Cellia Costea, convorbirea pe care am avem acum este prilejuită de revenirea ta pe scena Operei Naționale din Iași unde urmează să aibă loc premiera unei noi montări a operei Trubadurul de Giuseppe Verdi. Ești cap de afiș pentru această nouă producție care, ce aduce nou pentru tine?

În primul rând mă bucur să fim în dialog. Mulțumesc tare mult. Rolul Leonorei din opera Trubadurul l-am cântat, trebuie să recunosc, nu de foarte multe ori și este o oportunitate, o ocazie și o mare plăcere să mă reîntorc la Iași, o scenă de care sunt legată sufletește prin familia mea și să pot interpreta acest rol pe care îl iubesc foarte mult și care zic eu că mi se potrivește ca o mănușă.

Ce anume iubești la rolul Leonora?

Puritatea, inocența, dragostea ei pură pentru Manrico și felul în care își exprimă toate sentimentele în decursul operei.

Își dă viața pentru Manrico, nu?

Da.

Pentru iubire.

Categoric, da. Pe Leonora am debutat-o în Spania, la Pamplona, în urma premiului I pe care l-am obținut la concursul de la Pamplona și câștigătorii în 2001 au montat această operă, deci atunci l-am debutat și apoi l-am cântat la Atena, la Frankfurt și în România la Craiova, în festival. Ar fi trebuie să-l cânt și la București, dar din motive pe care nu vreau să le discut în acest moment a trebuit să anulez și să plec acasă. În general am cântat într-o regie clasică, ceea ce se întâmplă și aici la Iași și întotdeauna am fost fericită să mă transport într-un alt timp.

Acum vei colabora cu regizorul Matteo Mazzoni și dirijorul David Crescenzi. Pe cel de-al doilea știu că îl cunoști foarte bine. Cu Mazzoni ai mai lucrat vreodată?

Nu. Am auzit de dumnealui. Nu este prima dată și colaborarea a decurs foarte frumos, este foarte inimos, iubește România foarte mult, se simte ca acasă.

A montat și la București.

Vorbește și românește. A fost o atmosferă frumoasă aici, în timpul repetițiilor și sperăm ca și spectacolul să fie la înălțime.

A adăugat însă ceva portretului pe care tu deja îl știai, îl făceai personajului Leonora?

Nu. Este o mare șansă să lucrez cu Matteo, care lasă artistul să se dezvolte și să creeze personajul după personalitatea sa și asta m-a ajutat foarte mult să aduc ceva personal în interpretarea pe care o fac.

Cum este să cânți Leonora după Maddalena di Coigny.

Surprinzător este ușor. Este mult mai lirică, ceea ce face bine și la voce, este Verdi, cu mult belcanto față de verismul în care se încadrează Maddalena.

Spuneai la început că opera din Iași îți este foarte dragă și știam și eu că are pentru tine o însemnătate aparte. Este opera de care familia ta, familie de muzicieni s-a legat cu mult timp înainte ca tu să devii cap de afiș pentru această instituție. Poți să detaliezi puțin?

Sigur. Bunicul meu din partea tatălui împreună cu alți colegi și împreună cu marele dirijor Radu Botez au fost fondatorii Operei Naționale Române din Iași, în 1956, când aceasta s-a înființat aici. Bunicul meu era fagotist la Orchestra Radio și a venit la Iași, fiind din părțile Iașului. În momentul în care s-a înființat opera a fost foarte mulți ani, aproape 30 de ani prim fagotist în orchestra operei de aici. Tatăl meu, în timpul studenției împreună cu sora lui, mătușa mea, profesoară de vioară au cântat foarte mult în orchestra operei, tatăl meu fiind violoncelist. Deci, mă leagă multe amintiri de Iași, am copilărit aici, când veneam în vacanțe de la Piatra Neamț și mi-am dorit foarte mult, în memoria bunicilor mei, să pot să ajung să cânt aici. S-a întâmplat destul de târziu, când ei nu mai erau în viață, dar mă bucur foarte mult, pentru că acolo undeva sus, într-o lojă, bunicul meu cred că mă privește când sunt pe scenă.