Astăzi, 22 martie, începând cu ora 19:00, dirijorul John Axelrod se va afla la conducerea Orchestrei Simfonice București într-un concert extraordinar ce va avea loc la Ateneul Român. Cu această ocazie, cu muzicianul american, dirijor principal al Orchestrei Simfonice București, a stat de vorbă cu colega noastră Ioana Țintea.

John Axelrod, pentru început v-aș ruga să spuneți de ce ați ales să colaborați cu Orchestra Simfonică București?

Orchestra Simfonică București este un ansamblu remarcabil, o bijuterie a culturii românești. Este alcătuită din cei mai buni muzicieni care activează în mod curent în cele mai apreciate orchestre din București. Sunt instrumentiști din cadrul Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", Orchestrelor Radio sau Operei Naționale Române din București, alături de alți artiști. Ei se reunesc pentru diverse proiecte importante așa cum este și cel de astăzi, de la Ateneul Român.

Având în vedere colaborările din trecut, cum descrieți Orchestra Simfonică București, știind faptul că aceasta a fost inițial constituită ca o orchestră de proiect, dedicată repertoriului crossover, iar acum vedem o orientare nouă, către muzica simfonică?

Cuvântul important este "repertoriu" și nu cred că este neapărat crossover. Eu sunt de părere că ei au înțeles ideea că realizând proiecte speciale, aceasta le oferă flexibilitate și oportunitatea de a se îndrepta către un repertoriul pe care poate unele ansambluri nu îl pot programa în stagiunile curente. Dar, bineînțeles, sunt aceeiași muzicieni care activează în diferite orchestre ce programează lucrări din repertoriul de bază al muzicii clasice. Așadar, este de înțeles că atunci când avem un proiect cum este cel de astăzi, îl organizăm pentru un anume scop. Iar scopul acestui proiect este cel de a prezenta publicului cele două versiuni ale Simfoniei a IV-a de Robert Schumann, alături de Concertul pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms și de a înregistra această alăturare unică. De ce? Pentru că Schumann este singurul compozitor din istoria muzicii care a realizat două versiuni ale aceleiași simfonii, din cauza tulburărilor sale mintale. În ziua de azi acea stare de sănătate mintală este cunoscută ca tulburare afectivă bipolară. Dar în secolul al XIX-lea nu știau cum să o numească, așa că Schumann a reflectat această latură duală în cele două personalități: Florestan și Eusebiu, care reprezentau opusele emoționale ale autorului. Florestan este personalitatea euforică, maniacală și energică, pe când Eusebiu întruchipează latura întunecată și depresivă a compozitorului. În perioada în care a scris prima versiune a Simfoniei în re minor el era căsătorit, fiica lui abia se născuse. În acea vreme a compus multe lucrări, printre care și Simfonia I și editorul nu a dorit să îi publice și prima variantă a Simfoniei a IV-a pentru că ar fi fost prea apropiată de prima simfonie. 10 ani mai târziu, în 1851, a revizuit partitura Simfoniei în re minor, a rescris-o fiind influențat de latura personalității lui Eusebiu, de schimbările ideilor componistice și interpretative ale vremii respective - stilul italian, clasicismul târziu și perioada romantismului german cu tonalități grave, întunecate. Această variantă a fost publicată sub titlul Simfonia a IV-a. Aveau să mai treacă 50 de ani până când Brahms însuși i-a convins pe cei de la Breitkopf und Härtel să publice, în 1891 și versiunea timpurie a acestei Simfonii. Așadar, datorită lui Brahms, Schumann și Clarei Schumann avem două variante ale aceleiași simfonii, ceea ce oferă un prilej unic, atât muzicienilor cât și publicului, de a putea să ascultăm două forme diferite ale aceleiași lucrări. Între ele avem Concertul pentru vioară și orchestra de Brahms, în interpretarea tânărului Bilal Alnemr, un artist minunat și Ambasador al programului "Classseek".

Ce însemnătate are pentru Orchestra Simfonică București parteneriatul cu "Classeek"?

Classeek este o rețea socială pentru muzicieni, dar, de asemenea, reprezintă și un program de educație interpretativă și dezvoltare muzicală. Sunt artiști de talie internațională care activează ca ambasadori și nominalizează tineri interpreți care sunt apți pentru o carieră de succes. Am văzut în acest program o oportunitate și am realizat acest parteneriat cu Orchestra Simfonică București, prin care le oferim angajamente profesionale tinerilor soliști. În același timp avem și vizibilitate puternică datorată parteneriatul cu Classeek, este o situație benefică pentru toată lumea.

În final, v-aș ruga să ne vorbiți despre proiectele discografice viitoare pe care le doriți să le realizați împreună cu Orchestra Simfonică București.

Nu vă pot spune ce vom face în viitor, dar vă pot descrie prezentul. Înregistrarea pe care o vom realiza cu Simfonia a IV-a de Schumann este una dintre multele înregistrări pe care ni le dorim să le realizăm pe viitor. Această înregistrare va fi unică prin prisma faptului că nu există vreun material discografic în care să fie alăturate cele două versiuni ale simfoniei. Așa cum am mai spus, nu este doar portretul condiției psihice al lui Schumann, ci și o ilustrare a unei povești de dragoste. În anul 1840 când a început să scrie această lucrare, Robert Schumann era plin de energie, entuziasmat și dornic să compună. Sunt transpuse povestea de dragoste dintre el și Clara, dar și provocările pe care le-au înfruntat pentru a se putea căsători. Dragostea lor a supraviețuit în ciuda dezaprobării părinților Clarei, au trebuit să înfunte chiar o luptă cu tatăl ei în tribunal pentru a se putea căsători cu el, iar dacă mai așteptau încă o zi, Clara ar fi împlinit 21 de ani și n-ar mai fi fost necesară aprobarea parinților pentru a se căsători. Dar pentru ei era o chestiune de dragoste. Toată această energie și profunzimea iubirii pentru Clara sunt reflectate în varianta inițială a Simfoniei, iar în varianta rescrisă, cea din 1851, se regăsește gustul dulce-amărui al dragostei romantice ce aparține unui om care este dispus să moară pentru iubire, ceea ce s-a și întâmplat, Robert Schumann chiar a murit din dragoste.