Cosma