Duminică, 25 septembrie, va avea loc deschiderea stagiunii Operei Naționale Române din Timișoara. Aflăm mai multe despre spectacolul ales pentru această seară dar și despre repertoriul pregătit pentru următoarele luni, din dialogul purtat de colega noastră, Norela Costea, cu managerul instituției, baritonul Cristian Rudic.

Domnule Cristian Rudic, ce spectacol ați ales pentru acea seară, de deschidere a stagiunii?

Am ales Aida, în 25 septembrie, la ora 18.00. Aida pentru că este, cumva, legată intrinsec de casa noastră; a fost și spectacol inaugural al instituției înființate în 1946 de către Majestatea Sa Mihai I împreună cu prima directoare, Aca de Barbu. Suntem bucuroși că publicul timișorean, așa ca la începuturi, va fi, sperăm, răsfățat de sunetele lui Verdi interpretate, de data aceasta, de distribuția casei augmentată cu soliștii Marius Boloș în rolul lui Ramfis și, mai ales, Azer Zada în rolul lui Radames - un cântăreț de talie mondială, aflat pentru prima dată în România, prima dată la Timișoara. (Îl puteți urmări în aparițiile sale cu Riccardo Muti în ultimul timp.) La pupitru - Mihnea Ignat; Aida - Lăcrămioara Cristescu; Amneris - Gabriela Toader, în debut.

După care, invităm publicul la Baiadera în 28 septembrie, la ora 19.00. Apoi, invităm publicul la Nunta lui Figaro, în 30 septembrie, la ora 19.00. Urmează, apoi, luna octombrie, plină de spectacole: Nabucco, în 5 octombrie, cu Željko Lučić în rol principal; Bal mascat, în 9 octombrie, cu dirijorul Friederich Pfeiffer de la Viena; iubita Boema, în 12 octombrie, la ora 19.00. Îl onorăm și pe Strauss și opereta cu Voievodul țiganilor în data de 14 octombrie. În 19 octombrie - Dancing Queen și... mult așteptata premieră de Bal la Savoy, în regia lui Răzvan Mazilu, în scenografia lui Dragoș Buhagiar (președintele UNITER) și, la pupitru Mihnea Ignat. Pe data de 30 octombrie, marea, așteptata premieră de Bal la Savoy.

Iată, asta ne-am propus pentru începutul acestei stagiuni - frumos și, sperăm, cu public care va fi satisfăcut și care va aplauda.

Care dintre aceste producții credeți că este cea mai îndrăzneață din punct de vedere al conceptului regizoral, vizual sau muzical?

Cu siguranță, acest Bal la Savoy compus de Paul Abraham. Muzicologii o numesc jazz-opereta. Vine din lumea interbelică, tratând subiecte din lumea interbelică, acea lume nebună care, după Primul Război Mondial s-a dezlănțuit în acea epocă Charleston pe care o avem în cap din punct de vedere estetic. O lume a marelui Gatsby - estetizată și estetizantă, a moravurilor ușoare, foarte tare luată în tărbacă de către acești creatori cum e Paul Abraham, luată și în derâdere, luată și cu ironie, dar trăind totuși în mijlocul ei. O lume frumoasă, cu dragoste - trădată, aparent, deși până la urmă se dovedește că nu-i trădată și, iată, comedia de tip francez care începe cu Liliacul se împlinește și în acest Bal la Savoy, care poate fi considerat deschizător de drumuri către ce urma să devină musicalul, cabaretul. Vine din lumea operetei, în orice caz; este îndrăzneață prin faptul că e Răzvan Mazilu regizor și coregraf. Știm că de 10 ani Răzvan Mazilu s-a specializat pe această felie foarte nouă pentru țara noastră. Și la Timișoara a mai montat Full Monty, a mai montat la Teatrul German Cabaretul, a mai montat Cartea junglei... toate într-un limbaj al lui, estetic și estetizant, care cu adevărat a fost magnet de public la orice teatru ar fi montat Răzvan Mazilu, împreună de obicei cu Dragoș Buhagiar.